Cel mai vechi drum pavat din România, în pericol. Construit de daci, a rezistat peste două milenii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul pavat din Piatra Roşie. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Drumul pavat din Piatra Roşie. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Drumul pavat al dacilor din cetatea Piatra Roşie o ia la vale. Aşezarea dacică se află în patrimoniul UNESCO, dar a fost neglijată şi este afectată de distrugeri.

Cetatea dacică Piatra Roşie, aflată la 20 de kilometri de oraşul Călan, în Munţii Orăştiei, se numără printre cele mai spectaculoase monumente istorice din România.

GALERIE FOTO CU CETATEA DACICĂ PIATRA ROŞIE

Aşezarea veche din secolul I î.Hr. face parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO şi este faimoasă pentru drumul său de piatră, vechi de peste două milenii, care şi-a păstrat componentele sale originale.

Tărâmul plin de secrete al dacilor. Locul unde ar fi murit Decebal, muntele sfânt şi faimoasele cetăţi FOTO VIDEO

Zece locuri în care dacii şi-au ascuns comorile de aur. Cum au fost descoperite tezaurele fabuloase

„Palat“ al Cetăţii dacice Costeşti, în şantier după patru decenii. Lucrări ample în situl UNESCO din munţi VIDEO

Urşii dau târcoale Sarmizegetusei Regia. Relatări savuroase despre întâlnirile cu sălbăticiunile

Doar în cetatea dacică Sarmizegetusa Regia mai există un monument asemănător, construit în vremea dacilor, însă drumul pavat din Sarmizegetusa Regia a fost restaurat parţial la începutul anilor ’80 şi este inclus într-un nou proiect de reabilitare suprevizat de Institutul Naţional al Patrimoniului.

Rămăşiţele drumului antic pavat de la Piatra Roşie, vizibil pe o distanţă de 40 de metri, au fost neglijate, iar numeroase blocuri de piatră s-au desprins din el şi s-au rostogolit în râpa (groapa naturală) din vecinătatea sa. Altele au fost smulse sau vandalizate de turişti şi de căutătorii de comori.


Drumul pavat se dezintegrează. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

cetatea dacica piatra rosie foto daniel guta adevarul

„Starea de conservare a drumului este în ansamblu destul de bună, însă în partea dinspre dolină blocurile au început să alunece cu tot cu solul de sub ele, reclamând de urgenţă lucrări de consolidare”, informează arheologii pe site-ul piatra-rosie.ro, dedicat aşezării dacice. Distrugerile au fost mai accentuate în ultimul deceniu, când numărul vizitatorilor a crescut de la an la an. Aproape două mii de ani, blocurile de piatră care compun drumul pavat, încălecate unul peste celălalt şi înfipte în pământ, au rezistat timpului, în ciuda înclinaţiei mari a terenului.

Cetatea dacică neglijată

Nu numai drumul antic al cetăţii a fost afectat de distrugeri, ci şi monumentele din situl arheologic. Turnurile, rămăşiţele unor edificii antice şi zidurile de la Piatra Roşie au fost vandalizate de oaspeţii aşezării, iar în incintele ei zeci de arbori au rămas doborâţi peste vestigii. Câteva vetre de foc au fost lăsate de cei care au campat în mijlocul sitului UNESCO, înconjurate de vegetaţia abundentă care ascunde cea mai mare parte a ruinelor antice.


Natura învăluie ruinele antice. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

cetatea dacica piatra rosie foto daniel guta adevarul

În 2020, cetăţile dacice Piatra Roşie, Costeşti, Blidaru şi Băniţa au fost preluate în administrare de Consiliul Judeţean Hunedoara, de la Ministerul Culturii. Autorităţile judeţene au obligaţia să protejeze, să conserve, să pună în valoare şi să asigure paza monumentelor istorice şi a zonei de protecţie a acestora. Acest lucru nu a fost făcut până în prezent, deoarece încă nu a fost clarificată situaţia jurudică a terenurilor. Procedurile de preluare în administrare de către CJ Hunedoara sunt de durată, susţin reprezentanţii instituţiei, fiind necesare exproprieri ale unor terenuri pe care se află aşezările şi care nu au fost în proprietatea statului român.


Panorama Munţilor Orăştiei, văzută din Piatra Roşie. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

cetatea dacica piatra rosie foto daniel guta adevarul

Vă recomandăm să citiţi şi:

Spectaculoasa cale ferată montană către cetăţile dacice, acum dispărută. Pe vremuri, urşii alergau după trenuri

Secretul comorilor uriaşe de aur găsite în Râpa cu galbeni, locul tainic din preajma Sarmizegetusei Regia

Fotografii document din Sarmizegetusa anilor ´80. Heliportul lui Ceauşescu şi fetele la plajă FOTO

Piaţa înfloritoare a aurului dacic. Cum au fost traficaţi Kosonii din Sarmizegetusa Regia online, în lumea largă

Asaltul asupra Sarmizegetusei Regia. Ce au adus 20 de ani de anchete în dosarele aurului dacic furat

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite