Interceptări din dosarul celui mai temut clan din ţară: „Vrei să fii în pericol?“ | „Ripostăm, ne omorâm între noi şi ne ducem la puşcărie pentru nimic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Percheziţii domiciliare într-o amplă operaţiune cu 27 de suspecţi şi 100 victime nemţi la Vâlcea - fraude informatice Foto DIICOT

Zece persoane, printre care Petre Ilie, liderul Clanului Geamănu, Eugen Preda şi Nicolae Cristescu, fost acţionar la Rapid, au fost reţinute de DIICOT, sub acuzaţiile de camătă şi şantaj. Procurorii au la dosar interceptări telefonice, precum şi imagini de la diferite acţiuni în care ar fi fost implicată gruparea.

UPDATE Instanţa a decis arestarea preventivă în cazul a şapte persoane, printre care Eugen Preda şi Petre Ilie. Alţi trei suspecţi, printre care Nicolae Cristescu, sunt cercetaţi sub control judiciar.

Dosarul a fost deschis după ce, începând cu 2018, au fost înregistrate sesizări la mai multe unităţi de poliţie.

Procurorii descriu, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, consultat de “Adevărul”, diferite situaţii în care mai mulţi oameni de afaceri ar fi fost şantajaţi şi intimidaţi.

Discuţiile poliţişti-victime, înregistrate

Anchetatorii redau situaţia unui dezvoltator imobiliar, care, audiat în anul 2019, a refuzat să dea declaraţii scrise motivând că se teme. Astfel, poliţiştii au înregistrat discuţiile.

“Având în vedere reticenţa victimei de a consemna, în scris, situaţiile în care a fost constrâns să remită sume de bani şi să divulge identitatea agresorilor s-a procedat la înregistrarea audio a discuţiilor purtate cu ofiţerii de poliţie judiciară delegaţi în cauză, acestea fiind redate în cuprinsul procesului-verbal ataşat la dosarul cauzei”, explică procurorii.

Astfel, bărbatul le-ar fi spus poliţiştilor că, în primăvara anului 2019, în timp ce ridica un imobil în sectorul 6 din Bucureşti, i s-ar fi solicitat 10.000 euro drept taxă de protecţie.

“Din cuprinsul discuţiilor înregistrate în mediul ambiental rezultă puternica stare de temerecreată victimei prin acţiunile inculpatului XXX2 , care i-au anihilat libertatea de voinţă şi de acţiune şi l-au determinat să-i remită acestuia, de frică, suma de 7.000 de euro, drept „taxă de protecţie” pentru îndrăzneala de a fi construit într-o zonă controlată de gruparea infracţională din care face parte.

De la un alt martor din dosar ar fi fost obţinute declaraţii în mod similar.

Cum erau ameninţate victimele

Anchetatorii au depus la dosar şi interceptările unor discuţii cu victime ale grupării.

"Vrei să fii în pericol?”, „Ripostăm, ne omorâm între noi ... şi ne ducem dracu la puşcărie pentru un ban de c***t, pentru nimica, păi vezi? La asta ajungem!", este una dintre înregistrările din dosar.

Într-o altă situaţie, liderul grupării i-ar fi spus unui interlocutor că „are 100 de persoane lângă el şi că cine îndrăzneşte să se bage peste el, o să fie potolit de oamenii lui”.

O altă victimă ar fi fost ameninţată cu "acte de violenţă, arătându-i o sticlă cu benzină pe care o avea în mână şi afirmând că a venit să îi dea foc".

Un om de afaceri le-a relatat procurorilor o întâlnire pe care ar fi avut-o cu liderul grupării, într-o baracă amenajată pe marginea unui lac din Bucureşti, unde i s-ar fi cerut 10.000 de euro.

“A menţionat persoana vătămată că dialogul cu „XXX1 ” i-a indus o stare puternică de tulburare psihică şi de temere, situaţie accentuată de împrejurarea că, pe tot parcursul acestei întrevederi, copilul său rămăsese afară, în autoturism”, arată DIICOT.

Unui alt investitor din Chiajna i s-ar fi cerut 600.000 de euro.

"Persoana vătămată a menţionat că toată această situaţie i-a provocat o puternică stare de temere, întrucât cunoştea despre inculpatul XXX1 că este „o persoană periculoasă, înconjurat de foarte mulţi indivizi periculoşi, recidivişti, cu legături cu clanurile din toată ţara, şi mai cunoşteam că se ocupă cu impunerea de taxe de protecţie dezvoltatorilor imobiliari şi cu recuperarea de sume de bani pentru diferiţi apropiaţi”", se menţionează în referatul cu propunerea de arestare preventivă.

Organizarea grupării

DIICOT menţionează că gruparea ar fi fost reorganizată în 2018, după ce liderul ei, Petre Ilie a fost eliberat din închisoare, devenind una dintre cele mai temute din ţară. Ulterior, ar fi fost cooptat luptătorul Eugen Preda, fost sportiv.

Procurorii spun că gruparea a “căpătat eficienţă şi recunoaştere din partea mediului interlop, folosind două paliere de intimidare şi inducere a sentimentului de teamă, unul de natură psihologică, prin notorietatea renumelui de *** asociat cu numele celor trei fraţi Ilie, iar altul reprezentat de latura violentă a acţiunilor membrilor grupului infracţional, în principal reprezentată de apartenenţa inculpatului XXX2 (n.r. Eugen Preda) şi a altor membri, care deşi nu au acelaşi renume, sunt predispuşi la comiterea de infracţiuni cu violenţă”.

Nicolae Cristescu, fost acţionar la Rapid, este şi el vizat de anchetatori, fiind descris drept “o persoană abilă, care în afara legăturilor sale cu persoane din clasele de elită ale societăţii, a aderat la grupul infracţional organizat cercetat în prezenta cauză pentru a se bucura de privilegiile oferite de apartenenţa la o grupare violentă de renume şi pentru a obţine importante sume de bani prin metode ilicite”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite