Fiul pastorului Richard Wurmbrand, unul dintre cei mai influenţi creştini: „Tata a convins nemţi să-i ajute pe evreii persecutaţi de regimul Antonescu“

Pastorul Richard Wurmbrand şi fiul său Mihai Wurmbrand în 1979 FOTO: arhiva personală M. Wurmbrand

Mihai Wurmbrand, fiul pastorului Richard Wurmbrand, povesteşte cum blândeţea şi personalitatea umilă a tatălui său au fost atât de puternice încât a reuşit să-i convingă şi pe cei mai potrivnici să i se alăture într-un scop mai bun, acela de a salva evreii asupriţi.

Pastorul Richard Wurmbrand este considerat unul dintre cei mai influenţi creştini din toate timpurile. A îmbrăţişat religia creştină într-un moment de depresie, după ce credinţa în ideologia comunistă i-a fost distrusă din temelii de practicile regimului. A fost târât, timp de 14 ani, prin temniţele comuniste şi a îndurat chinuri cumplite, dar toate acestea nu l-au făcut să iubească mai puţin oamenii, ci dimpotrivă. La revenirea în România, după 25 de ani, a depus flori la mormintele torţionarilor săi. 

Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Mihai Wurmbrand (81 de ani), fiul pastorului, a explicat ce a stat la baza credinţei de neclintit a tatălui său în bunătatea oamenilor, a povestit cum, în închisoare, a reuşit să convertească la creştinism un colonel de Securitate, dar şi cum a convins mai mulţi nemţi să-l ajute să salveze familii întregi de evrei persecutate de regimul Antonescu.

Weekend „Adevărul“: Domnule Wurmbrand, care este prima amintire care vă vine în minte când vă gândiţi la tatăl dumneavoastră?

Tatăl meu mi-a spus o povestire în fiecare dimineaţă, aproape fără excepţie, de la vârsta de 5 ani până la 9 ani. Poate părea greu de crezut, dar am auzit sute de poveşti. Atât l-am bătut la cap să-mi spună o poveste nouă, că a ajuns să scrie şi să publice două cărţi de povestiri pentru copii. Când mi-au lipsit părinţii, aceste povestiri mi-au folosit precum o busolă ce-ţi arată nordul. 

- Tatăl dumneavoastră a petrecut 14 ani în închisorile comuniste. Când i-a fost cel mai greu?

Cel mai dificil moment pentru tatăl meu a fost când a aflat că mama a fost trimisă la Canal, iar eu am ajuns pe străzi.

- Cum v-aţi descurcat?

Am fost ajutat de o fată, o creştină de numai 28 de ani, care m-a luat în casa ei. O persoană care n-avea nici cea mai mică obligaţie faţă de familia noastră, dar care a fost entuziasmată de activitatea misionară a părinţilor mei. Ani mai târziu, când Securitatea a aflat, a fost condamnată la opt ani de puşcărie, din care a făcut şase. O altă poveste tristă şi lungă.

Pastorul Richard Wurmbrand FOTO arhiva Colegiului Richard Wurmbrand din Iaşi

OMUL CARE A ÎMBLÂNZIT TORŢIONARII

- După ce a fost eliberat, pastorul Wurmbrand s-a mai revăzut cu vreunul dintre torţionarii săi?

Da, în închisoare, tatăl meu l-a convertit la creştinism pe un colonel de Securitate, Sandu Franco, aghiotantul lui Alexandru Drăghici. În cele din urmă, Franco a ajutat la eliberarea tatălui meu, în 1956, iar pentru aceasta a făcut doi ani de puşcărie. Numele său poate fi găsit în listele Securităţii. În Israel, a devenit misionar evreu creştin. A fost şi un alt torţionar român pe care tatăl meu l-a convertit în timpul interogatoriilor, dar a murit înainte de căderea comunismului.

- Pastorul Richard Wurmbrand este considerat unul dintre cei mai influenţi creştini din toate timpurile. Cărţile sale despre religie şi chinurile îndurate în închisorile comuniste din România au fost publicate în peste 80 de limbi. Cum poate fi explicată credinţa sa de neclintit?

Eu pot explica această atitudine subliniind, mai întâi de toate, că tatăl meu era un om extrem de umil, asta pe lângă toate celelalte calităţi impresionante pe care le avea. În decursul activităţii din cel puţin 35 de ţări a organizaţiei uriaşe înfiinţate de familia noastră am întâlnit mulţi  duşmani, clevetitori, pungaşi, agenţi comunişti. În loc să-i condamne din primul foc, tatăl meu începea să descrie cum nici el n-a fost întotdeauna la înălţime, povestea greşelile pe care şi el le-a făcut. Practic, încerca să-şi convingă adversarii să caute înlăuntrul lor acea mică scânteie de bunătate. Ideea era să se pună mai prejos de oricine şi să-i câştige exprimându-şi dragostea faţă de potrivnici. 

- Avea succes?

Să şiţi că de multe ori această atitudine a dat rezultate neaşteptat de bune. Şi mama mea era la fel. Când aveam vreo 14-15 ani eram indignat că nu există persoane cărora tata să le arate mai multă prietenie, să le facă mai mult bine decât informatorilor Securităţii, despre care ştiam sigur că ne vor răul. Văzându-mă atât de revoltat, mama mi-a explicat într-o zi cum a fi creştin nu se aseamănă cu a te antrena ca sportiv, în anumite locuri şi la anumite ore, şi cum dragostea şi virtuţile creştine trebuie evidenţiate în viaţa noastră în fiecare clipă. Evident, unii sunt mai talentaţi în asemenea virtuţi, aşa cum au fost părinţii mei, care au fost apreciaţi pentru că au avut o calitate descrisă într-un singur cuvânt: autentici. 

Richard Wurmbrand în închisoare FOTO: arhiva Colegiului Richard Wurmbrand din Iaşi

O ISTORIE DE FAMILIE MARCATĂ DE SUFERINŢĂ

- În 1945, în cadrul congresului cultelor, prezidat de prim-ministrul Petru Groza şi în care liderii diverselor denominaţii creştine se arătău dispuşi să susţină Partidul Comunist, Richard Wurmbrand a fost vocea singulară care a protestat împotriva îngenuncherii cultelor în faţa unui guvern totalitar. Cum aţi privit acel act de curaj?

Motivarea tatălui meu a fost viziunea incredibilă pe care o avea asupra viitorului. El ştia bine cât de naivi, chiar înapoiaţi, au fost conducătorii creştini şi politicienii din România. Curajos şi inspirat, aşa a fost tatăl meu. În 2006, când tata a fost pe locul cinci în topul celor mai mari români din toate timpurile, un ziarist m-a întrebat cum se face că tatăl meu a avut o asemenea coloană vertebrală puternică şi i-am răspuns că tatăl meu a avut două coloane vertebrale: una a sa şi alta a mamei mele, care era o şi mai bună vizionară.

Sabina şi Richard Wurmbrand în 1946 FOTO: arhiva personală Mihai Wurmbrand

- Familia mamei dumneavoastră a murit în lagărele de concentrare naziste.

Da, mamei mele i-au fost omorâţi părinţii, două surori şi un frate de către români în Transnistria. Un alt frate, care locuia în Franţa ocupată de nazişti, a fost deportat împreună cu familia la Auschwitz, unde soţia şi fetiţa în vârstă de 4 ani au fost gazate. Celălalt frate al mamei a fost colonel-doctor în armata franceză de rezistenţă. După cum vedeţi, în istoria familiei mele au existat multe momente de suferinţă. 

TURNAT DE EVREUL PE CARE L-A SALVAT 

- Tatăl dumneavoastră a rămas în memoria multora şi pentru acţiunile caritabile. Ce-l mâna în această luptă pentru ajutorarea celor sărmani?

Tatăl meu avea talentul să se implice în orice problemă, chiar dacă nu-i aparţinea. Nu putea să treacă nepăsător pe lângă nevoile celor din jur. Dacă un câine ar fi suferit şi l-ar fi auzit, şi-ar fi făcut o datorie din a-l ajuta. Graţie talentelor înnăscute pe care le avea, prezenţei plăcute, inteligenţei, memoriei de elefant şi cunoaşterii atâtor limbi străine, avea o uşurinţă incredibilă de a-i convinge într-un fel sau altul pe cei din jur să se alăture demersurilor lui, de a-i înrola în acţiuni de ajutorare de mare anvergură.

- Cum a fost cea de sprijinire a evreilor. Câte familii au salvat părinţii dumneavoastră?

În primul rând, a molipsit cu entuziasmul său mulţi credincioşi români şi chiar nemţi, pe care i-a convins să-i ajute pe evreii persecutaţi într-un fel sau altul de regimul Antonescu. Printre aceştia era, de exemplu, cuplul Cazacu. El era ofiţer în Armata Română, iar ea era de un curaj absolut incredibil. Imediat după pogromul din Iaşi, tatăl meu a salvat din Iaşi şi a adus la Bucureşti opt credincioşi evrei creştini. Cum evreii nu aveau voie să meargă cu trenul, tatăl meu şi ofiţerul Ionel Cazacu au aranjat emiterea unui mandat de arestare fictiv pe numele acestor evrei. La sosire, mandatul fals a fost rupt şi evreii s-au refugiat prin Capitală. Ca o paranteză, evreul creştin Iancu Moscovici, salvat de tatăl meu, a devenit unul dintre consilierii Securităţii pe probleme religioase şi principalul denunţător al tatălui meu, provocând a doua lui arestare. Precum zicala evreiască: „Nu există vreun bine făcut cuiva care să nu fie pedepsit“. 

„A compus peste 350 de poezii în celulă şi le-a memorat“

- În 1937, tatăl dumneavoastră a fost convertit la creştinism de către un tâmplar sas din oraşul Săcele. V-a povestit vreodată de ce a luat această decizie?

Tatăl meu era un cititor vorace. Mi-a spus de multe ori că nu se ştie niciodată cum descoperi un gând sau o idee valoroasă într-o carte. A citit Evangheliile şi Biblia din dorinţa de a le contrazice. Pe vremea aceea tot ce puteai citi nou, în limba germană, în satul Săcele era, în mod evident, o Biblie. Nu existau alte distracţii. Ce l-a izbit cel mai mult în mesajul Mântuitorului era dorinţa de a spune adevărul şi de a face bine, asta în timp ce viaţa sa de până atunci conţinea exact opusul acestor virtuţi.

- Cum l-aţi descrie pe tatăl dumneavoastră din punct de vedere religios?

Tatăl meu era un mistic cu experienţe autentice. Cei din jurul său îşi dădeau seama de această autenticitate şi tocmai de aceea erau impresionaţi. Expresia cea mai autentică a experienţelor sale mistice este dată de cele 350 de poeme pe care le-a compus şi le-a memorat în cei doi ani cât a fost ţinut singur în celulă. Am cel puţin 325 dintre aceste poezii, pe care şi le-a amintit şi le-a aşternut pe hârtie când a ieşit din închisoare. Din păcate, nu pot fi publicate în forma în care au fost scrise. Nefiind poet, tata a scris versurile utilizând cuvinte în opt-nouă limbi străine, pentru a potrivi rima, şi a folosit ca tehnică mnemonica.

SOS-UL DIN CARTEA POŞTALĂ

- Care a fost cea mai tulburătoare frază pe care v-a spus-o vreodată legată de creştinism şi de credinţa sa?

A fost o frază pe care a scris-o pe o carte poştală trimisă din închisoarea Târgu Ocna. O singură dată au primit mâncare excelentă şi tot atunci li s-a permis să trimită o carte poştală. Venise soţia preşedintelui Roosevelt în România, iar ea era cunoscută pentru că milita pentru drepturile puşcăriaşilor din întreaga lume. Comuniştii au încercat s-o impresioneze. Tatăl meu s-a folosit de această carte poştală într-un mod genial şi mi-a scris: „Distanţa şi timpul sunt măsurătorile focului aprins al iubirii. Sting pe cele mici şi aprind şi mai mult pe cele mari“. De asemenea, a profitat de incultura gardienilor comunişti şi a semnat Richard Acrostih (n.r. – acrostihul e un poem în care prima literă a fiecărui vers formează un cuvânt). Mama era la închisoare, dar persoana în grija căreia mă aflam atunci a citit de sus în jos primele litere, care compuneau cuvântul „medicament“. De asemenea, în cartea poştală am fost chemat la un vorbitor. Şi atunci i-am dus trei flacoane de streptomicină. 

- Revenind la acţiunile caritabile pe care pastorul Wurmbrand le-a întreprins după ce a fost eliberat, acestea necesitau şi resurse financiare.

Într-adevăr, toate aceste acţiuni, inclusiv furtul de copii din ghetouri şi răscumpărarea lor prin poliţişti mituiţi, nu se puteau face fără ca tatăl meu să dispună de sume importante de bani. Explicaţia nu se găseşte în cartea lui, însă v-o dau eu. Prin 1936 a ajuns în România un pastor norvegian, Magne Solheim. La una dintre şcolile misionare din Bucureşti a venit o învăţătoare din Elveţia, fata unui important pastor elveţian, conducătorul unei mari organizaţii creştine. Pe fată o chema Cilgia, iar părinţii mei au introdus-o pastorului Magne Solheim. Ulterior, cei doi s-au căsătorit şi au avut un copil. Aceştia au fost şi naşii mei de botez. Între timp a început războiul şi, Norvegia fiind ocupată de nazişti, Magne Solheim a devenit prizonier al Poliţiei regale, cu domiciliu forţat la Galaţi. Suedia era o ţară neutră şi s-a întâmplat ca ambasadorul suedez să fie un admirator al tatălui meu, aşa că, prin el, tatăl Cilgiei şi rudele lui Magne ţineau legătura şi sprijineau financiar cuplul aflat în prizonierat. Tatăl meu a profitat de această situaţie şi, prin lungi scrisori în limba germană, i-a convins pe tatăl Cilgiei şi pe alţi prelaţi importanţi din Suedia să-l ajute la eliberarea evreilor din România. Aşadar, francii elveţieni şi banii suedezi obţinuţi cu eforturile tatălui meu au ajutat la răscumpărarea multor copii evrei. Chiar şi după încetarea războiului, tatăl meu a luat la noi în casă şase copii, care erau plini de păduchi. Eu, având atunci 6 ani, i-am numit „păduchi făcuţi cadou de Dumnezeu“.

- Aţi citit vreodată corespondenţa tatălui?

Da, am copii ale unora dintre scrisorile secrete primite de tatăl meu. Ridicolul arătat în scrisori este că tatăl Cilgiei dorea o dare de seamă despre această activitate ilegală de ajutorare a evreilor în timpul războiului. Dorea dovezi, chitanţe pentru cheltuirea banilor plătiţi jandarmilor corupţi pentru ajutorarea familiilor evreieşti. Atât de naiv putea fi un elveţian corect! 

Soţii Wurmbrand, acţiune misionară în Africa FOTO: arhiva Colegiului Richard Wurmbrand din Iaşi

„În SUA, producerea de filme religioase a devenit o nouă metodă de a obţine donaţii“ 

- Aţi vizitat România după 1989 alături de tatăl dumneavoastră?

Am fost în România de cel puţin cinci ori, independent de călătoriile părinţilor. Am fondat Misiunea Creştină Richard Wurmbrand şi Asociaţia Caritabilă Sabina Wurmbrand. Am ajutat şi ajutăm sute de creştini bătrâni care au suferit în închisorile comuniste.

- În ultimii zece ani, Misiunea „Vocea Martirilor“ din America, al cărei fondator a fost tatăl dumneavoastră în 1967, a fost implicată în mai multe controverse. Cum stau lucrurile în prezent?

Din păcate, această organizaţie americană foloseşte personalitatea părinţilor mei pentru a aduna bani întrebuinţaţi în scopuri chestionabile. Acum se infiltrează şi în România şi colaborează cu tot felul de organizaţii creştine din România. Tom White, care a fost preşedintele Misiunii timp de 20 ani, s-a sinucis în 2012, la doar câteva ore după ce părinţii unei fete de 10 ani au depus la poliţie o plângere, acuzând abuzuri sexuale. Întrucât învinuitul era mort, investigaţia poliţiei locale, al cărei şef făcea parte din comitetul de directori al organizaţiei, s-a limitat la modul în care Tom White s-a sinucis şi nu la motivul sinuciderii.

- Cum aţi fost îndepărtat din organizaţia pe care aţi condus-o?

În 2014, am primit o scrisoare prin care am fost anunţat că sunt demis, la doar patru zile după ce am cerut în scris întregului comitet de directori o investigaţie internă. În şedinţă, directorii de la „Vocea Martirilor“ nu au scos niciun cuvânt la întrebările mele. Scrisoarea mea a rămas chiar şi acum, după şase ani, fără răspuns.

- Cum sunt folosiţi banii din donaţiile enoriaşilor?

„Vocea Martirilor“ a cheltuit peste 28 de milioane de dolari din banii obţinuţi din donaţii pentru a-şi construi clădiri opulente, deşi avea un sediu spaţios, cumpărat cu 90.000 de dolari. Zeci de milioane de dolari donate au fost folosite, în vremuri economice dificile, pentru sprijinirea industriei de construcţii locale din Bartlesville, un orăşel din statul Oklahoma. Aceste lucruri s-au făcut fără că donatorii şi nici chiar eu să fim clar înştiinţaţi unde merg banii.

- O altă dispută a fost pe tema filmului „Torturat pentru Hristos“.

Da, acest film, în care sunt şi eu portretizat, a fost făcut fără ştirea sau permisiunea mea. „Vocea Martirilor“ a folosit trista poveste a persecuţiei familiei noastre pentru a aduna bani, profitând de personalitatea binecunoscută a pastorului Richard Wurmbrand şi pentru a acoperi reputaţia îndoielnică a organizaţiei. Producerea de filme religioase a devenit o nouă metodă în SUA de a obţine donaţii! 

Omul care a depus flori la mormintele torţionarilor săi

Istoria personală a pastorului Richard Wurmbrand, considerat unul dintre cei mai influenţi creştini din toate timpurile, este una tulburătoare. 

Născut în 1909, la Bucureşti, într-o familie de evrei, a rămas orfan la doar 9 ani. În perioada interbelică s-a lăsat vrăjit de doctrina comunistă şi s-a înscris în PCR. A urmat cursurile unei şcoli politice la Moscova, iar în 1929, la întoarcerea clandestină în ţară, a fost arestat fiind acuzat că ar fi dorit să publice în clandestinitate un ziar. Timp de trei ani, până în 1932, a fost închis la Doftana şi la Văcăreşti. 

După eliberare, a continuat să lupte pentru cauza comunismului, iar în 1933 a fost condamnat la zece ani de închisoare în lipsă. În cele din urmă, a fost achitat şi exclus din Partidul Comunist. În 1936, s-a căsătorit cu Sabina Oster, cea alături de care a trăit vreme de 65 de ani, până la sfârşitul vieţii. 

DEZAMĂGIREA COMUNISTĂ L-A CONVERTIT LA CREŞTINISM

În 1937, aflat într-o perioadă de depresie după dezamăgirea produsă de comunişti, Richard Wurmbrand a fost convertit la creştinism de către Christian Wölfkes, un tâmplar sas din oraşul Săcele. După Al Doilea Război Mondial, a criticat constant regimul comunist, fiind arestat în 1948. A petrecut în total 14 ani în teribilele închisori comuniste, ajungând la Rahova, Jilava, Văcăreşti, Gherla, Craiova şi Târgu Ocna, între 1948-1956 şi 1959-1964

Unul dintre istoricii de prim rang ai creştinismului, britanicul Geoffrey Hanks, l-a inclus pe Richard Wurmbrand în lucrarea „70 Great Christians“. Publicaţia „Times“ l-a numit „un român gigantic“, iar cotidianul britanic „The Guardian“ consideră că, în anii ’60, în plină teroare roşie în estul Europei, Wurmbrand a reuşit să schimbe pentru totdeauna percepţia Occidentului asupra comunismului.

„ŢI-AM LUAT BANII! HAI SĂ COEXISTĂM!“

După eliberarea din închisorile comuniste, Richard Wurmbrand a fost vândut de regim Norvegiei pentru suma de 10.000 de dolari. În 1964, invitat să vorbească în faţa mai multor militari americani staţionaţi în Norvegia, Wurmbrand a fost întrebat de către un colonel cum ar putea Vestul să încerce să coexiste cu regimul totalitar din Europa de Est. Drept răspuns, pastorul român i-a luat portofelul din buzunar ofiţerului american. Apoi i-a spus: „Ţi-am luat banii! Banii tăi sunt în buzunarul meu. Hai să coexistăm!“. 

„Profund impresionat de acest argument al tatălui meu, colonelul Cassius Sturdy şi pastorul luteran american Myrus Knutson au propus pe loc audienţei să facă o colectă şi să-l trimită în SUA să-i convingă pe americani să nu coexiste cu comunismul internaţional“, îşi aminteşte Mihai Wurmbrand. 

În America, Richard Wurmbrand a înfiinţat organizaţia „Vocea Martirilor“, în cadrul căreia a lucrat neîntrerupt vreme de 30 de ani şi care a devenit una dintre cele mai influente organizaţii caritabile din lume. Cartea sa, „Torturat în numele lui Hristos“, lansată în 1967, a ajuns rapid un bestseller global. În 1990, Richard Wurmbrand şi soţia sa au vizitat România pentru prima oară după 25 de ani, iar pastorul a depus flori la mormintele torţionarilor săi. Richard Wurmbrand a murit pe 17 februarie 2001, într-un spital din Torrance, California, la şase luni după ce şi-a pierdut soţia.

   Mihai Wurmbrand FOTO: Eduard Enea 

Mihai Wurmbrand, viaţă în slujba misiunilor creştine

Numele: Mihai Wurmbrand

Studiile şi cariera:

Este licenţiat în Drept şi în Teologie şi are un masterat în Psihologie.

A fost, timp de 24 de ani, directorul general al organizaţiei „Vocea Martirilor“, care a fost fondată în 1967 de tatăl său.

Este fondatorul organizaţiilor nonguvernamentale Misiunea Creştină Richard Wurmbrand şi Asociaţia Caritabilă Sabina Wurmbrand.

A condus numeroase misiuni creştine care au avut drept scop ajutorarea persoanelor persecutate de regimul comunist.

Are o experienţă de peste 50 de ani în munca misionară în SUA.

Locuieşte în: Statele Unite ale Americii 

Vă mai recomandăm şi:

A murit Elena Arnăuţoiu, simbol al rezistenţei anticomuniste

De ce a fost trădat la Securitate partizanul Toma Arnăuţoiu de un fost coleg de şcoală