Singurul clujean trimis în judecată pentru zădărnicirea combaterii pandemiei nu are COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Singura persoană trimisă în judecată la Cluj pentru zădărnicirea combaterii bolilor nu avea COVID-19. Pe de altă parte, în dosarul „Sparanghelul”,  în care 2.000 de persoane s-au înghesuit în stare de urgenţă în aeroport, şi la alte evenimente cu sute de persoane nu s-a găsit niciun vinovat.

Textul legal privind infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor a fost modificat la începutul anului, pentru a fi adaptat la „lupta” cu COVID-19, a explicat, pentru „Adevărul”, profesorul Sergiu Bogdan, de la Facultatea de Drept, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj, care este şi avocat specializat pe Drept penal. 

În Cluj, aflat în topul infectărilor cu COVID-19, un singur dosar penal pentru infracţiunea „zădărnicirea combaterii bolilor” a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj, deşi s-au cercetat 21 de fapte. 

Dintre acele 21 de fapte amintim situaţii cu potenţial mare de pericol de transmitere a COVID-19 precum dosarul „Sparanghelul” (2.000 de oameni înghesuiţi în parcarea Aeroportului Cluj), inaugurarea unei tribune de stadion în comuna Floreşti (400 de participanţi care nu au respectat distanţarea fizică), o petrecere cu circa 320 de persoane în club la Cluj Arena sau slujba de Paşti cu prezenţa enoriaşilor în biserică, deşi acest lucru era interzis. 

La niciunul dintre aceste dosare nu s-a reuşit trimiterea în judecată din diferite motive. Principalul motiv, conform profesorului Sergiu Bogdan, este dificultatea de a proba că o persoană care a participat la unul dintre evenimentele amintite a luat COVID-19 de la petrecerea, inaugurarea de stadio sau îmbuleaza din aeroport.     

MIsiunea s-a dovedit imposibilă pentru procurorii de la Parchetul de pe lângă Juecătoria Cluj. Aceştia au reuşit totuşi să trimiă un singur dosar în judecată. Culmea ironiei, inculpatul din acel dosar nici măcar nu avea COVID-19. 

Singurul clujean „vinovat” de zădărnicirea combaterii COVID nu are COVID

„Adevărul” a intrat în posesia singurului rechizitoriu întocmit de procurorii clujeni într-un dosar de zădărnicirea combaterii bolilor.  Inculptatul a fost singurul considerat de procurori îndeajuns de periculos încât să-i determine să-l trimită în judecată. Vinovăţia lui va fi stabilită de instanţă.

Dosarul este destul de complex, dar pe scurt ideea este că singura persoană trimisă în judecată pentru zădărnicirea combaterii bolilor este un pacient internat, în luna martie, la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, cu diagnosticul „suspiciune SARS-COV2”. Până să afle rezultatul testului, bărbatul a fugit din spital. A fost prins de jandarmi şi internat din nou. Supriza a fost când a venit rezultatul testului: negativ. El a mai fost ţinut 6 zile în spital şi a fost externat. 

Totuşi, procurorii au decis să-l trimită în judecată pentru două infracţiuni: zădărnicirea combaterii bolilor şi de neexecutarea sancţiunilor penale (persoana avea interdicţie de a intra în Cluj-Napoca, conform unei decizii judecătoreşti din 2019). 

Este greu de crezut că procurorii vor reuşi să dovedească faptul că persoana care nu a fost infectată cu COVID-19 a provocat infectarea cu COVID-19 a altor persoane. Mai ales când în situaţii mult mai grave, când 2.000 de persoane s-au închesuit în aeroportul clujean, nu s-a putut face acest lucru.  

Totuşi, dosarul are şanse să fie finalizat cu o condamnare deoarece inculpatul nu a respectat interdicţiei de a intra în Cluj-Napoca. 

Dosarul singurului trimis în judecată pentru răspândirea COVID-19 în Cluj

În rechizitoriul procurorilor se arată: 

„În data de 01.04.2020, numita M.M.A., medic specialist în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din mun. Cluj-Napoca a apelat S.N.U.A.U. 112, reclamând faptul că în perioada 31.03.2020, ora 2100-01.04.2020, ora 1100, numitul A.N.M., [...], internat în cadrul clinicii, pe secţia persoanelor suspecte de a fi infectate cu virusul SARS-Cov2, a părăsit sediul unităţii spitaliceşti, fără acordul personalului medical, prin escaladarea ferestrei salonului în care era internat.


În data de 31.03.2020, în jurul orei 01:00, un echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă a fost solicitat în staţia de autobuz din Gara CFR Dej Călători pentru un pacient febril, cu cefalee şi tuse. La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical care a constatat că pacientul se numeşte A.N.M., domiciliat în [...]. După efectuarea protocolului de întrebări privind pandemia COVID-19, pacientul a fost transportat la C.P.U. din cadrul Spitalului Municipal Dej [...], fiind înregistrat la ora 0110. Acestuia i s-a prescris o reţetă de către medicul de gardă, după care a părăsit sediul spitalului şi s-a deplasat cu trenul de la ora 0335, din Mun. Dej, în Mun. Cluj-Napoca unde, fiindcă se simţea rău, s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe Cluj. După un consult prealabil, acesta a fost transferat la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unde, la ora 1315, a fost internat pe secţia special amenajată pentru persoanele suspecte de a fi infectate cu coronavirusul SARS-Cov2, singur, într-un salon dotat cu toate utilităţile, diagnosticul de internare fiind „suspiciune SARS-COV2”.

Ulterior, la ora 1432, pacientului i s-au recoltat probe biologice din fosele nazale pentru a se stabili prezenţa coronavirusului SARS-Cov2 în organism şi i s-a explicat de către personalul medical faptul că trebuie să rămână internat pe secţia special amenajată pentru persoanele suspecte până la validarea rezultatului testelor de laborator, conform art. 7 din Ordinul Ministrului Sănătăţi nr. 414/2020 care prevede că persoanele simptomatice care prezintă criterii specifice definiţiei de caz vor fi izolate în secţiile/spitalele de boli infecţioase. 

[...].

În data de 02.04.2020, în jurul orei 0030, inculpatul A.N.M. a fost depistat de către lucrători din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Ştefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca pe strada Iuliu Hossu din Mun. Cluj-Napoca, [...]. Acesta a fost predat unui echipaj de ambulanţă şi transportat la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, astfel cum rezultă din procesul-verbal din data de 02.04.2020, întocmit de către lucrători din cadrul G.J.M. Cluj-Napoca. Între timp, în data de 01.04.2020, ora 16:12 a fost validat testul de laborator (Covid-19), rezultatul fiind negativ, aspect rezultat din Buletinul de analize medicale din data de 31.03.2020, [...].

În data de 08.04.2020, conform Biletului de externare din data de 08.04.2020, emis de Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, pacientul A.N.M. a fost externat având diagnosticul: [...]”. 

Vă mai recomandăm 

Zădărnicia dosarelor de zădărnicire a combaterii bolilor. De ce la Cluj a ajuns în instanţă un singur caz

FOTO VIDEO Dezmăţ în pandemie la Cluj Arena cu Vali Bărbulescu: petrecere cu peste o sută de participanţi fără măşti

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite