Craiova, salariu uriaş pentru Mutu: Cât câştigă la tineret şi la ce sumă poate ajunge acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mutu

Câştigătoarea play-off-ului ligii secunde are planuri importante pentru noul sezon, în care va evolua în primul eşalon.

Eugen Trică (44 de ani) a promovat Craiova lui Mititelu în Liga I, însă bucuria câştigării ligii secunde a fost de scurtă durată.

La nici 24 de ore după terminarea play-off-ului, clubul din Bănie a anunţat despărţirea de Trică. Iar Adrian Mititelu jr, fiul omului de afaceri aflat după gratii, a confirmat începerea tratativelor cu Adrian Mutu (42 de ani). „Negociem cu Adi Mutu. El a zis că U Craiova  e o variantă pentru el. Avem şi alternative, iar în proporţie de 80-90 la sută, la sfârşitul săptămânii, avem antrenor. Avem mare încredere în Mutu, el are maturitatea necesară, m-a impresionat în discuţiile pe care le-am avut despre fotbal. E dornic să muncească. Majoritatea antrenorilor sunt delăsători, mai ales cei care au făcut performanţe, în trecut. Mutu, în schimb, se pliază pe proiectul nostru. Nu ştiu dacă e dinamovist, acum câţiva ani declara că, în copilărie, ţinea cu Craiova. Oricum, fotbalul a evoluat. Fosta echipă nu mai e un criteriu pentru alegerea antrenorului“, a explicat Adrian Mititelu jr, la Digi Sport.

Întrebat de ce a renunţat, totuşi, la Eugen Trică, omul care conduce Craiova a oferit un răspuns scurt: „E o decizie luată în cadrul clubului, nu vreau să vorbesc foarte mult. A fost o despărţire în termeni confidenţiali“.

Buget de 6 milioane de euro

Acelaşi Adrian Mititelu jr a explicat că, odată cu promovarea în Liga I, Craiova va avea un buget important. „Dacă se va permite accesul fanilor pe stadion, am putea încasa între 1,5 şi 2 milioane de euro din bilete. Plus drepturi TV, plus sponsori. Am avea asigurat un buget de 6 milioane de euro“, a spus fiul lui Adrian Mititelu.

Potrivit prosport.ro, Craiova încearcă să bată palma cu Adrian Mutu, oferindu-i un salariu lunar de 14.000 de euro. Ar fi o creştere substanţială pentru fostul atacant, în condiţiile în care la naţionala de tineret el câştigă 3.000 de euro pe lună. 

Burleanu, resemnat

Având în vedere că selecţionerul U21 are, la ora actuală, mai multe oferte, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, s-a şi resemnat că Mutu va părăsi naţionala de tineret cu care a participat la Euro 2021.

„Am avut o discuţie cu Adi Mutu. El îşi doreşte foarte mult să antreneze o echipă de club. De aceea, cred că, în momentul de faţă, şansele de a continua împreună sunt destul de mici. Ştiu toate discuţiile lui Adi, fiindcă avem o relaţie bazată pe sinceritate. Are foarte multe oferte, inclusiv din străinătate. Astfel, cred că, în perioada următoare, Adi va trebui să ia o decizie în privinţa clubului pe care îl va antrena. Nu sunt implicat în discuţiile privind selecţionerul naţionalei de tineret, e implicat directorul tehnic al FRF (n.r.- Mihai Stoichiţă). Din partea noastră, dânsul are un termen ca, în jurul datei de 1 iulie, să cunoaştem numele noului selecţioner al naţionalei U21“, a anunţat Burleanu.

7 meciuri a adunat Adrian Mutu pe banca naţionalei de tineret: trei victorii, trei remize, o înfrângere. Golaveraj: 10-5.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite