Piaţa neagră a ţigaretelor a crescut în septembrie 2021 până 8,3% din consum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Contrabandă cu ţigări - Vâlcea operaţiune în trei judeţe Foto Adevărul

Piaţa neagră a ţigaretelor creşte uşor în septembrie 2021 până 8,3% din totalul consumului, cu 0,6 p.p. mai mult faţă de luna iulie, conform Novel Research.

„În septembrie 2021, piaţa neagră s-a menţinut relativ constantă în majoritatea regiunilor ţării. Cea mai mare creştere a comerţului ilegal cu ţigarete s-a înregistrat în nord-est (5,5 p.p. faţă de iulie 2021, până la 25,7%), regiunea continuând să fie cea mai afectată de contrabandă. O creştere de 2,1 p.p. până la 5,3% se înregistrează şi în Bucureşti. În regiunea sud, comerţul ilegal scade în septembrie cu 3,1 p.p. până la sub 2%. Din punct de vedere al provenienţei produselor de pe piaţa neagră, „cheap whites” continuă să deţină cea mai mare pondere, de peste 60%, deşi se află în scădere cu 5,8 p.p.. Ponderea produselor provenite din Moldova scade semnificativ cu 7,3 p.p. până la 5%, iar Ucraina şi Serbia se situează la 0%.”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.

„În 2020, BAT a devenit cel mai mare contribuabil din România, după ce a plătit circa 9,6 miliarde lei către bugetul de stat. Deoarece nivelul contrabandei a rămas unul scăzut, în 2021 contribuţia noastră în economie a continuat să crească: în primele 9 luni am plătit cu aproape 1 miliard de lei mai mult decât în aceeaşi perioadă a lui 2020. Ne dorim ca acest ritm să se menţină şi de aceea este important ca autorităţile să continue acţiunile concrete pentru siguranţa frontierelor României. La rândul nostru, vom sprijini în continuare eforturile autorităţilor pentru reducerea acestui fenomen care afectează deopotrivă consumatorii, companiile corecte şi statul”, a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic şi Relaţii Publice al BAT pentru Europa Centrală şi de Sud.

„Sperăm ca această urcare uşoară din septembrie să nu se transforme într-o majorare semnificativă în lunile de iarnă, când de obicei contrabanda creşte. În această perioadă derulăm în parteneriat cu autorităţile o nouă campanie publică anti-contrabandă, cu un mesaj puternic ancorat în actualitate, şi anume „Contrabanda e boală grea!”. Ne dorim astfel ca publicul să înţeleagă că piaţa neagră înseamnă creşterea criminalităţii şi pierderi de bani la buget. De asemenea, vom continua să susţinem cele 44 de echipe canine mobile active în toate punctele vamale din România, specializate în depistarea drogurilor, a numerarului şi a produselor din tutun. Suntem convinşi că aceste campanii anuale demarate din 2010, precum şi parteneriatele iniţiate cu autorităţile încă din 2005, contribuie semnificativ la scăderea pieţei negre. Vom continua şi pe viitor să fim consecvenţi şi implicaţi în problemele cu care se confruntă societatea”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria.

„Combaterea traficului ilegal cu produse din tutun este o componentă cheie a programelor PMI de sustenabilitate la nivel global. Compania aplică, în toate ţările în care este prezentă, o serie de proceduri în scopul combaterii comerţului ilicit, printre care monitorizarea volumelor pe lanţul de distribuţie, campanii de informare, implementarea unor sisteme de trasabilitate. Acestea din urmă funcţionează în 133 de ţări şi au presupus o investiţie de 100 milioane de euro. Continuăm să sprijinim proiecte şi iniţiative anti-contrabandă, inclusiv în România, prin cea de-a treia rundă a programului PMI Impact, care este în curs de desfăşurare. Ne dorim să fim în continuare un partener al autorităţilor şi unul dintre cei mai mari investitori şi angajatori pe plan local, într-un mediu de afaceri echitabil, cu un cadru de reglementare corect şi predictibil”, a declarat Dragoş Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.

„Menţinerea pieţei negre la cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani este şi un rezultat al eforturilor permanente ale autorităţilor de aplicare a legii. Trebuie însă să fim conştienţi că reţelele de crimă organizată încearcă să se replieze şi să identifice noi modalităţi de operare, mai ales în condiţiile în care România are 2.000 de km de graniţă cu ţări care nu sunt membre ale Uniunii Europene. Ca urmare, este necesar ca autorităţile să continue în mod coordonat acţiunile de combatere a contrabandei, iar poltica fiscală şi cadrul de reglementare să nu aducă surprize care să disturbe piaţa legală şi să ofere oportunităţi contrabandiştilor.”, a declarat Adrian Pirau, Market Manager, Imperial Tobacco Distribution Romania.

„Suntem hotărâţi să continuăm acţiunile de combatere a contrabandei cu ţigarete, în parteneriat cu celelalte instituţii abilitate şi cu mediul de afaceri, astfel încât acest nivel scăzut să se menţină pe viitor. De curând, funcţionează în cadrul Vămii Române un nou centru de formare a echipelor canine, cu finanţare de la buget, de la OLAF, precum şi cu sprijinul JTI şi BAT. Ne dorim ca acest centru să fie acreditat de Organizaţia Mondială a Vămilor, astfel încât să avem şi o recunoaştere internaţională şi să fim prinşi în programele de formare pe care Organizaţia le desfăşoară. Profesionalismul şi eficienţa echipelor canine ale Vămii Române sunt recunoscute la nivel naţional şi internaţional. Deja desfăşurăm acţiuni de colaborare în ceea ce priveşte formarea şi controlul, cu diverse instituţii de aplicare a legii din ţară şi din străinătate.”, a declarat directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, Marcel Simion Mutescu. 

„Combaterea contrabandei cu ţigarete reprezintă o prioritate pentru Poliţia de Frontieră, ceea ce înseamnă că am continuat să desfăşurăm acţiuni susţinute la frontierele ţării. Astfel, în primele nouă luni, poliţiştii de frontieră au reţinut în vederea confiscării, aproximativ 2,5 milioane pachete cu ţigări de contrabandă, cu o valoare aproximativă de 30 milioane lei, precum şi importante cantităţi de tutun. Vom continua să ne aflăm în prima linie în eforturile de combatere a contrabandei, acţionând coordonat cu autorităţile cu competenţe pe plan intern, precum şi pe plan extern.”, a declarat inspectorul general al Poliţiei de Frontieră, chestor principal de poliţie Liviu Bute.

„Activităţile permanente ale Poliţiei Române, derulate împreună cu partenerii instituţionali, cu sprijinul entităţilor private şi al cetăţenilor au făcut ca, în prezent, să vorbim de un fenomen al contrabandei mult diminuat faţă de anii anteriori. Rezultatul acestor operaţiuni comune este că anul acesta, doar în primele 8 luni, poliţiştii au scos de pe piaţa neagră peste 68 de tone de tutun şi peste 65 de milioane de ţigarete, cu 71% mai mult ca în aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care nivelul contrabandei este mai redus. Suntem angajaţi în continuare în lupta împotriva contrabandei cu ţigarete, acţiunile pe această linie fiind o prioritate instituţională.”, a declarat comisar-şef de poliţie Aurel Dobre, Director al Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia Română

Producătorii de ţigarete consideră că, pentru menţinerea pe termen lung a unui nivel de sub 10% al traficului ilicit, sunt necesare mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autorităţile de aplicare a legii, le-au solicitat fără succes în ultimii ani. Încadrarea contrabandei în categoria ameninţărilor identificate în Strategia de apărare a ţării ar putea constitui baza pentru aceste modificări care includ reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracţiunii de contrabandă cu ţigarete, precum şi stabilirea unor atribuţii specifice pentru poliţia locală şi jandarmerie, întrucât comerţul ilegal cu ţigarete se desfăşoară aproape nestingherit în zona de competenţă a acestora – pieţe, oboare, staţii de metrou.

În 2019, companiile de tutun au virat la bugetul statului circa 3,6 miliarde de euro, ceea ce înseamnă 1,6% din PIB. În 2020, sectorul tutunului a devenit cel mai solid contribuabil pentru statul român. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite