Un copil ar fi fost discriminat în tabără, pentru că este musulman. Mama vrea să apeleze la autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
discriminare

Adnana Mutlu, mama unui elev de la Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu, a relatat modul în care fiul său a fost tratat într-o tabără, motivul fiind acela că este musulman. Femeia susţine că fiul său nu a primit mâncarea adecvată restricţiilor impuse de religia sa şi a fost tratat cu agresivitate de profesorul coordonator.

Ariana Mutlu spune că va depune o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru felul în care a fost tratat fiul său.

„Soţul meu este din Turcia, musulman şi copiii mei sunt tot musulmani, în consecinţă nu consumă carne de porc deloc, iar restul de carne roşie numai din surse sigure, unde este tăiată helal. Cel mic, Emin a terminat clasa a IV-a acum şi a fost în 4 tabere până acum; cel mare, Enis, a terminat a VI-a şi a fost şi el tot în 4 tabere până acum. În nici una din aceste tabere nu a fost nici o problema legată de mâncare, când ceilalţi au primit, în rarele ocazii carne roşie, ei au primit carne albă, pui în general. La fel, la micul dejun când se mai dădeau mezeluri, lor nu li se puneau pe farfurie. În luna mai, ne-a anunţat diriginta, profesoară de informatică, de o tabăra de informatică şi engleză organizată la Salatruc (Dărmănesti, jud Bacău) în perioada 8-13 iulie. Tabăra a fost organizată de o asociaţie în colaborare cu Consiliul Judeţean Bacău prin Direcţia Pentru Sport şi Tineret. Această asociaţie este «păstorită» de Bogdan Pătruţ”, a spus mama copilului, conform educaţieprivată.ro.

Coordonatorii ştiau de situaţia elevului

Ariadna Mutlu le-a spus atât dirigintei, cât şi organizatorilor de situaţia privind mâncarea.

„Am primit răspuns doar de la dirigintă, în care îmi spunea că e totul ok şi o să aibă ea grijă. Cu ea, de altfel, am discutat şi joi, înainte de plecarea autocarului şi m-a asigurat că nu o să fie nici o problemă.”

La ora mesei, băiatul a fost urcat într-un autobuz şi dus la un restaurant pentru a mânca singur. Mama, care a aflat situaţia, a apelat la diriginta copilului.

„Atunci m-a sunat, extrem de panicată, eu i-am spus că Enis era la un restaurant, s-a urcat într-o maşină şi a plecat după el. L-a găsit, s-a certat acolo cu Bogdan Pătruţ, care a spus că toată chestia asta cu mâncarea e un «moft», l-a luat pe Enis cu mâncare la pachet şi s-au întors în tabără. Înainte să plece, Bogdan Pătruţ i-a spus lui Enis că ori mănâncă ce este ori să plece acasă.

În aceeaşi seară, bărbatul s-a dus în cameră la Enis şi i-a spus încă o dată, de faţă cu ceilalţi din cameră. Dimineaţă a primit o farfurie cu 2 felii de pâine, 3 felii de salam, un pic de roşie, castravete, unt şi gem. Bineînţeles că a mâncat pâinea cu gem”, a mai adăugat aceasta.

Ariadna a fost nevoită, în această situaţie, să meargă după băiat pentru a-l lua acasă.

„Noi am plecat ieri după el, şi am ajuns în tabără. Eu l-am ajutat pe Enis cu bagajele, iar în timpul asta a apărut BP, dând din arătător la soţul meu că el nu negociază nimic. Soţul meu i-a spus că oricum, el personal nu are ce să negocieze cu un discriminator. A fost un pic şocat de modul în care s-a pus problema. Am apărut şi eu şi ne tot zicea că el nu negociază nimic, dar câţi bani vrem înapoi? I-am zis că nu avem nici o problemă cu banii, nu ne interesează banii.”

Femeia vrea să facă o sesizare la Consiliul pentru combaterea Discriminării pentru a-şi face dreptate.

„Acum, eu nu vreau să las situaţia aşa. Nu mă interesează faptul că acest domn visează informatică şi cu ochii închişi, vreau să se afle ce fel de om e. Nu mă interesează să recuperez bani, mai mulţi sau mai puţini. Urmează să fac o sesizare la Consiliul pentru combaterea Discriminării”

Educaţie Privată l-a contactat pe profesorul Bogdan Pătruţ, pentru a-i cere punctul de vedere în legătură cu cele întâmplate. Acesta a declarat că nu doreşte să comenteze cazul, cel puţin pentru moment.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite