Soprana Silvia Sorina Munteanu: „Publicul se plictiseşte repede de o voce mare şi frumoasă care spune doar: «Ia uitaţi-vă la mine!»”
0
O.Ş.P. Să începem cu anii de formare. Aţi absolvit Universitatea de Vest din Timişoara, specializarea canto, în 1995, continând cu masterul şi doctoratul la Academia Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. Care sunt personalităţile artistice care v-au modelat cariera artistică?
Silvia Sorina Munteanu: Personalităţile artistice pe care le-am admirat mai degrabă... Nu mi-am creat cariera după un model anume. Ca orice cântăreaţă, am admirat-o pe Maria Callas, pe marii tenori bineînţeles, dar prima şi cea mai minunată voce de operă pe care eu am ascultat-o chiar din copilărie a fost cea a Mariei Slătinaru Nistor. Înregistrarea ei de Turandot cred că este cel mai bună pe care am auzit-o vreodată. A fost şi a rămas prima artistă admirată fără rezerve de către mine.
Cât despre personalităţile artistice care m-au modelat, ei bine au fost toţi dirijorii cu care am cântat, regizorii sub a căror îndrumare am jucat şi învăţat, fie că experienţa a fost pozitivă sau nu. Pentru că există şi experienţe negative în parcursul profesional al unui cântăreţ. În general, vocea solistică - să zicem, mai puţin obişnuită - vine la pachet cu o personalitate suficient de pregnantă şi atunci lucrurile - în condiţiile în care munca ta se desfăşoară într-un mediu cu mari sensibilităţi -, pot decurge altfel decât îţi doreşti. Am învăţat de la unii extraodinar de mult, alţii m-au învăţat să nu fac niciodată ca ei.
Am colaborat cu mulţi artişti mari, de la Daniel Oren şi Renato Palumbo, marii dirijori ai scenelor internaţionale, la Cătălin Ionescu-Arbore, marele nostru scenograf, la dirijorii Operei Naţionale din Bucureşti şi de la absolut toţi am învăţat ceva.
Am plecat îmbogăţită de la fiecare repetiţie şi de la fiecare spectacol. De la colegii mei am învăţat de asemenea, foarte multe, şi cred că fiecare artist este produsul interacţiunilor sale artistice în primul rând, dar e foarte greu să spui că doar o personalitate artistică ţi-a modelat cariera. Le mulţumesc şi le port recunoştiinţă profesorilor mei de canto Ioan Zahu şi Lucia Papa, precum şi Maninei Bogdan, o extraordinară pianistă şi acompaniatoare.
O.Ş.P.: Încă din timpul studiilor, în perioada 1995-1999, deveneaţi solistă a Operei Române din Cluj-Napoca. A fost o şansă faptul că aţi putut avea experienţa scenică în paralel cu aprofundarea studiilor?
S.S.M.: Da, cu siguranţă, mai ales că a fost şi o anumită realizare, sau dacă vreţi prima confirmare că pot să fac parte dintr-o instituţie prestigioasă.
O.Ş.P.: Tot de la începutul carierei aţi început să şi predaţi. A transmite cunoştinţele către tineri este o vocaţie sau a fost o conjunctură?
S.S.M.: A învăţa pe cineva să fie mai bun în direcţia profesională pe care a ales-o cred că nu poate să fie decât o vocaţie, sau, cel puţin pentru mine, asta a fost dintotdeauna. Dar a fost şi o conjunctură, una onorantă pentru mine, când datorită vacantării unei norme didactice la Academia de Muzică din Cluj am fost invitată să predau acolo Canto. Oricum, spun şi am spus de fiecare dată, trebuie să le mulţumesc în egală măsură colegilor mei studenţi, care mă-nvaţă în fiecare oră predată, din nou, meseria. Şi după 25 de ani de didactică vocală, cu uimire uneori, pot spune ca Socrate Ştiu că nu ştiu nimic!
Să fii dascăl e un demers de redescoperire şi autocunoaştere fascinant.
O.Ş.P.: Sunt aproape 20 de ani de când colaboraţi, iar ulterior aţi devenit solistă a Operei Naţionale din Bucureşti. Ce v-a determinat să vă îndreptaţi către Bucureşti, după o carieră legată predominant de Cluj şi Timişoara?
S.S.M.: Da, aşa este, la anul vor fi 20 de ani de când am pus prima dată piciorul pe această scenă şi a fost una benefică pentru mine, aici am devenit Sorina Munteanu din punct de vedere profesional. Dar să ştiţi că eu la Timişoara am cântat foarte puţin, doar un an şi 3 luni. Este adevărat, la Opera Natională Română din Cluj a fost începutul carierei mele şi cred eu, un început benefic, în primul rând pentru că a fost acolo, printre oamenii extraordinari cărora le datorez foarte multe din cunoştinţele şi abilităţile mele dobândite acolo sau ulterior, din direcţiile mele, să zicem interpretativ-artistice. Dacă îmi permiteţi, îi voi enumera pe cei pe care îi consider determinanţi pentru cariera mea. Dintre artiştii cu care am colaborat la Cluj, în primul rând Rodica Popescu-Moisa regizoare şi un talent pedagogic extraordinar, care m-a învăţat, ca tânără solistă, să fructific ceea ce acumulasem în şcoală. Apoi marele profesor care a fost Alexandru Fărcaş, rectorul Academiei de Muzică din Cluj din perioada aceea, o şcoală prestigioasă în care am ales să îmi dau doctoratul şi masteratul şi care a fost profesorul meu de canto şi, pot spune, m-a obligat aproape, să devină din cântăreaţă… artistă. Colegii mei Marian Pop şi Marius Budoiu, de la care am furat ceva meserie şi care si-au rupt cu amabilitate din timpul lor ca să mă ajute, Ovidiu Moldovan, pianist, şi maestrul Dumănescu, fără a căror îndrumare probabil că multe din aspectele muzicale ale rolurilor cântate de mine ar fi fost diferite. Şi, bineînţeles maestrul Sbârcea, care m-a angajat, să nu uităm, că el era, pe vremea aceea, directorul Operei Naţionale Române din Cluj. Nu mai puţin importante, colegele mele sufleoare Livia Baciu şi Liana Oltean. Poate părea ciudat, dar aşa cum i-am spus doamnei Smaranda Morgovan, poate cel mai bun sufleur cu care am colaborat, la prima repetiţie de la ONB, sufleurul este cel mai bun prieten al solistului, de fapt al tuturor artiştilor implicaţi în spectacolul de operă şi regret sincer faptul că din neştiinţă, nepăsare şi din subaprecierea rolului acestuia, în multe teatre s-a renunţat la el sau la cuşca centrală, amputând astfel aportul său şi îngreunând viaţa tuturor. Am plecat de la Cluj datorită salariilor foarte mici pe vremea aceea, iar de la Timişoara datorită faptului că îmi expirase contractul, iar maestrul Ludovic Spiess a dorit să mă angajeze la ONB.
O.Ş.P.: Repertoriul dvs. cuprinde multe roluri dramatice verdiene. Care dintre acestea v-a oferit cele mai multe satisfacţii? Consideraţi că o specializare poate fi benefică pentru solistul de opera?
S.S.M.: În afară de Aida, rol care a fost mai degrabă o provocare actoricească, pentru că am foarte puţin din ea în personalitatea mea, celelalte, chiar şi cele mai mici, cântate sporadic la începutul carierei, mi-au adus stări şi acumulări interesante. Am într-adevăr o predispoziţie pentru rolurile din repertoriul verdian şi ele sunt cele care mi-au adus cea mai mare recunoaştere, probabil şi din cauza dificultăţii lor, care le face aproape inabordabile pentru multe voci. Dar cred că Turandot l-am cîntat cel mai mult, de fapt alături de Abigail din Nabucco şi de Lady Macbeth. Da, specializarea este necesară calităţii actului artistic. Sintagma om bun la toate nu se poate aplica pe scenă. Maestrul Murgu, care mi-a fost director la Opera din Timişoara spunea că un cântăreţ are în general 2 roluri-mănuşă şi încă vreo 5 pe care le poate cânta onorabil. Vorbim de cel mai înalt standard artistic, interpretare, voce, expresie, emoţie, absolut tot. Aşa este, cel puţin în lumea liricii, să nu uităm că marii compozitori scriau pentru anume cântăreţi care puteau crea ceea ce doreau, nu pentru tenori sau soprane la modul general.
O.Ş.P.: O altă orientare repertorială a Sorinei Munteanu este cea către muzica vocal-simfonică. Aveţi partituri favorite şi în acest domeniu?
S.S.M.: Da, bineînţeles!, 4 Letzte Lieder de Strauss şi Kindertotenlieder de Mahler, mai ales, dar de fapt, tot ce am cântat din creaţia acestui mare compozitor, bineînţeles, alături de... Acum îmi dau seama că nu aş putea alege decât eventual... primele 10 cele mai iubite... Requiem-urile de Verdi, Mozart, Faure, Stabat Mater de Rossini… Sunt multe..
O.Ş.P.: Dintre partenerii de scenă şi regizorii cu care aţi colaborat cu care aţi avut cea mai bună comunicare?
S.S.M.: Regizorul Ivo Guerra, dirijorul Dušan Štefánek, tenorii Rumen Doykov şi Miroslav Dvorský, baritonul Boris Statsenko, basul Alexandru Moisiuc. Ştiu că pare ciudat că nu dau nume neapărat super cunoscute, dar pentru mine comunicarea înseamnă în primul rând afinitate emoţională, intuiţie sincronă şi mai ales calm şi stăpânire în creaţia interpretativă, iar cei menţionaţi sunt artişti pur-sânge, pentru care am cel mai mare respect.
O.Ş.P.: Sunteţi şi o pasionată interpretă de lieduri, având un repertoriu de lucrări semnate de L. van Beethoven, Gheorghe Dima, Nicolae Bretan, Gabriel Fauré, M. P. Mussorgski, P. I. Ceaikovski. Este publicul din România deschis spre un astfel de repertoriu?
S.S.M.: Da, pentru că este o experienţă similară cu orice spectacol vocal. Condiţiile de bază sunt aceleaşi, calitatea şi mai ales expresia. Exact ca la Operă, sau la concertele simfonice. Am avut spectatori înlăcrimaţi şi la Turandot şi la Kindertotenlieder. Cei care cred că în cânt este vorba despre voce, se înşeală. E ca la maşini, este adevărat că poţi mai mult cu un Ferrari, decât cu o Dacie, dar contează enorm şoferul. Iar publicul se plictiseşte repede de o voce mare şi frumoasă care spune doar Ia uitaţi-vă la mine!! Cred că este incomparabil mai minunată şi preferabilă, o experienţă camerală de mare sensibilitate, unei seri de concert sau operă unde nu te mişcă nimic, pentru că se poate şi asta, sau şi mai rău, unei seri în care, în numele modernismului ţi se înşiră pe scenă tot felul de obscenităţi sau atrocităţi pentru a acoperi lipsa emoţiei reale. Iar publicul ştie asta şi alege în consecinţă.
O.Ş.P. Revenind la operă, care sunt rolurile pe care nu le-ţi abordat încă şi cu care v-aţi dori să vă întâlniţi pe scenă?
S.S.M.: Cele comice! E prea multă tragedie în lumea asta...
O.Ş.P.: Spectatorii au revenit la Operă. Cum a resimţit Silvia Sorina Munteanu această perioadă a ultimului an în care din cauza pandemiei artiştii au fost despărţiţi de publicul lor? Iar din alt punct de vedere, aţi fost departe de discipolii dvs.?
S.S.M.: De predat, am predat în continuare, deşi travaliul online este mult mai greu şi mai ineficient în disciplinele artistice. Pe de altă parte, a fost o perioadă de pace interioară, de reorganizare, de stabilire a unor direcţii profesionale înnoite. Dar lipsa scenei am resimţit-o la fel ca şi colegii mei, pentru că nimic nu se compară cu furcile caudine ale spectacolului efectiv, în ceea ce priveşte maturizarea, coacerea, dacă vreţi, a rolurilor.
O.Ş.P. Ne aflăm în anul centenarului Operei bucureştene. Aruncând o privire asupra istoriei acesteia, care credeţi că a fost perioada de glorie a acesteia, din perspectiva dvs.?
S.S.M.: Probabil perioada anilor 60-70, până prin 80...
O.Ş.P.: Aş vrea să încheiem cu un mesaj pentru Opera Naţională din Bucureşti şi pentru publicul ei în acest an centenar?
S.S.M.: Îi doresc căminului meu artistic, Opera Naţională din Bucureşti, la Centenarul ei, să fie permanent lăcaşul de cultură-standard al liricii româneşti, spre bucuria publicului spectator şi îmbogăţirea spirituală a noastră a tuturor.
Repertoriul de operă:
- Donna Anna şi Donna Elvira din Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart
- Norma din Norma de Vincenzo Bellini
- Lucrezia din Lucrezia Borgia de Gaetano Donizetti
- Abigaille din Nabucco de Giuseppe Verdi
- Odabella din Attila de Giuseppe Verdi
- Lady Macbeth din Macbeth de Giuseppe Verdi
- Eboli din Don Carlo de Giuseppe Verdi
- Giselda din I Lombardi alla prima crociata de Giuseppe Verdi
- Leonora din Il trovatore (Trubadurul) de Giuseppe Verdi
- Amelia din Simon Boccanegra de Giuseppe Verdi
- Aida şi Amneris din Aida de Giuseppe Verdi
- Lucrezia Contarini din I due Foscari (Cei doi Foscari) de Giuseppe Verdi
- Amelia din Un ballo in maschera (Bal mascat) de Giuseppe Verdi
- Maddalena din Rigoletto de Giuseppe Verdi
- Flora Bervoix din La traviata de Giuseppe Verdi
- Turandot din Turandot de Giacomo Puccini
- Floria Tosca din Tosca de Giacomo Puccini
- Fidelia din Edgar de Giacomo Puccini
- Santuzza din Cavalleria rusticana de Pietro Mascagni
- Principessa de Bouillon din Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea
- Fedora din Fedora de Umberto Giordano
Se încarcă comentariile...
