Mutu, dezvăluire teribilă după 16 ani: Ce salariu a pierdut la Chelsea pentru consum de cocaină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mutu

În 2005, lumea fotbalului european a fost zguduită după ce Adrian Mutu, un star uriaş la vremea respectivă, a ieşit pozitiv la un control antidoping.

Adrian Mutu a ajuns pe cai mari la Chelsea, în august 2003, fiind printre primele vedete transferate de rusul Roman Abramovich pentru noua sa „jucărie“ din Premier League.

Atunci, Chelsea l-a luat pe Mutu de la Parma pentru 22,5 milioane de euro, oferind românului un contract pe cinci ani. Iar debutul atacantului a fost de vis, cu golul victoriei marcat pentru Chelsea în partida cu Leicester, câştigată cu 2-1. De fapt, Mutu a făcut furori după ce a ajuns la Londra, dovadă şi faptul că a adunat patru goluri în primele sale trei partide pentru Chelsea. Apoi însă, dintr-un jucător aflat pe val, „Briliantul“ a ajuns să fie, din păcate, luat de val! Pentru că relaţia sa cu managerul Jose Mourinho s-a deteriorat, treptat, portughezul bănuind că Mutu are o viaţă extrasportivă nepotrivită pentru un fotbalist de talie mondială. Iar suspiciunile lui Mourinho au fost confirmate, după ce Mutu a testat pozitiv pentru consum de cocaină!

Se întâmpla în mai 2005, iar de aici s-a născut un scandal uriaş. Mutu a fost suspendat 7 luni şi concediat de Chelsea, care i-a cerut despăgubiri de peste 17 milioane de euro! 

În ciuda acestui coşmar, Mutu s-a redresat ulterior şi, revenind după perioada de suspendare, a strălucit la Juventus şi la Fiorentina, ajungând şi la Euro 2008 cu echipa naţională. Acum, în podcast-ul „Acasă la Măruţă“, fostul atacant a povestit prin ce a trecut în perioada scandalului de la Chelsea.

Ce a povestit Adrian Mutu?

*Londra, New York-ul, Parisul, sunt oraşe grele, periculoase pentru un adolescent. Nu sunt ca Bucureştiul, ca Milano, sunt foarte mulţi oameni. Importanţa oraşului te face să te pierzi, dacă nu eşti educat. Ideea e că ştim cu toţii ce s-a întâmplat acolo, n-aş vrea să trecem prin asta. 

*La vremea respectivă, salariul meu era în jur de patru milioane de euro la Chelsea. 

*Au fost 6 luni groaznice din viaţa mea. Am fost, ca să zic aşa, în iad, şi m-am întors. Am rămas singur. Ştiu că Trăian Băsescu era preşedintele ţării atunci şi spunea „să-şi asume responsabilitatea, să facă ce vrea/. Până atunci, era mândru de mine, eram erou naţional şi, la un moment dat, am fost lăsat singur. Eu n-am rămas cu această decădere, am rămas cu faptul că m-am întors şi, după acest episod, am luat şi titlul de „Cel mai bun străin“ din Italia de două ori la rând. A fost un comeback extraordinar, pe care puţini sportivi au fost capabili să-l facă.

*Noi, în momentul de faţă, ar trebui să ne educăm copiii cum să fie, cum să aibă succes. Acum, noi suntem diferiţi cu copiii noştri, văd şi la prietenii mei. Eu n-am fost în momentul ăla pregătit deloc. Eu n-am fost pregătit de lucrul ăsta, m-a luat prin surprindere şi faima, şi banii, şi tot. N-aveam pe nimeni lângă mine care să mă înveţe cum să gestionez aceste sentimente şi tot ce se întâmplă acolo şi, inevitabil, a venit şi căderea. Bineînţeles că am suferit foarte tare. A fost o greşeală şi normal că vine şi decăderea cu ea.

VEZI, INTEGRAL, PODCASTUL ACASĂ LA MĂRUŢĂ ŞI DIALOGUL CU MUTU

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite