De ce nu vom avea voie să ieşim din casă după ora 22:00. Explicaţia lui Florin Cîţu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Politia Romana
Foto: Politia Romana

Premierul Florin Cîţu a explicat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cum a fost luată decizia de limitare a circulaţiei fără motive întemeiate pe timp de noapte, începând cu ora 22:00, cu o oră mai devreme practic faţă de decizia anterioară.

„Prima oară ne-am uitat la ce fac celelalte ţări şi una din primele măsuri pe care toate ţările le iau este aceea de a reduce timpul de circulaţie pe durata nopţii. Este o măsură care a funcţionat şi am pregătit un sumar al acestei măsuri, să vedeţi cum arată în alte ţări. România este printre cele mai permisive, sunt ţări dezvoltate unde după ora 6 seara nu se mai poate circula”, a spus Florin Cîţu, potrivit Digi 24.

 „Este o măsură care are succes şi în România. Vom vedea cum va evolua, dar eu zic că diferenţa faţă de data trecută, când am introdus această măsură o fac dozele de vaccin. Am început o campanie de vaccinare de succes, în martie vom vaccina aproape un milion de români, în aprilie mergem la două milioane în plus. Va ajuta în paralel cu aceste reguli”, a completat premierul. 

Potrivit sursei citate, Cîţu a mai spus că aceste măsuri sunt introduse acum pentru că „nu toată lumea a înţeles” să respecte regulile de prevenire a îmbolnăvirii după relaxările din iarnă. 

„E o restricţie minoră, având în vedere contextul european al pandemiei şi ce se întâmplă în alte ţări”, adeclarat premierul. 

De asemenea, rugat la finalul conferinţei să dea două exemple de ţări care au adoptat măsuri de interzicere a circulaţiei pe timpul nopţii, Florin Cîţu a răspuns: „Franţa, ora 18:00 şi mai sunt câteva. O să le pun pe pagina de Facebook, dar sunt mai multe ţări. Să ştiţi că România este printre ţările cu cele mai permisive condiţii”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite