Oazele cu apă termală ale Bihorului, încă din Evul Mediu: Băile Felix şi Băile 1 Mai
0
Staţiunile Băile Felix şi Băile 1 Mai din judeţul Bihor, renumite pentru apele lor binefăcătoare, au o istorie comună, care se întinde pe aproape un mileniu. Au fost apreciate de cei cu sânge albastru, de înalte feţe bisericeşti, de răniţii războiului, dar şi de otomanii invadatori.
Băile 1 Mai au purtat de-a lungul vremii mai multe denumiri. Prima a fost „Băile Sfântului Ladislau“, în onoarea întemeietorului Oradiei. Legenda spune că Ladislau, călare fiind în fruntea armatei sale, a făcut un popas în Haieu. Aici, calul a lovit o piatră cu copita şi un izvor bogat de apă a ţâşnit de sub ea. Dacă legenda care a stat la baza numelui este adevărată, sau dacă povestea a fost născocită ulterior, nu este un lucru cunoscut.
Cert e însă, după cum spune istoricul Cristian Culiciu, că zona era locuită încă din neolitic, iar asta, cel mai probabil, datorită apelor calde care i-au adus pe oameni pe aceste meleaguri. Dovadă stau fragmentele ceramice, amulete de piatră şi chiar un cuptor, găsite în staţiune – pe malul stâng al pârâului Peţa, în apropierea aşezării Haieu.
GALERIE FOTO CU BĂILE ÎN INTERBELIC
Prima însemnare despre apele termale din Băile 1 Mai datează din 1221, de pe vremea abaţiei Hevius de Magno-Varadino, care a dăinuit pe aceste locuri până la venirea turcilor.
Oficial însă, prima atestare documentară datează din 1249, când regele Bela al Ungariei a donat localitatea Hévjó (Haieu), cu tot cu izvoarele termale, unui judecător.
Din 1374, aşezarea şi împrejurimile sale, împreună cu staţiunea de astăzi, au fost deţinute de Episcopia Catolică a Oradiei, care a ridicat aici un spital şi o capelă. Cronicarii timpului scriu că aici ar fi poposit însuşi Papa Inocenţiu al VII-lea, care a oferit „iertare de păcate tuturor pelerinilor care mergeau să se închine la capela Băilor Sfântului Ladislau“.
Băile Felix în perioada interbelică Sursa foto: hungaricana.hu
Poruncă: Nu se va arde
În 1465, cronicarul Janus Pannonius nota într-o poezie, la despărţirea de Oradea, despre beneficiile apei de la Băile 1 Mai: „Las izvoarele noastre calde-n urmă,/ Ce duhoarea pucioasei n-o îndură/ Şi-au în apele limpezi piatră-acră,/ Care-ţi vindecă văzu-n suferinţă,/ Dar nu-ţi tulbură nasul cu miasme“.
Nicolaus Olahus, într-o lucrare publicată în 1536, asemăna apa terapeutică de aici cu cea de la Buda şi cu cele din Slovacia. Aproape 150 de ani mai târziu, cunoscutul istoric maghiar din Principatul Transilvaniei, Szalárdi János, scria, în lucrarea sa „Siralmas Magyar Kronika”/„Cronica maghiară de jale“, că băile sunt „o minunăţie cu izvoare bogate“. Tot el istorisea cum, în 1660, când armatele turceşti au ocupat Oradea, incendiind totul în cale, s-au oprit la „Băile frumoase ale Sfântului Ladislau“ unde căpetenia armatei, Mehmet Ghyra, s-a scăldat în aceeaşi baie a săracilor şi a dat poruncă să nu fie arsă: „Nu se va arde, a poruncit el; şi astfel toate clădirile, chiar şi clopotul, au fost lăsate intacte pentru sănătatea măreţului mare cham“.
„O Mecca a Transilvaniei“
Istoricul orădean Péter I. Zoltán scrie că Băile 1 Mai au început să se extindă în secolul al XVIII-lea. Documentele din arhiva Episcopiei romano-catolice menţionează că, în 1733, aici erau patru bazine, fiecare cu o adâncime de 1,25 metri, alimentate de izvoare separate.
Tot din înscrisurile vremii aflăm că în 1763 a fost angajat un administrator, responsabil cu curăţenia, „întâmpinarea oaspeţilor într-o manieră prietenoasă şi găzduirea lor adecvată“, dar şi că pacienţilor cu afecţiuni infecţioase le era interzisă intrarea în vreun bazin.
În secolul XlX, când staţiunea a început să poarte numele de „Băile Episcopale“, a fost ridicat hotelul István cu două etaje, în care, pe lângă cele 46 de camere de oaspeţi, se aflau şi două piscine în oglindă – pentru femei şi pentru bărbaţi – sub numele Erzsébet şi István. Clădirea există şi azi, găzduind secţia pentru copii a spitalului de recuperare din Băile Felix.
Băile 1 Mai, staţia de tren Sursa foto: hungaricana.hu
Ulterior, aici s-au mai construit o baie de nămol, hostelul America cu 23 de camere – demolat în 1974 –, parcul central şi încă o clădire care a devenit, mai târziu, cazinou. În primul deceniu al secolului al XX-lea a fost realizată o piscină cu ziduri de beton – „Un loc binecuvântat, o Mecca a Transilvaniei“, scriau ziarele vremii despre Băile Episcopale, arătând că e „locul preferat al familiei regale ungare“.
În decembrie 1918, la momentul Marii Uniri, Băile 1 Mai aveau o suprafaţă de 58 de hectare, 5 hoteluri, 3 stabilimente pentru tratament şi 5 bazine, toate cu facilităţile necesare. Terenul de sub Băile Felix se afla în proprietatea ordinului călugăresc Premonstratens. Ele ocupau 60 de hectare şi cuprindeau 5 hoteluri, stabilimente cu 8 bazine, şcoală de înot şi alte facilităţi precum dispensar, poştă, gară, cazinou, restaurant.
Celebrul ştrand cu valuri din staţiune a fost construit tot în perioada interbelică, în 1930. A fost cel mai mare ştrand de acest fel la acea vreme, iar acum funcţionează cu acelaşi mecanism construit de inginerii austrieci. Până şi clopoţelul care anunţă valurile este acelaşi, după cum spune actualul administrator.
Băile Episcopale au fost redenumite 1 Mai în 1950 şi un deceniu mai târziu, lângă Ştrandul cu Valuri a apărut o tabără de camping, iar în 1976, hotelul Ceres şi Ştrandul Venus, cu piscine aşezate în forma unei flori de lotus.
Băile fericirii
Locul unde se află astăzi Băile Felix a fost menţionat încă din Evul Mediu, când, în acte de proprietate – cei care deţineau locul erau călugări ai Ordinului Premonstratens –, era descris drept o zonă de câmpie acoperită cu păduri.
Izvorul Balint din Băile Felix a fost considerat cu cel mai mare debit de pe continent Sursa foto: hungaricana.hu
Unii istorici spun că numele staţiunii provine de la administratorul aşezării monahale Sânmartin din perioada 1711-1721, cehul Helcher Felix, însă, potrivit istoricului Cristian Culiciu, chiar dacă ar fi o variantă etimologică credibilă, există şi o altă variantă căci un alt istoric orădean, Titus Livius Roşu, susţinea că denumirea vine de la „fericirea însănătoşirii“ – „felix“ însemnând „fericire“ în limba latină.
Cum a luat naştere staţiunea Felix? Legenda spune că Helcher ar fi observat că porcarul călugărilor îşi ţine animalele în plină iarnă la buza pădurii, într-o zonă cu stufăriş, şi l-a mustrat că nu-i duce în pădure, la adăpost. Bărbatul însă i-a explicat că le e mai bine acolo, căci apa este caldă. Helcher a curăţat izvorul şi a construit un mic bazin din scânduri deasupra izvorului.
Baia proiectată de Felix Helcher poate fi găsită în descrierea lui Mátyás Bél – pastor luteran şi polimat din Ungaria – din jurul anului 1720: „Două lacuri, unul lângă celălalt, cu o adâncime prietenoasă cu oamenii, cu scânduri plane şi practic dreptunghiulare, cu suficiente trepte la intrare, astfel încât scăldătorii să poată intra şi ieşi confortabil să-şi schimbe hainele. [...] La est şi sud se află o priză care transportă apa către cel mai apropiat pârâu“. Tot Bél scria că vizitatorii aveau la dispoziţie şi o clădire din cărămidă, formată din patru cămăruţe, la aproximativ zece paşi de baie.
Cel mai mare debit de pe continent
Primele amenajări serioase au avut loc la începutul anilor 1770, însă hotelurile şi-au făcut apariţia în Felix către jumătatea secolului al XIX-lea. Cel dintâi, numit Europa, a fost inaugurat în 1832 – clădirea însă nu mai există, zona fiind transformată ulterior într-un parc, cu alei pietonale şi grădini de flori.
Ştrandul Apollo e cel mai vechi din staţiunea Felix Sursa foto: ebihoreanul.ro
Tot în secolul al XIX-lea, oamenii pricepuţi – şi antreprenori – ai locului au hotărât că este vremea să caute un nou izvor. Pe 22 octombrie 1885, inginerul Zsigmondy Vilmos începea forajul. O lună şi jumătate mai târziu, mai exact pe 4 decembrie, când săpăturile sale au ajuns la o adâncime de 47,14 metri, „apa de 49 de grade Celsius a ţâşnit la o înălţime de 8 metri“, după cum scria presa timpului.
A fost numit Balint şi era izvorul cu cel mai mare debit de pe continent: 17 milioane de litri de apă în 24 de ore.
Apa medaliată
„Numărul persoanelor care mergeau la tratament creştea, astfel că, în 1858, erau internaţi 1.887 de bolnavi în Felix şi 1.448 în 1 Mai. Iniţial, legătura cu Oradea era asigurată cu un omnibuz ce făcea două curse zilnic. În 1886, pe 16 iunie, a fost inaugurată calea ferată dintre Oradea şi Felix, cu o lungime de 6,42 km, parte a liniei Oradea-Vaşcău“, spune istoricul Cristian Culiciu.
Apa termală de sub Băile Felix este de tip akratotermă, adică are o concentraţie minerală de un gram pe litru. Ea are o temperatură medie de 36-37 de grade Celsius, este bogată în potasiu, calciu, magneziu şi fier, fiind benefică pentru sistemul circulator, metabolism, musculatură şi sistemul imunitar. Totodată, presiunea sa ajută sistemul locomotor şi pe cel cardiovascular. Datorită calităţii deosebite, la Expoziţia Mondială din 1896, apa termală a Felixului primea medalia de aur.
Ulterior, în staţiune s-au deschis mai multe hoteluri: Békés, Alföld America, Viktor, Manyhért, Bálint, Erzsébet, Népszálló, Bihar Szálló, iar în 1911 s-a dat în folosinţă un cinematograf. Totodată, acolo mai exista şi un muzeu, în care erau expuse diferite obiecte lăsate de bolnavii trataţi aici: bastoane, cârje, cărucioare.
Locul amenajat cu dorinţa îmbunătăţirii vieţii celor care veneau ocupa 60 de hectare şi cuprindea hoteluri, stabilimente cu 8 bazine, şcoală de înot şi alte facilităţi precum dispensar, poştă, gară, cazinou, restaurant.
La Băile Felix au fost trataţi şi mulţi dintre cei care au supravieţuit Primului Război Mondial. Le-a fost amenajată şi o capelă – vindecarea sufletului fiind la fel de importantă –, iar în baza proiectului făcut de inginerul Megyeri Ferenc s-a amenajat piscina Apollo, devenită un simbol al staţiunii.
Ştrandul Hotelului Perla sursa foto: ebihoreanul.ro
În 1937, Băile Felix au fost preluate de statul român, după un proces politico-juridic întins pe 17 ani, actul fiind contestat şi după căderea comunismului de către Ordinul Premonstratens care, în 2009, a deschis o nouă serie de procese pentru anularea intabulării din 1937, pierdută însă în anii următori.
Noua oglindire a apei termale
Ambele staţiuni au fost naţionalizate de regimul comunist în 1949, primind denumiri noi: Băile Felix au devenit Băile Victoria – revenind la vechea denumire după circa un deceniu –, iar Băile Episcopale deveneau Băile 9 Mai, ulterior Băile 1 Mai. Între 1968 şi 1977 s-au făcut noi foraje şi s-au construit noi hoteluri, iar numărul curselor de tren şi de autobuz către Oradea a crescut.
Planurile de sistematizare prevedeau ca linia de tramvai din capătul cartierului orădean Nufărul să fie prelungită până la marginea celor două staţiuni, iar intrarea în Felix trebuia să se facă cu un pasaj peste calea ferată, fiind planificat un complex sportiv olimpic, cu heliport, şi un muzeu etnografic.
Nu s-a mai făcut nimic, iar după 1990, în lipsa unui plan coerent, în cele două staţiuni s-a construit haotic – pensiuni şi cabane, restaurante şi magazine. Înmulţirea necontrolată a clădirilor şi folosirea în neştire a resursei de apă termală au dus la secarea lacului cu nuferi din Băile 1 Mai. Abia în ultimii ani, cele două staţiuni au început să-şi recapete frumuseţea de altădată.
Investiţii europene
Primăria comunei Sânmartin, de care aparţin băile, a demarat în vara anului 2019 cele mai ample lucrări de modernizare a staţiunii de după amenajarea acesteia în timpul comunismului.
Investiţiile, în valoare de 4 milioane de euro şi finanţate din fonduri europene, au vizat, printre altele, coborârea reţelelor în subteran, reabilitarea aleii principale cu trotuare pietruite, de două ori mai late decât partea rezervată autovehiculelor, şi pistă pentru biciclişti. În plus, au fost ridicate pergole pentru relaxarea la umbră şi s-a amenajat o fântână arteziană pentru răcorirea trecătorilor.
Lucrările în Băile Felix sunt în curs de finalizare. Cele din Băile 1 Mai au termen pe anul viitor. Sursa foto: ebihoreanul.ro
Şi în Băile 1 Mai s-a investit în lucrări de infrastructură, primăria înlocuind reţelele de apă, canalizarea şi iluminatul public, refăcând trotuarele şi construind pistă de biciclete, alei pietonale, locuri de parcare. Investiţia se ridică la aproximativ 4,5 milioane de euro şi lucrările vor fi terminate anul viitor.
Tratament a la Cleopatra
Turiştii care ajung în cele două staţiuni se pot caza în pensiunile şi hotelurile din zonă, unde o noapte de cazare costă în timpul sezonului estival între 70 şi 200 de lei, în hotelurile nou-renovate preţul fiind chiar dublu.
Pe lângă băile şi tratamentele deja cunoscute, turiştii sunt răsfăţaţi în cele două staţiuni cu fel şi fel de proceduri speciale: tratamente anti-aging cu produse autohtone, băi individuale cu flori de muşeţel, flori de lavandă, frunze de mentă, crenguţe de rozmarin, flori de fân, boabe de ienupăr, muguri de pin, frunze de mesteacăn, ceaiuri, sau chiar băi termale cu lapte şi miere – cunoscute încă din Antichitate ca fiind preferatatele reginei Cleopatra.
Tot din medicina tradiţională a fost preluat şi „duşul Vichy“, un masaj special pe bază de apă, menit să ajute la relaxare, îmbunătăţirea circulaţiei sangvine şi limfatice: „o cascadă de apă caldă“ curge printr-un set de 5-7 capete de duş, dispuse longitudinal deasupra unei mese de tratament.
Vă recomandăm şi:
Povestea celei mai vechi mănăstiri din Bărăgan. Lăcaşul de cult a fost sfinţit de 500 de clerici
Premieră bizară în staţiunea Lacul Sărat din Brăila. Are duşuri cu apă caldă
Se încarcă comentariile...
