Modul în care a operat hoţul care a jefuit o bancă din Brăila. Ce i-a scris într-un bilet angajatei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Arhivă Adevărul
sursa: Arhivă Adevărul

Poliţiştii nu l-au găsit încă pe individul care a dat o spargere la o bancă din oraşul Brăila. În curând se împlinesc 24 de ore de când bărbatul a dispărut cu banii furaţi din bancă.

 Potrivit IPJ Brăila, necunoscutul a furat din bancă 17.500 de lei şi 2.535 de euro. Spargerea a avut loc miercuri, în jurul orei 14:05, la o sucursală bancară din oraşul Brăila.

O angajată a băncii a sesizat prin apel 112 faptul că o persoană necunoscută ar fi sustras din incinta sucursalei o sumă de bani, după care ar fi fugit.  Scena jafului a fost surprinsă de camerele de supraveghere din bancă.

Din primele cercetări s-a stabilit faptul că o persoană ar fi pătruns în incinta sucursalei şi i-a dat angajatei un bileţel prin care o anunţa că nu va păţi nimic dacă îi dă banii, dar în acelaşi timp adresându-i şi ameninţări verbale.

„Funcţionara a apăsat butonul de panică, a deschis sertarul de la casa de bani şi fugit, iar persoana în cauză a sustras 17.500 de lei şi 2.535 de euro”, a transmis IPJ Brăila. 

În continuare, poliţiştii efectuează căutări în vederea localizării şi depistării persoanei şi continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite