Susţinătorii lui Trump reacţionează după ce acesta i-a renegat: „Îmi vine să vomit”. Care sunt ultimele teorii delirante ale conspiraţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manifestanti pro-Trump intrand in Capitoliul / FOTO Twitter @afpfr
Manifestanti pro-Trump intrand in Capitoliul / FOTO Twitter @afpfr

Mult întârziatul discurs al lui Donald Trump prin care acceptă o tranziţie ordonată a puterii, precum şi condamnarea violenţelor de la Capitoliu, a dus la furie şi noi teorii ale conspiraţiei printre susţinătorii săi puri şi duri.

S-a strigat „Trădare!” pe platforme precum Parler şi 4chan, unde adepţii extremi ai lui Trump au început să-şi facă veacul pe măsură ce alte platforme le-au interzis prezenţă, conform analizelor presei internaţionale.

Asta după ce preşedintele Trump, fie îngrijorat de posibile probleme legale, fie pentru că a înţeles magnitudinea evenimentului pe care l-a provocat, i-a condamnat pe proprii susţinători care au luat cu asalt clădirea Capitoliului

„Ca toţi americanii, sunt revoltat de violenţa, fărădelegea şi haosul (n.red - asaltului asupra Capitoliului). Am chemat imediat Garda Naţională şi forţele federale de ordine pentru a securiza clădirea şi a evacua intruşii. America este şi trebuie să fie mereu o naţiune a legii şi ordinii. Demonstranţii care au intrat în Capitoliu au întinat reşedinţa democraţiei americane. Către cei care s-au angajat în acte de violenţă şi distrugere, nu reprezentanţi ţara noastră! Către cei care aţi încălcat legea, veţi plăti!”, a spus preşedintele în exerciţiu al Statelor Unite, Donald Trump, într-o înregistrare postată pe Twitter. 

Reacţia: „O lovitură în stomac”, spune unul dintre susţinătorii lui Trump. „Un cuţit în spate”, spune un altul, citat de The Guardian. „Îmi vine să vomit”, a adăugat altcineva. O captură de ecran distribuită de mulţi pe aceste platforme ar putea rezuma cel mai bine reacţia: „Spune (n. red - Donald Trump) că lucrurile o vor lua razna şi când lucrurile o iau razna, el le numeşte un atac mizerabil şi le arată degetul mijlociu susţinătorilor cărora le-a spus să fie acolo”.

Pe lângă reacţiile de dezamăgire, însă, unii susţinători ai lui Trump au marşat în continuare pe diferite teorii conspiraţioniste, 4chan şi Parler fiind adevărate lăcaşuri de cult ale QAnon. Unii pun la îndoială veridicitatea înregistrării, considerând-o un „deep fake” făcut de inamicii lui Trump, alţii văd în înregistrare indicii că Trump va continua să împlinească profeţiile QAnon de distrugere a presupusei oculte mondiale şi a cercurilor ei internaţionale de pedofili. 

„FAKE fake fake! (trad. red. - FALS fals fals!) Este blocat pe Twitter, n-a putut intra în cont, nu poate intra în cont, ese blocat pentru totdeauna”, a scris un susţinător.

„Are un plan aici. Preşedintele Trump n-ar da înapoi aşa uşor”, a scris o oarecare Brenda. „Trebuie să rămânem puternici, să veghem şi să ne rugăm. Ceva măreţ vine şi Dumnezeu va veghea”.

Dacă în urma cu doar câţiva ani publicaţia Breitbart era o oază de ştiri false pro-Trump, pe fondul alunecării spre extreme nebănuite ale unor susţinători ai săi, în ultimele săptămâni pare mai degrabă o publicaţie republicană moderată. Breitbart, alături de alte publicaţii altădată profund favorabile preşedintelui, a început să-l învinovăţească acum pe acesta atât pentru asaltul asupra Capitoliului, cât şi pentru pierderea Casei Albe, a Camerei Reprezentanţilor şi, recent, a Senatului în faţa democraţilor.

În comentariile de pe Breitbart, însă, lucrurile sunt mai complicate şi pot fi întâlnite aceleaşi clivaje ca pe 4chan ori Parler. Unii îl condamnă pe preşedinte pentru laşitate, alţii marşează pe ideea că cei care au intrat în Capitoliu erau membri Antifa, nu susţinători ai lui Trump, alţii dansează eternul vals al credulităţii, crezând că Trump, deus absconditus, acţionează pe căi misterioase.

„Trump nu şi-a recunoscut înfrângerea. A folosit limbajul pentru a câştiga puţin timp în plus pentru că senatorii şi congresmeni care îl sprijină sunt ameninţaţi cu bombe murdare şi cu viaţa familiilor lor de Statul Profund şi/sau comunişti chinezi”, scrie unul dintre susţinători.

Între timp, de partea cealaltă a realităţii, Trump a fost blocat definitiv pe Twitter, iar democraţii încep procesul de suspendare.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite