Australia a respins peste 100 de solicitări de vize din partea foştilor săi angajaţi locali în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasada Australiei la Kabul FOTO NDTV
Ambasada Australiei la Kabul FOTO NDTV

Peste 100 de solicitări de vize din partea afganilor care au lucrat pentru Ambasada Australiei la Kabul au fost respinse de autorităţile de la Canberra, relatează The Guardian.

Ziarul britanic menţionează cazul unui agent de pază. Acesta spune că a lucrat timp de zece ani la Ambasada Australiei din Kabul, iar acum i s-a „întors spatele”. A primit e-mailul cu refuzul sâmbătă, la patru luni de la depunerea cererii.

„Din păcate, Guvernul australian ne-a întors spatele, lasând în urmă 196 de persoane cu familiile lor, unii lucrând la ambasadă peste 20 de ani”, a declarat el sub rezerva anonimatului.

Australia şi-a închis brusc misiunea diplomatică de la Kabul în luna mai, sub motivul că nu poate garanta securitatea personalului.

Conform autorităţilor de la Canberra, foştii săi angajaţi afgani trebuie să facă o cerere de viză în cadrul programului umanitar australian. Aceştia sunt obligaţi să îndeplinească criteriile standard de viză, inclusiv de sănătate şi securitate. Agentul susţine că îndeplineşte criteriile stabilite de Canberra şi face apel şi la compasiune, nu doar la barierele birocratice.

„O ruşine”, s-a revoltat avocatul Glenn Kolomeitz, specializat în imigraţie.

Pe de altă parte, patru zboruri de evacuare au părăsit Kabulul în noaptea de sâmbătă spre duminică în direcţia Australia, transportând circa 300 de cetăţeni australieni şi afgani deţinători de vize.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite