Padre, unul dintre cei mai iubiţi preoţi din Banat, a murit de COVID-19. Avea doar 42 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stareţul Mănăstirii Partoş, părintele Varlaam, supranumit şi „Padre” a murit la vârsta de 42 de ani, după ce a fost diagonosticat cu COVID-19, iar starea i s-a agravat. „Padre” era unul dintre cei mai iubiţi preoţi din Banat.

Anunţul morţii lui „Padre” a fost făcut pe pagina de Facebook a Mănăstirii Partoş.  „De astăzi, inima iubitoare a părintelui stareţ Varlaam bate în veşnicie, lângă inima Celui pe care l-a iubit din veşnicie şi pentru veşnicie. De astăzi s-a întors Acasă, unde mereu a trăit cu inima, deşi s-a dăruit în întregime oamenilor. După 18 zile de luptă cu virusul SARS-COV2, Padre s-a mutat la Domnul”, se arată în anunţul mănăstirii în care a slujit preotul.

Părintele Varlaam a fost foarte iubit în Banat pentru modul în care s-a apropiat de oameni şi i-a iubit. „Omul-lumină, omul-bucurie, omul pentru care iubirea era modul de viaţă, omul în ai cărui ochi puteai să vezi o adiere a veşniciei, omul a cărui rugăciune te purta prin durerile vieţii, omul al cărui cuvânt zidea inimi”, este caracterizarea făcută părintelui de Mănăstirea Partoş.

„Viaţa sa a fost o Liturghie a slujirii aproapelui, o Liturghie a crucii în ultimele săptămâni şi astăzi a biruinţei în veşnicie. În 14 ani de preoţie şi 12 ani de slujire ca stareţ a ars mereu pentru cei din jur, ca o lumină în bezna lumii, luminând prin faptă şi cuvânt, dăruindu-se tuturor cu iubire şi jertfelnicie. Existenţa sa este privilegiul nostru! De astăzi lumea îl va cunoaşte prin cuvântul său dăruit „cu timp şi fără timp”, de astăzi îl vom privi tainic într-o icoană a inimilor noastre.

Acasă pentru el a fost mereu Cerul şi neliniştit a fost sufletul său până nu s-a întors la Domnul său cel adorat. „Totul Lui şi totul spre slava Lui”, aşa a trăit Padre fiecare zi de zidire a sufletelor, aşa a readus la viaţă casa Sfântului Iosif, aşteptându-i mereu în prag pe cei flămânzi, pe cei bolnavi şi suferinzi, pe cei pe care viaţa i-a încercat. A umplut cu zâmbetul lui inimile şi ne-a arătat tuturor ce frumos străluceşte Chipul lui Dumnezeu în oamenii Săi aleşi”, se mai arată în anunţul de pe pagina de Facebook a mănăstirii Partoş.
 



Vă mai recomandăm:

Părintele Varlaam, stareţul Mănăstiri Partoş, internat la ATI cu coronavirus: Se pare că fratele acesta, Covid, nu m-a ocolit

A murit primarul comunei timişene Voiteg. Era internat în stare gravă la Timişoara, infectat cu noul coronavirus şi cu comorbidităţi



O asistentă din Arad a murit infectată cu COVID-19, după ce a ales să salveze vieţi în prima linie
 

Veste tristă în fotbalul românesc. A murit antrenorul naţionalei feminine U19, Florin Bugar. Era infectat cu COVID

A murit preotul militar de la Brigada 18 infanterie Banat, internat la Timişoara cu COVID-19. Avea doar 37 de ani
 

A murit avocatul Cătălin Şerban, fostul vicepreşedinte al Curtii de Apel Timisoara. A luat virusul SARS-Cov-2 în concediul din Grecia

Moartea inexplicabilă a medicului de 44 ani infectat cu COVID-19. „Suntem neputicioşi în faţa acestor cazuri“

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite