Rusia acuză UE de ingerinţă în afacerile R. Moldova: Chemăm partenerii europeni să dea dovadă de etică diplomatică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov FOTO kremlin.ru
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov FOTO kremlin.ru

Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse îndeamnă Uniunea Europeană să se abţină de la ingerinţă în afacerile interne ale Republicii Moldova şi să dea dovadă de respectarea unor norme elementare de etică diplomatică.

Moscova este deranjată de faptul că ambasadorul UE la Chişinău, Peter Michalko, a comentat unele subiecte care ţin de treburile interne ale Republicii Moldova. 

MAE rus l-a criticat pe Peter Michalko pe motiv că a declarat pentru portalul „Media Azi” că „Este cert faptul că există dezinformare care provine inclusiv din surse externe, având ca ţintă Republica Moldova şi pe cetăţenii săi. Ea trebuie oprită şi pentru asta trebuie să existe toate instrumentele necesare, inclusiv legislative. Republica Moldova nu trebuie să rămână fără protecţie împotriva dezinformării externe, e necesar un mecanism de luptă în acest sens.”

De asemenea, MAE al Rusiei i-a reproşat lui Michalko că şi-a permis să critice legile adoptate de majoritatea parlamentară PSRM-ŞOR, în decembrie 2020, pe care diplomatul european le-a calificat ca fiind „controversate” şi care „duc Moldova înapoi de pe drumul reformelor şi al angajamentelor asumate faţă de UE”.

„Din păcate, asemenea declaraţii făcute de ambasadorul UE în Moldova reprezintă o ingerinţă directă în treburile interne ale Moldovei şi reprezintă pentru el (Peter Michalko) o practică obişnuită”, se spune într-un comunicat al MAE rus.

Mai mult, Moscova este nedumerită şi de faptul că ambasadorii UE acreditaţi la Chişinău au adoptat o declaraţie comună în care îşi manifestă solidaritatea cu Peter Michalko.

„În declaraţie, ambasadorii UE au oferit atenţie deosebită „pe compatibilitatea legilor şi practicilor interne cu angajamentele internaţionale ale Republicii Moldova, inclusiv cele faţă de Uniunea Europeană”. Sperăm că partenerii noştri europeni ţin minte că Moldova, pe lângă faptul că are semnat Acordul de Asociere cu UE, şi-a asumat angajamente internaţionale în cadrul structurilor euro-asiatice, este membru al Comunităţii Statelor Independente şi are statut de observator în Uniunea Economică Euroasiatică”, se mai spune în comunicatul MAE.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite