Când va fi înmormântată Draga Olteanu Matei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sicriul cu trupul neînsufleţit va fi adus joi de la Iaşi şi va fi depus la Cinematograful "Mon Amour" din Piatra Neamţ, unde toţi cei care vor dori pot veni să îşi ia rămas bun, scrie Agerpres, care citează o apropiată a regretatei actriţe.

Draga Olteanu Matei, care s-a stins din viaţă miercuri, la vârsta de 87 de ani, va fi înmormântată duminică în Cimitirul "Eternitatea" din Piatra Neamţ, alături de soţul ei.

Duminică va fi oficiată o slujbă religioasă la Biserica "Sf. Ioan Domnesc", situată pe platoul de la Curtea Domnească, urmată de înmormântarea de la Cimitirul "Eternitatea", scrie Agerpres. 

Draga Olteanu Matei a fost internată pe 13 noiembrie la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, după ce a fost transferată de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, din cauza unei hemoragii digestive. 

Şefa UPU SMURD Iaşi Diana Cimpoeşu a declarat că, în pofida eforturilor echipei medicale, starea actriţei s-a degradat, ea având multiple afecţiuni.

GALERIE FOTO

Actriţa a împlinit pe 24 octombrie venerabila vârstă de 87 de ani. Înainte de ziua ei, ea a fost invitata emisiunii “Reţeaua de idoli”, unde şi-a exprimat gândurile despre viaţă şi societatea în care trăim. “Nu trebuie să plângem, cine ajunge la capăt, scapă, deşi ne dorim să mai fie ceva, e prea frumoasă viaţa pe pământ dacă ştii să ţi-o faci ca să mai fie ceva de trăit după… Am scris în unul din caietele mele… m-am rugat lui Dumnezeu dacă e să ne reîncarnăm, pentru nimic în lume să n-o facă, sunt în stare să fac orice să nu mă mai nasc, din cauză că iubesc viaţa foarte mult. Mă bucur de fiecare lucru, că suntem aici, că stăm de vorbă, că aţi trecut să mă vedeţi…”, spunea Draga Olteanu Matei la TVR.

Actriţa se stabilise de mai mulţi ani la Piatra Neamţ, unde locuia la o pensiune din oraş.

Draga Olteanu Matei FOTO TVR 

Imagine indisponibilă

Citeşte şi: „Din culisele cinematografiei“. Cum a ajuns Draga Olteanu-Matei să fie „victima“ naţionalizării din 1948

Draga Olteanu Matei a făcut parte din generaţia de aur a teatrului românesc. A absolvit IATC în anul 1956, iar de atunci şi-a dedicat întreaga viaţă actoriei. 

A jucat în 35 de filme, în opt piese de teatru, a scris doua scenarii pentru filme („Patima“ şi „Dumbrava minunată“). În toţi aceşti ani a adunat în palmares premii: ACIN (1975), premiul TVR şi Prime Time World Broadcast pentru cea mai iubită actriţă (2003), premiul UNITER pentru întreaga activitate (2004). 

A fost decorată cu Steaua României în grad de cavaler şi era societară de onoare a Teatrului Naţional Bucureşti.  

În octombrie 2011, artista a primit o stea pe Walk of Fame - Aleea Celebrităţilor din Bucureşti, în semn de preţuire şi recunoaştere pentru întreaga carieră. 

Draga Olteanu Matei este cetăţean de onoare al Capitalei şi al municipiului Piatra Neamţ, oraş în care trăieşte din 2006. În urbea de sub Pietricica, artista a înfiinţat Compania Draga Olteanu Matei şi Teatrul Vostru, unde coordona activitatea trupei de actori neprofesionişti.
 

Citeşte şi:

Cine a fost îndrăgita actriţă Draga Olteanu Matei, una dintre legendele teatrului românesc

Draga Olteanu Matei a fost căsătorită de trei ori, iar pe ultimul soţ l-a divinizat: „Aş fi preferat să mor odată cu el“


 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite