Preşedintele afgan a anunţat „consultări” şi mobilizarea forţelor armate. Locuitor din Herat: „Ne-au vândut”. Talibanii au ajuns la 11 kilometri de Kabul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a cerut remobilizarea forţelor armate şi anunţă consultări pentru găsirea unei soluţii rapide de "pace şi stabilitate", într-o alocuţiune pentru naţiune, relatează news.ro. Luptătorii talibani au cucerit o mare parte din nordul, vestul şi sudul ţării, iar sâmbătă au început asaltul asupra Mazar-i-Sharif, singurul oraş nordic rămas sub controlul forţelor afgane.

„Am început consultări extinse, care avansează rapid, cu bătrâni şi responsabili politici, reprezentanţi ai comunităţii, precum şi cu parteneri internaţionali, pentru a găsi o soluţie politică astfel încât să fie pace şi stabilitate pentru poporul afgan. În situaţia actuală, remobilizarea forţelor noastre de securitate şi apărare este prioritatea noastră principală şi se fac paşi serioşi în acest sens", a declarat el.

„Îmi dau seama că sunteţi îngrijoraţi cu privire la viitorul vostru, dar vă asigur că în calitate de preşedinte îmi voi concentra eforturile să preîntâmpin creşterea instabilităţii, violenţei şi strămutării populaţiei”, a asigurat Ghani într-un discurs înregistrat, potrivit Al Jazeera.

Locuitorii oraşelor Kandahar şi Herat au mărturisit că se simt descurajaţi şi le vine greu să creadă că aceste oraşe mari au căzut atât de uşor în mâna insurgenţilor.

„Practic ne-au vândut, nu e existat nicio rezistenţă din partea guvernului. Nu mi-am închipuit că ar putea pune mâna pe Kandahar cu atâta uşurinţă”, spunea joi seara cu lacrimi în ochi o locuitoare din Herat (vest), potrivit Al Jazeera.

 Nu este singura de această părere după ce talibanii au reuşit să avanseze rapid de la căderea primei capitale de provincie pe 6 august. După ce au cucerit mare parte din nord, talibanii au avansat spre sud şi vest,unde au cucerit al doilea, respectiv al treilea oraş ca mărime din Afganistan. Doar trei oraşe mari se mai află sub controlul forţelor guvernului, în nord şi est - unul e deja sub asalt, iar un altul e chiar capitala unde au fugit mulţi afgani şi unde urmează ca mai multe ţări să înceapă evacuarea personalului din ambasade şi a cetăţenilor proprii.

„Faptul că toate aceste locuri sunt predate arată ce urmează,o sa vedeţi - următoarele sunt Kabul şi Mazar-i-Sharif”, a spus un susţinător al unei miliţii locale anti-talibane numită „forţa în ascensiune”.

Pentru locuitorii din Kabul şi zecile de mii de afgani care au căutat refugiu acolo în ultimele săptămâni, starea de spirit a fost una de confuzie şi frică de ceea ce urmează, relatează AFP.

„Nu ştim ce se întâmplă”, a declarat pentru AFP un locuitor din Kabul, Khairddin Logari.

 

Mohammad Ismail Khan, un comandant de miliţie care ajutase la organizarea luptei împotriva talibanilor în Herat, a fost reţinut vineri de talibani. Aceştia au difuzat imagini video în care el se adresează afganilor, aparent sub constrângere.

Harta provincii Afganistan FOTO via Al Jazeera

Din 6 august talibanii au ajuns să preia controlul asupra a 18 capitale provinciale din cele 34 ale Afganistanului.

Ce ar putea face preşedintele afgan

Victoria Fontan, profesor de studii de pace la Universitatea Americană din Afganistan, e de părere că „consultaţiile” s-ar putea referi la o tranziţie apropiată către un alt guvern.

„Acest lucru a fost propus de guvernul afgan în urmă cu câteva zile şi s-ar putea ca această soluţie să pună capăt violenţei actuale. Cu toate acestea, talibanii au cerut demisia lui Ashraf Ghani şi au respins deja acest tip de soluţionare negociată - aşa că rămâne de văzut ce se întâmplă cu poziţia preşedintelui Ghani”, a spus Fontan.

„Au existat o mulţime de speculaţii cu privire la faptul că ar putea exista un fel de schimbare a conducerii ... S-a spus chiar că ar putea să se retragă de la guvernare ”, a spus Rob McBride, corespondentul Al Jazeera la Kabul.

Dar, Ghani se pare că s-a „re-angajat să continue lupta”, notează McBride, în ciuda unei presiuni mari asupra sa că trebuie să existe o soluţie politică la criză.

Corespondentul BBC în Afganistan scrie pe Twitter că preşedintele afgan a infirmat că ar demisiona, în pofida speculaţiilor că ar fi o propunere aflată în joc.

Talibanii sunt tot mai aproape de Kabul

Militanţii au cucerit în totalitate provincia Logar şi i-au reţinut pe oficialii săi, a dezvăluit Hoda Ahmadi, un parlamentar local. Ea a spus că talibanii au ajuns în districtul Char Asyab, la doar 11 km sud de capitala Kabul.

Talibanii au capturat oraşul Pul-e-Alam, la aproximativ 70 de kilometri de capitala Kabul, a declarat anonim un membru al consiliului provincial local. Luptătorii talibani nu au întâmpinat prea multă rezistenţă, a declarat el pentru Reuters. Cucerirea acestui oraş furnizează un post cheie pentru un potenţial asalt asupra Kabulului.

Lupte au izbucnit şi în Maidan Shar, o capitală de provincie la doar 40 km de capitala Kabul, relatează BBC.

Secretarul general al ONU: Situaţia din Afganistan scapă de sub control

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a avertizat că „ situaţia din Afganistan scapă de sub control”.

"Acesta este momentul pentru a opri ofensiva. Acesta este momentul pentru a începe negocieri serioase. Acesta este momentul pentru a evita un război civil prelungit sau izolarea Afganistanului", a declarat Guterres reporterilor din New York, potrivit Reuters.

O serie de ţări au anunţat planuri de a-şi evacua cetăţenii din ţară, între care SUA, Marea Britanie, Norvegia şi Finlanda. La rândul său, Franţa a reiterat apelurile pentru cetăţenii săi să plece cât mai curând posibil.

Harta capitalelor de provincie capturate de talibani FOTO captură Al Jazeera
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite