UPDATE Incident armat între doi adolescenţi, în centrul Râmnicului. În ce stare se află victima de 15 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incident armat între doi adolescenţi în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea Foto Arhiva Adevărul
Incident armat între doi adolescenţi în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea Foto Arhiva Adevărul

Municipiul Râmnicu Vâlcea pare să se transforme într-un orăşel din Vestul Sălbatic. Luni seara, 10 ianuarie, doi liceeni au fost implicaţi într-un incident armat.

Update, ora 22:55 Reprezentanţii Poliţiei Vâlcea au mai precizat şi că în acest caz s-a dispus ridicarea pistolului, de tip airsoft, în vederea continuării cercetărilor, iar faţă de băiatul de 17 ani a fost dispusă şi măsura sancţionării contravenţionale cu amendă, în cuantum de 2.000 lei, pentru nerespectarea prev. art.129 pct. 25 din Legea nr. 295/2004.

- ŞTIREA INIŢIALĂ - 

Cei doi au avut „un mic incident” în centrul oraşului când unul dintre ei, în vârstă de 17 ani, a scos o armă de tip airsoft şi a îndreptat-o spre celălalt, în vârstă de 15 ani.

Victima nu a suferit leziuni grave, fiind rănită uşor, motiv pentru care a refuzat transportul la spital. 

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Georgiana Stancu, a menţionat cu privire la acest incident: „Astăzi, în jurul orei 19:59, Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că, s-ar fi tras cu un pistol, tip airsoft spre băiatul său. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că, în urma unui conflict verbal, un tânăr de 17 ani ar fi tras cu o armă, de tip airsoft înspre un băiat de 15 ani, în municipiul Râmnicu Vâlcea. În continuare, se efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”.

În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru lovire si alte violenţe, a menţionat aceeaşi sursă.

Este al doilea incident, petrecut în ultimele două luni, în care sunt implicaţi minori şi o armă de tip airsoft. La finele anului trecut, doi adolescenţi de vârste apropiate cu cei implicaţi în incidentul amintit anterior, s-au luat la bătaie în faţa unui liceu. Un elev al instituţiei şcolare a fost aşteptat la poarta şcolii de un altul şi luat la bătaie. Ulterior, s-a descoperit că agresorul avea asupra lui un cuţit şi un pistol de tip air-soft.

Vă mai recomandăm şi:

Atac armat în faţa unui liceu din Vâlcea. De la ce a pornit bătaia şi ce a motivat agresorul despre armele găsite asupra sa

Directoarea liceului din Vâlcea unde un elev a fost atacat de un adolescent care avea un cuţit şi un pistol: „Noroc că avem paznic, altfel se încheia tragic“

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite