Serviciile secrete britanice: Trupele ruse, în dificultate în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images
FOTO Getty Images

„Blitzkrieg”-ul pe care miza Moscova nu a avut loc în Ucraina, unde armata rusă întâmpină rezistenţa tenace a trupelor locale, potrivit unui nou raport al serviciilor militare britanice de informaţii.

„Forţele ucrainene continuă să respingă tentativele ruse de ocupare a sudului Mariupolului”, arată spionajul britanic în acest raport preluat de AFP şi news.ro.

„În restul Ucrainei, forţele ruse au înregistrat o nouă zi de progrese limitate, majoritatea blocate la faţa locului”, se arată în raport.

La rândul său, adjunctul aşa-numitului „ministru al Informaţiilor” din aşa-zisa Republică Populară Doneţk (RPD), una dintre cele două entităţi separatiste proruse create de Moscova în sud-estul Ucrainei, şi-a exprimat satisfacţia, la postul public rus Pervîi Kanal, faţă de faptul că armata rusă şi separatiştii din Doneţk au „eliberat” aproape jumătate din „zona Mariupol”.

„Din câte ştiu eu, cel puţin 50% sunt eliberate”, a declarat acesta.

În pofida faptului că armata rusă se aştepta să fie primită ca o „eliberatoare”, populaţia rusofonă din Donbas este ostilă noului ocupant.

„Pentru a primi pe cineva ca eliberator trebuie să ştii de ce anume te eliberează”, subliniază cercetătoarea Anna Colin Lebedev, specializată în societăţile postsovietice.

„Presa rusă a scos adesea în faţă ideea că rusofonii ar fi împiedicaţi să-şi vorbească limba. Acesta este un fals discurs, din 2014 încoace. Revoluţia (din Piaţa) Maidan, considerată neonazistă de către Kremlin, a fost mai degrabă rusofonă”, apreciază ea.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite