Europa şi China, gata să semneze cel mai important acord din istoria economiei mondiale

Agenţiile de presă internaţionale confirmă o ştire circulată de câteva zile pe circuitele informale de la Bruxelles: este posibil ca Acordul UE-China să poată fi semnat chiar în această săptămână, chiar mâine.

După cei şapte ani de negociere care au înregistrat fluctuaţii importante şi, în anii Administraţiei Trump, au suferit în urma opoziţiei ferme a Administraţiei SUA, pusă de cel puţin trei ani în faţa perspectivei (acum împlinite) de a fi devansată de China drept cea mai puternică economie a lumii.

Acest context special a dat şi mai multă intensitate şi valoare negocierilor pe care Uniunea Europeană a continuat să opteze foarte ferm pentru definitivarea acestui Acord privind protejarea reciprocă a investiţiilor tuturor ţările interesate din UE. Pentru acestea, pentru marile lor companii, acordul vine ca deschiderea majoră pe care o aşteptau în scopul de a formula agende naţionale predictibile pentru refacerea ritmului de creştere şi restabilizarea pieţelor de muncă într-un moment în care aceasta este prioritatea politică a tuturor. Angela Merkel pare să fi câştigat acest pariu în momentul în care, din cauza efectelor sancţiunilor americane şi a presiunii uriaşe exercitate de Trump personal, mulţi analişti începeau să ezite în convingerea că proiectul este realizabil şi semnarea Acordului, în cazul în care se va face până la finele anului (deci în ultimele zile ale preşedinţiei germane) devine reuşita politică cea mai marcantă a doamnei Cancelar şi, din această cauză, mulţi vorbesc deja despre acest acord ca despre „Acordul Merkel“.

Totul în contextul în care, ieri, la Bruxelles, s-a desfăşurat reuniunea reprezentanţilor permanenţi ai Statelor Membre, s-a văzut că niciunul dintre ambasadori nu primise instrucţiuni de acasă să emită vreo obiecţie la textul negociat şi care fusese anterior trimis în Capitale tocmai pentru a se înregistra asemenea obiecţii formale. Era nu numai un gest protocolar strict necesar, ci şi o consultare mai ales pe domeniile care, cel puţin în spaţiul public (unele dintre ştirile false fiind rezultatul direct al unor intoxicări destul de grosolane) spuneau că există diferenţe insurmontabile între poziţiile europene şi chineze. Se vorbea în primul rând despre poziţiile absolut contradictorii în domeniul nuclear civil, apoi pe mai vechile subiecte delicate, cum ar fi protejarea drepturilor privind proprietatea intelectuală.

Despre ce mize uriaşe vorbim? Să enumerăm valorile aflate ce se află în joc în afara intereselor companiilor europene sau multinaţionale cu participări europene, care, în ultimii ani, cu deosebire în ultimele luni, s-au bătut să-şi deschidă capacităţi de producţie în China, beneficiind de un serviciu de economic intelligence profesionist care le-a dat rapid, la timp, precis, indicaţia unde şi când se deschide fereastra de oportunitate care avea să se deschidă. Alte ţări europene, dimpotrivă, au mizat preponderent pe cartea Trump şi acum de-abia încep să-şi numere pierderile. Din datele oficiale Eurostat vedem că UE a exportat anul trecut în China în valoare de aproximativ 199 de miliarde Euro, importând bunuri în valoare de 362 miliarde Euro, valoarea comerţului bilateral fiind de 650 miliarde $ conform datelor Bloomberg. Dar, evident, când negocierile vizează un asemenea plafon valoric - lucru pe care l-au spus de ani de zile ambele părţi - e clar că trebuia formalizată şi enunţat în planurile reciproce de dezvoltare strategică o viziune pe termen lung şi foarte lung despre principiile pe care se va baza în continuare relaţia respectivă. Dar şi un Acord de liber schimb, de asemeni de durată foarte lungă, care să dea predictibilitatea necesară planurilor şi organizării schimburilor comerciale.

Viziunea pe termen lung şi foarte lung

Atât UE, cât şi China au formulat planuri strategice de dezvoltare: au adoptat planurile lor de dezvoltare strategică: China are cele două „Planuri ale Centenarului“ şi Planul pe 12 ani, iar UE dispune de Strategia EU 2020 care „prezintă potenţial de sinergii în vederea intensificării cooperării pentru rezultate reciproc câştigătoare“, aşa cum se spunea deja în Agenda strategică de cooperare EU-China (nediscutată de politicienii noştri ca pesemne irelevantă, dar o puteţi accesa aici https://eeas.europa.eu/archives/docs/china/docs/eu-china_2020_strategic_agenda_en.pdf).

Acordul ar putea fi semnat miercuri, colegii de la Reuters confirmă acest lucru auzit de la o sursă politică, la fel ca şi cei de la The Morning Post, enumerând - şi asta este vine în sensul informaţiilor care au fost prezentate de membri ai echipelor de negociatori, că europenii ar fi obţinut deja un avantaj extrem de important, anume angajamentul părţii chineze privind deschiderea pieţelor pentru întreprinderile manufacturiere, a celor care lucrează în construcţii, apoi în transporturile aeriene, în serviciile maritime, telecom şi în zona cloud. Şi, extrem de important pentru viitor, acces pentru construcţia de maşini electrice, sectorul care urmează sa fie generator de profituri uriaşe pentru viitor, folosind atuul chinez al bateriilor super-performante, uşoare şi ieftine.

Repet, dacă semnare de mâine se confirmă, vom avea acordul politic, urmând ca detaliile din pachetul al doilea, cel tehnic, să fie avizate după finalizare tuturor discuţiiilor, în primele luni ale lui 2021.

Este cert că există, aşa cum menţionau şi cei de la Reuters, eforturi intense pentru a încheia foarte rapid negocierile, înainte ca Joe Biden să preia funcţia de la Casa Albă. Doar Polonia a cerut să se aştepte acest moment, dar, după cum se vede, decizia nu a ţinut seama de această sugestie. Avea vreo importanţă anume?

Sigur că da, lucru demonstrat de intervenţia lui Biden câteva ore mai târziu, atunci când a cerut formarea unei coaliţii internaţionale formate din naţiuni doritoare să lupte contra influenţei Beijingului, oferind astfel o indicaţie preţioasă asupra modului în care se va orienta în acest domeniu politica externă americană a următorilor patru ani. „Suntem în competiţie cu China pentru a face guvernul chinez responsabil pentru ce face în domeniul comerţului, abuzurilor, tehnologiei, drepturilor omului şi în alte domenii, iar poziţia noastră va fi cu mult mai puternică dacă vom forma coaliţii cu ţări aliate şi cu ţări care au aceleaşi convingeri în apărarea intereselor şi valorilor noastre comune“ - a spus Biden, după un briefing la Wilmington cu echipa sa de consilieri pentru politică externă şi securitate naţională. Asta, fireşte, dacă, sub preşedinţia sa, Statele Unite nu vor putea să încheie propriul lor acord cu China: „urmând o politică externă în favoarea clasei mijlocii, incluzând o agendă comercială şi economică pentru protejarea muncitorilor americani, proprietatea intelectuală şi mediul - pentru asigurarea securităţii şi prosperităţii în regiunea Indo-Pacifică, apărând drepturile omului - mai puternic şi mai eficient când avem alături ţări care ne împărtăşesc viziunea“.

Continuarea? Să aşteptăm puţin, căci de semnarea acestui acord ar putea depinde fie deschiderea unei pieţe uriaşe, chiar cu perspectiva unei normalizări a sistemului de interese globale cu americanii, fie continuarea acestei competiţii atotdistrugătoare şi corozive de acum.