Cum şi de ce alimentează Rusia o nouă criză interetnică în Bosnia şi Herţegovina

Milorad Dodik (stânga), liderul sârbilor din Bosnia şi Herţegovina, într-una din discuţiile sale la Moscova cu Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Bosnia şi Herţegovina este mai aproape ca oricând de un alt război interetnic precum cel din martie 1992 - decembrie 1995. Această situaţie este alimentată de Rusia, care încurajează diviziunile etnice, relatează Foreign Policy, cerând mai multă acţiune din partea UE, NATO şi SUA pentru a evita „un deznodământ catastrofal”.

Însemnătatea Bosniei, atât pentru puterile occidentale, cât şi pentru Rusia, rezidă din aceeaşi realitate: ţara este situată chiar în zona de încrucişare a intereselor NATO şi ale Rusiei. Occidentul recunoaşte o parte din potenţialul pe care Bosnia l-ar putea avea ca membru NATO, dar pare să nu ţină cont de dezordinea provocată acolo sub auspiciile Kremlinului. De cealaltă parte, Rusia este pur şi simplu consecventă: după ce a încercat fără succes să împiedice Muntenegru şi Macedonia de Nord să adere la NATO, acum depune eforturi să oprească aspiraţiile Bosniei către acelaşi obiectiv, scriu Tanya L. Domi, profesor asistent la Columbia University, şi Ivana Stradner, bursieră în cadrul programului Jeane Kirkpatrick la American Enterprise Institute într-o analiză publicată în Foreign Policy.

Deşi diplomaţia rusă vorbeşte în public despre principiul neintervenţiei în treburile interne, Kremlinul a ameninţat în mod deschis Bosnia în legătură cu cererea sa de aderare la NATO.

În interiorul Bosniei, membrul sârb al conducerii ţării, Milorad Dodik, pus pe lista de sancţiuni a SUA în ianuarie 2017, colaborează sârguincios cu oficialii ruşi pentru a perturba democraţia. De câţiva ani, el cere desprinderea entităţii majoritar sârbe a Bosniei şi alăturarea la Serbia, ca parte a îndeplinirii proiectului naţionalist „Serbia Mare”. Fireşte, Rusia a negat orice amestec în alegerile din 2018 din Bosnia şi în treburile sale interne. În schimb, Dodik a acuzat SUA că ar face aceste lucruri.

Dar Rusia nu încearcă să-i influenţeze doar pe sârbii din Bosnia şi Herţegovina. De la încheierea Acordului de la Dayton, care a pus capăt Războiului Bosniac în 1995, ţara şi-a menţinut integritatea teritorială datorită unui echilibru delicat între două entităţi politice: Republica Srpska, condusă de sârbi şi Federaţia Bosnia şi Herţegovina, cu majoritate bosniacă. Dar croaţii din Bosnia insistă să aibă propria lor entitate politică, ceea ce ar putea diviza şi mai mult acest stat fragil.

De mai mulţi ani, Rusia susţine în mod activ acuzaţiile croaţilor cu privire la descriminare şi cererile acestora pentru o a treia entitate administrativă. Dragan Covici, fost membru al preşedinţiei Bosniei şi actualul lider al partidului naţionalist Uniunea Democratică Croată, a ajuns în postura de a discuta cu oficialităţile ruse pe acest subiect.

Spiritele s-au aprins recent, după apariţia unei misterioase hărţi cu redesenarea graniţelor în Balcani. Documentul ar fi scăpat în presă din biroul premierul sloven Janez Jansa, un al apropiat al Rusiei. Printre sugestiile făcute se numără „o dizolvare paşnică” a Bosniei şi Herţegovinei, cu Serbia şi Croaţia anexând mare parte din teritoriul acestei ţări, unificarea Kosovo cu Albania, şi crearea unei regiuni autonome, cu majoritate sârbă, în nordul Kosovo.

În ciuda unor astfel de cazuri amestec flagrant al Rusiei şi raportului recent al Departamentului de Stat al SUA care subliniază operaţiunile maligne ale Rusiei în Bosnia, Johann Sattler, ambasadorul UE în Bosnia, a declarat recent că nu a observat o creştere a influenţei ruseşti în această ţară. Fostul ministru german al Agriculturii, Christian Schmidt, tocmai a fost ales să conducă Biroul Înaltului Reprezentant (OHR), organismul internaţional care monitorizează punerea în aplicare a acordului de pace.

Însă ignorarea problemei o va agrava. Ce de făcut? În ceea ce priveşte Washingtonul, acesta ar trebui să se ţină la distanţă de eforturile depuse de Covici şi Dodik pentru o reformă electorală pe placul lor. Cei doi au ameninţat deja că nu se vor prezenta la alegeri dacă această reformă nu va fi făcută.

Preşedintele SUA, Joe Biden, care are o experienţă considerabilă în Balcani, ar trebui să-şi impulsioneze administraţia să preia din nou mantia susţinerii democraţiei în această regiune şi să sprijine Bosnia pe calea reformelor care să-i permită să prospere şi să-şi asigure statutul de candidat la UE, precum şi aderarea la NATO.

În al doilea rând, Statele Unite şi UE ar trebui să investigheze împreună amestecul direct şi indirect al Rusiei în Bosnia şi să-şi continue eforturile de a-i menţine suveranitatea împotriva forţelor ostile.

În al treilea rând, următorul summit G7, programat pentru 11-13 iunie în Anglia, ar trebui folosit ca o oportunitate pentru întâlniri între Statele Unite, Germania şi UE vizând începerea discuţiilor asupra unei strategiii de avansare a democraţiei în Bosnia sub egida OHR. Statele Unite şi Germania ar trebui să păstreze un contact strâns în acest dosar şi să beneficieze de summitul pentru democraţie plănuit de Biden pentru a organiza o platformă de discuţii publice cu privire la această strategie.

UE ar trebui la rândul ei să abordeze în mod deschis problema zvonului cu privire la scurgerea hărţii din biroul lui Jansa şi, în aşteptarea rezultatelor anchetei, să pună sub semnul întrebării preluarea de către Slovenia a preşedinţiei rotative a UE, la 1 iulie.

Bosnia nu trebuie să se întoarcă în haosul pe care l-a îndurat în anii '90, iar puterile occidentale dispun de mijloacele necesare de a împiedica acest lucru, conchid autoarele articolului.