Cum a reuşit România să găzduiască noul Centru European de Cybersecurity. Atuurile care ne-au făcut să câştigăm competiţia
0Atuuri precum locul 6 în UE în ceea ce priveşte numărul de absolvenţi IT&C, peste 15 programe de cybersecurity dezvoltate în 11 universităţi şi licee din România şi locul 4 la nivel mondial în privinţa numărului de medalii obţinute la competiţiile academice au făcut România să câştige competiţia pentru găzduirea noului Centru Cyber european, arată Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS).
„Astăzi suntem totodată mândri şi bucuroşi nu doar pentru că România câştigă, pentru prima oară, dreptul de a găzdui o instituţie europeană, ci şi pentru că această instituţie vizează activităţi din zona protecţiei cibernetice, un subiect de o vitală importanţă în această perioadă plină de provocări la nivel regional şi chiar global. Localizarea Centrului European de Securitate Cibernatică la Bucureşti este o validare dincolo de graniţele ţării noastre a expertizei româneşti într-un domeniu complex şi absolut esenţial în anii care urmează. Este, în acelaşi timp, o obligaţie pentru România să privească cu mai multă responsabilitate susţinerea ecosistemului tech actual care, aşa cum susţinem de atâţia ani, poate contribui decisiv la viitorul digital european”, a declarat Mihai Matei, preşedintele ANIS.
Bucureştiul a câştigat titulatura de gazdă pentru nou înfiinţatul Centru Industrial, Tehnologic şi de Cercetare în materie de Securitate Cibernetică într-o competiţie cu alte 6 oraşe din Europa.
În scrisoarea de susţinere a candidaturii Bucureştiului, ANIS a punctat progresul României în domeniul securităţii cibernetice şi tehnologiei în general şi potenţialul de transformare a ţării noastre, într-un hub important în regiune.
În cifre, ecosistemul IT&C din România arată astfel:
- Locul 6 în UE în ceea ce priveşte numărul de absolvenţi IT&C
- Peste 27.000 de studenţi înscrişi anual la facultăţi cu profil tehnologic
- Peste 15 programe de cybersecurity dezvoltate în 11 universităţi şi licee din România
- Locul 4 la nivel mondial în privinţa numărului de medalii obţinute la competiţiile academice
- Bucureştiul este cel mai important centru IT&C din ţară, cu peste 83.000 de specialişti angajaţi în 118 companii tech şi investiţii de peste 1.1 miliarde de euro atrase în ultimii 7 ani în startup-uri tech
- Industria IT&C a contribuit la creşterea economică în primul trimestru al anului 2020 cu aproape 40%, iar în 2019, contribuţia sectorului la formarea PIB a fost de 6%
De-a lungul celor 22 de ani de activitate, ANIS a contribuit la dezvoltarea industriei locale de software şi servicii prin numeroase proiecte menite să transforme România într-un centru european de excelenţă în IT. Printre cele mai importante proiecte în acest sens, inclusiv proiecte educaţionale, se regăsesc programul Bursele ANIS de susţinere a cadrelor didactice tinere în integrarea unor tehnologii noi în domeniul cybersecurity în programa universitară şi derularea de programe de instruire acreditate internaţional.
În acelaşi timp, ANIS este parte a Strategiei SMART-Edu pentru digitalizarea educaţiei din România, coordonând grupul de lucru dedicat securităţii cibernetice, protecţiei datelor, siguranţei online şi eticii IT.