A murit cântăreţul de muzică populară Nicolae Sabău. El era infectat cu noul coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul de muzică populară Nicolae Sabău a murit în noaptea de marţi spre miercuri, la vârsta de 91 de ani, a anunţat familia.

Artistul a fost internat săptămâna trecută la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Baia Mare, unde a fost confirmat pozitiv, iar în cursul zilei de luni a fost transferat la Spitalul Suport TBC Baia Mare.

Nicolae Sabău s-a născut la 7 decembrie 1929, în comuna Cicârlău din Maramureş. Artistul a lăsat o zestre discografică impresionantă, având o carieră de peste 50 de ani, relevantă pentru vetrele etnografice din Maramureş, Chioar, Codru, Oaş şi Lapuş. 

De-a lungul timpului, artistul s-a bucurat de o mare recunoaştere publică, primind numeroase diplome de excelenţă şi distincţii.

Sofia Vicoveanca a transmis un ultim gând lui Nicolae Sabău: „Dragilor, chiar acum am primit vestea tristă (care a căzut ca un trăsnet): a plecat dintre noi Nicolae Sabău. Nicule, ai luat cu tine toate amintirile drumurilor noastre...ducând cântecul de-acasă, bucurând sufletele celor care ne ascultau....Să-ţi fie drumul lin spre stele...şi Domnul să-ţi odihnească sufletul în Sf. Lui Lumină....Condoleanţe familiei şi tuturor celor care i-au ascultat cântecele, l-au îndrăgit...! Veşnică pomenire!“

Citeşte şi:

Director medical la Spitalul de Boli Infecţioase: „Acest vaccin ne aduce o speranţă”

Primul vaccin anti-COVID-19 a fost administrat la Constanţa. Dr. Sorin Rugină, primul imunizat VIDEO

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite