Ruşii şi ucrainenii se acuză reciproc de minarea unor zone largi din Marea Neagră: Riscuri pentru navele comerciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona din Marea Neagră cu potenţiale riscuri pentru nave FOTO Ukrainska Pravda
Zona din Marea Neagră cu potenţiale riscuri pentru nave FOTO Ukrainska Pravda

Serviciul Federal de Securitate (FSB, fostul KGB) susţine că forţele navale ucrainene au minat o parte din Marea Neagră şi acum există riscul ca aceste mine să ajungă în Strâmtoarea Bosfor sau chiar în Marea Mediterană. În acelaşi timp, un expert ucrainean atrage atenţia că ruşii au minat rutele maritime între Odesa, un oraş-port din sudul Ucrainei, şi Bosfor.

„După începutul operaţiunii militare ruse (24 februarie), forţele navale ucrainene au instalat bariere de mine în largul porturilor Odesa, Otceakov, Cernomorsk şi Iujnîi”, se arată într-un comunicat al FSB.

Potrivit FSB, cablurile ce leagă minele de ancore au început să se rupă din cauza furtunilor.

„Afectate de vânt şi curenţi, minele sunt în derivă în mod liber în partea de vest a Mării Negre”, adaugă FSB, susţinând totodată că starea tehnică a acestor mine este „nesatisfăcătoare”.

În acelaşi timp, Andrei Klimenko, manager de proiecte la Institutul Strategic Marea Neagră şi redactor-şef la BlackSeaNews, atrage atenţia că ruşii au minat rutele maritime între Odesa şi Bosfor.

Din cauza furtunilor, aceste mine sunt în derivă, a subliniat el într-o discuţie cu jurnalişti europeni.

„Un pericol mare pe mare: Federaţia Rusă a minat rutele recomandate de la Bosfor către Odesa şi a spus că acestea sunt mine ucrainene. O altă dezinformare periculoasă din partea inamicului”, a declarat Klimenko, care a prezentat o hartă cu riscul cauzat de ruşi în Marea Neagră.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite