Mezzo-soprana Ruxandra Donose: Nimic nu poate înlocui atmosfera specială şi magia unui concert sau a unui spectacol adevărat, cu oameni în sală şi cu oameni pe scenă

Foto: Virgil Oprina

Sâmbătă, 5 iunie, va avea loc la Bucureşti, la Opera Naţională din Bucureşti – în faţa unei săli ce poate ocupa 70 la sută din capacitate şi care îşi aşteaptă publicul fără a solicita obligativitatea vaccinării – primul concert din Bucureşti din seria galelor aniversare Ruxandra Donose 30, care se va desfăşura cu public şi nu doar online.

Oltea Şerban Pârâu: Ruxandra Donose, este a patra oară când prezentaţi această gală în faţa publicului din România. Primele concerte au avut loc în toamna anului 2020, în aer liber, în Piaţa Mare din Sibiu (alături de Filarmonica din Sibiu) şi în Grădina Botanică din Iaşi (alături de Orchestra Operei Naţionale din Iaşi), apoi online de la Ateneu cu Orchestra Naţională de Tineret, acum, iată, pe viu. Cum aşteptaţi acest moment?

Ruxandra Donose: Îl aştept cu mare bucurie şi nerăbdare, pentru că va reprezenta întoarcerea mea pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, după foarte, foarte mulţi ani. Este un fel de întors acasă pentru mine, atunci când mă gândesc că, examenul de absolvenţă al Conservatorului mi l-am dat pe scena Operei Române, în 1989. Da, aştept acest concert, aşa cum le aşteptam şi pe celelalte, cu nerăbdare, cu bucurie, cu emoţii, pentru că emoţiile cele mai mari sunt atunci când cânt acasă, cum am mai spus-o şi, în acelaşi timp, cu bucurie, pentru că prin intermediul reţelelor de socializare ştiu că am în România un public foarte atent şi cu care de abia aştept să mă întâlnesc pe viu.

O Ş.-P.: Această gală face parte din seria de manifestări pe care Opera Naţională Bucureşti le include în seria aniversară a celor 100 de ani de la înfiinţarea sa, în 1921. Este o coincidenţă practic, dar, cred că e un moment bun să vorbim puţin despre istoria Operei în România sau din România. În perspectiva subiectivă a Ruxandrei Donose, ce înseamnă Opera din Bucureşti?

„Ne uitam către toţi cântăreţii ca la nişte idoli”

Ruxandra Donose: Eu nu am putut să fiu martoră la toţi cei 100 de ani de când Opera există ca instituţie, dar pot să vorbesc cu mare entuziasm despre timpul în care eu eram studentă şi, într-adevăr, la Operă se perindau o serie de voci absolut fantastice, într-o tradiţie remarcabilă şi ne duceam toţi studenţii, plini de admiraţie. Ne uitam către toţi cântăreţii ca la nişte idoli şi, o făceam pe bună dreptate, pentru că a fost o generaţie fantastică de cântăreţi. Dar şi înainte, dacă mă gândesc doar la linia de mezzosoprane… Elena Cernei, Zenaida Pally, Maria Moreanu, Mariana Cioromila, Rodica Mitrică. Au fost nume remarcabile…

O Ş.-P.: După acel debut din 1989, când aţi mai cântat la Opera Naţională din Bucureşti?

Ruxandra Donose: În aceşti 30 de ani eu am cântat în mod profesional la Operă, ca mezzosoprana Ruxandra Donose, doar de două ori. O dată am cântat Carmen, cred că era 2006, în cadrul unui an de sărbătoare a francofoniei şi a doua oară am cântat Cenuşăreasa, în variantă de concert tot cam pe atunci, 2007 poate sau 2008.

O Ş.-P.: Deci, este într-adevăr un eveniment deosebit atât la nivel personal cât şi la nivelul publicului care are ocazia iată, să o vadă pe Ruxandra Donose pe scena Operei, care a cântat mult în România în ultimul timp, la Festivalul Enescu, la Filarmonică sau la Radio, dar nu la Operă. Dacă este o revenire pe scenă aici, în Bucureşti, nu putem evita să vorbim despre ultimul an, care a redefinit complet modul normal de circulaţie a valorilor în zona artistică. Când a revenit Ruxandra Donose pe scenă anul acesta prima dată? Şi unde?

Ruxandra Donose: Pe 5 iunie va avea loc primul meu concert cu public din acest an. Pot spune foarte multe despre anulări legate direct sau indirect de pandemie. În ianuarie-februarie s-au anulat Walkiria şi respectiv Gurre-Lieder la Filarmonica din Londra, Recviemul de Verdi cu BBC Scotland şi Cântecul Pământului cu Filarmonica din Oslo. Erau toate concertele planificate şi s-au anulat din diverse motive: dificultăţi de călătorie, prea mulţi oameni pe scenă, bani insuficienţi, graniţe închise ş.a.m.d.

O Ş.-P.: Ar trebui să fie de bun augur această revenire la legătura între scenă şi public, la această gală de pe 5 iunie. Ce ar trebui să urmeze? De altfel, cred că, publicul, cititorii, toată lumea din această zonă este obişnuită acum cu această întâmplare a evenimentelor culturale pe ultima sută de metri, a lansa un eveniment de acest gen în patru zile şi a-l vinde complet nu este neobişnuit, deşi ar fi putut suna neprofesional, în urmă cu ceva timp.

Ruxandra Donose: Urmează, imediat în iunie, Orlando Furioso de Vivaldi în concert la Teatrul Regal din Madrid şi, apoi, în toamnă mă aşteaptă mai multe recitaluri planificate şi o producţie de operă la Opera din Roma. Iar pe 28 august, Opera Naţională din Cluj va găzdui în aer liber gala similară celei de acum, de la Bucureşti.

O Ş.-P.: Care este situaţia acum, în operele din Europa, din ceea ce ştie Ruxandra Donose, care trăieşte la Viena şi este mai la curent cu ceea ce se întâmplă cu teatrul muzical la nivel european?

„Prin pandemia aceasta România a trecut în mod mai liberal şi poate mai înţelept din punct de vedere al culturii”

Ruxandra Donose: Am fost acum câteva zile la un spectacol la Opera de Stat din Viena. Se intră acolo doar cu adeverinţă că ai anticorpi, cu dovadă de vaccin sau cu un test negativ valabil. Capacitatea este de 50% de public şi se stă în permanenţă cu măşti şi cu scaunele distanţate. Ceea ce am văzut acum, era L'incoronazione di Poppea, care avea un ansamblu foarte mare de artişti şi de balerini pe scenă, deci pentru artişti nu există o restricţie. In Europa, lucrurile arată cam la fel, cu mici diferenţe. Bănuiesc că, de la ţară, la ţară, diferă, dar cam asta este ideea: capacitate redusă, teste, vaccin şi mască.

O Ş.-P.: Deci, în România, varianta actuală de 70% ocupare cu mască, dar fără să existe această condiţionare de prezentare a unui vaccin, test sau dovadă de anticorpi este o variantă, să spunem, mai puţin restrictivă din partea autorităţilor?

Ruxandra Donose: Este o variantă mai generoasă, fără doar şi poate şi cred că, în general, aş putea spune, că prin pandemia aceasta România a trecut în mod mai liberal şi poate mai înţelept din punct de vedere al culturii, în orice caz, facilitând atât spectacolele în aer liber, cât şi cele online. Mi s-a părut că aici, în România, s-a suferit mai puţin în urma restricţiilor, atât din punct de vedere cultural, cât şi în general. În Austria noi am fost într-un fel de lockdown aproape total peste patru luni de zile (şi mă refer la anul 2021). Iar stricteţea măştilor din Austria, superetanşe, pe care să le purtăm… cred că, am fost singura ţară din Europa, poate şi Germania, care a avut obligativitatea acestor măşti şi pe care o are în continuare, în toate interioarele, practic. Eu mă bucur – aşa cum se bucură toată lumea – că ne întoarcem la normalitate dar cred că normalitatea nu va fi aceea pe care o ştim noi prea curând şi va dura destul de mult.

O Ş.-P.: Am tot vorbit despre această încercare de a compensa prin online perioada în care nu s-a putut cânta cu public. Cum aţi perceput această perioadă? Aţi văzut, aţi cântat în astfel de spectacole?

„Este vorba despre un schimb de energie, un schimb de vibraţie, este o atmosferă”

Ruxandra Donose: Am cântat în câteva concerte. Cred că un exemplu foarte bun ar fi un concert de Anul Nou pe care l-am cântat cu Orchestra Radio din Köln şi care nu a avut nimic festiv în el, fără public… A trebuit să ieşim din sala de concert înainte de ora 22 ca să nu mai fie nimeni pe stradă, după ora zece seara. S-a făcut ce s-a putut în situaţiile astea, dar nimic nu poate să înlocuiască, cum am mai spus-o de atâtea ori, atmosfera specială şi magia unui concert sau a unui spectacol adevărat, cu oameni în sală şi cu oameni pe scenă. Este vorba despre un schimb de energie, un schimb de vibraţie, este o atmosferă, este o atenţie pe care fiecare o acordă celuilalt, este o comunicare care, prin ecran, se pierde complet, aş spune. Am încercat şi eu să văd asemenea spectacole cu distribuţii foarte importante, pe scenă, spectacole de la Opera din Viena, de la Teatrul din Geneva şi altele şi nu am fost deloc prinsă de atmosferă. Le-am privit dintr-o perspectivă „rece”, din poziţia celui care se interesează de domeniu pentru că este profesionist şi pentru că are interes să vadă spectacolul. Dar nu s-a transmis către mine nici-un fel de magie, nici-un fel de bucurie. Şi toate desfăşurările astea online am impresia că un pic demonetizează şi demitizează actul artistic.

O Ş.-P.: Vreau să încheiem vorbind despre o activitate constantă în această perioadă pentru Ruxandra Donose şi anume activitatea pedagogică la Universitatea din Linz. O preocupare care începuse mai demult, dar care s-a intensificat în această perioadă, poate prin paralelismul cu activitatea artistică care a fost mult mai scăzută ca intensitate.

„Este un moment de maturitate, în care eu adun şi filtrez tot ceea ce am adunat în experienţa mea iată, de mai bine de 30 de ani pe scenă”

Ruxandra Donose: Da, într-adevăr pe mine mă pasiona de multă vreme lucrul cu oamenii tineri şi talentaţi, iar în acest an am avut norocul că am fost chemată să ţin cursuri pentru studenţii de master interpretare artistică în mod regulat. Am primit cu mare bucurie această invitaţie şi mi-am intensificat preocuparea pentru acest domeniu. Mi se pare că a venit într-un moment extrem de potrivit, nu numai pentru că a apărut într-o „gaură neagră” în activitatea scenică, dar şi pentru că a venit într-un moment de maturitate, în care eu adun şi filtrez tot ceea ce am adunat în experienţa mea de mai bine de 30 de ani. Este un moment foarte potrivit să dau mai departe ce am adunat şi ce am învăţat. O carieră internaţională înseamnă un enorm bagaj de trăiri. Înseamnă că ai făcut faţă cu cinste şi cu onoare în aproape toate teatrele importante ale lumii, în diverse continente, pe diverse fusuri orare, adaptându-te la condiţii climatice diverse, cu cei mai aleşi profesionişti, colegi, dirijori, regizori ş.a.m.d., coregrafi şi că, menţinându-te acolo, practic, tu însuţi te-ai dezvoltat mai departe. Acum, tot ce ai adunat se revarsă practic. Şi, cred eu că trebuie să se reverse peste nişte tineri talentaţi. Eu am avut mai mulţi profesori de-a lungul anilor şi de la fiecare am învăţat câte ceva. În final, sigur că revine studentului sau tânărului cântăreţ răspunderea de a-şi conduce cariera, de a reuşi. Dar dacă există profesori care pot să le dea cât mai multe unelte şi să-i orienteze este foarte bine. Cred că un lucru foarte important pe care l-am înţeles este că, a orienta şi a ghida, a ajuta, a susţine, a învăţa un tânăr talent, nu înseamnă doar să-i dai să facă nişte vocalize, să-i spui cum inspiră şi cum expiră. Este vorba despre o atitudine, despre o întreagă lume, cu toate aspectele ei. O lume de empatie, de respect, de atenţie pentru felul în care psihicul şi psihologia tânărului artist trebuie să crească, să înţeleagă şi să se maturizeze. Este un lucru important să înveţi să comunici, să te deschizi în măsura în care trebuie. să ai energia care îţi trebuie… Sunt atât de multe aspecte, limbile străine, înţelegerea muzicii, înţelegerea stilului şi nu numai... Eu cred că în cei 30 de ani de carieră internaţională pe scenele importante ale lumii, am acumulat atât de multe încât e momentul să transmit către alţii.