Vieţi salvate cu ajutorul cardiologiei intervenţionale, la Galaţi. Medic: Timpul este esenţial deoarece zona care nu primeşte sânge începe să moară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cardiologie

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi este singura unitate medicală din regiunea de sud-est a României unde se pot realiza coronarografii şi se pot monta stenturi pacienţilor cu boli de inimă sau care au suferit un infarct miocardic acut.

În ultimele două luni, echipa medicului Mihai Marinescu a realizat 23 de proceduri de cardiologie intervenţională.  În aproape 70% din cazuri a fost nevoie şi de montarea unor stenturi, cu ajutorul cărora sunt deblocate vasele de sânge ale inimii.

În cazul în care vorbim de urgenţe, discutăm practic de înfundarea completă a unui vas care alimentează muşchiul inimii. De aceea, medicul susţine că timpul de intervenţie este esenţial, deoarece „zona care nu primeşte sânge începe să moară treptat, iar după un anumit timp procesul este ireversibil”.

„Dacă din momentul în care a început infarctul şi până la realizarea procedurii medicale timpul este de peste 6 sau 10 ore, deja beneficiul procedurii este redus. Chiar dacă procedura este realizată corect. Pacientul ramâne cu probleme, cu insuficienţă cardiacă, oboseşte, nu mai poate realiza munci care necesită efort fizic, trebuie să ia tratament şi să fie constant sub supravegherea medicilor. În schimb, dacă procedura este realizată repede, se poate salva foarte mult din muşchiul cardiac. Au fost şi pacienţi care au avut o revenire chiar de 100%”, explică medicul cardiolog Mihai Marinescu. 

inima

Sursa: CJG

Centru de cardiologie intervenţională, la Galaţi

Spitalul Judeţean Galaţi are doi medici specialişti în cardiologie intervenţională, unul specializat pe tratarea patologiilor coronariene şi celălalt pe patologii de ritm cardiac. Spitalul va organiza concurs pentru angajarea a încă doi medici. 

„De asemenea, au fost deja achiziţionate şi stimulatoare cardiace, astfel încât, în curând, la Spitalul Judeţean vor putea fi realizate şi astfel de intervenţii medicale. Mai mult, avem în implementare o investiţie de peste 8 milioane de lei pentru amenajarea unui centru de cardiologie intervenţională şi dotarea lui cu aparatură medicală performantă”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Secţia de cardiologie interventională de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi a fost înfiinţată anul trecut cu fonduri de la Consiliul Judeţean. Până atunci, bolnavii din Galaţi şi Brăila erau nevoiţi să meargă la centrele specializate din Bucureşti şi Iaşi.

inima

Sursa: CJG 

Vă recomandăm şi: 

Morgă nouă pentru Spitalul de Urgenţă din Galaţi. Cât costă şi când va fi gata

 

Cursă contracronometru pentru viaţa unui tânăr, diagnosticat cu o boală extrem de rară. Mii de oameni s-au mobilizat pe reţelele de socializare

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite