Primar condamnat la închisoare după 14 ani de la comiterea infracţiunii. Ce faptă a săvârşit edilul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Sticlaru, primarul PSD al comunei Mera
Ion Sticlaru, primarul PSD al comunei Mera

Decizia nu este definitivă şi vine după rejudecarea dosarului având ca obiect deturnare de fonduri, cu un prejudiciu de aproape 200.000 de euro.

Magistraţii Tribunalului Vrancea s-au pronunţat azi în dosarul de la fond în care trei sferturi din personalul Primăriei Mera, în frunte cu primarul PSD Ion Sticlaru şi fostul viceprimar, Aurel Trifan, ambii PSD, au fost trimişi în judecată.

Dacă în urmă cu şase ani, primă instanţă, cei doi au primit condamnări la închisoare cu executare, în apel magistraţii au dispus rejudecarea dosarului.

Judecătorii au decis să-l condamne pe Ion Sticlaru la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată, acesta fiind achitat însă pentru complicitate la fals intelectual şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură. Tot în cazul său, s-a dispus încetarea procesul penal cu privire la săvârşirea infracţiunilor de instigare la angajarea de cheltuieli peste limita maximă aprobată prin buget, instigare de fals intelectual, instigare la uz de fals, complicitate la înşelăciune.

În ceea ce-l priveşte pe fostul viceprimar Trifan, acesta a fost condamnat la 4,9 ani închisoare şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată.

În acest caz, procurorii spun că totul a plecat de la viceprimarul Aurel Trifan, care în anii 2008-2009, pe perioada campaniei electorale,  a încheiat în fals mai multe contracte cu patronii unor firme.

Practic, primarul i-a delegat atribuţiile viceprimarului pentru a încheia aceste contracte constând în prestări servicii, lucrări de transport şi balastare pietriş, construcţie drumuri şi poduri în Mera, lucrări care fie s-au executat doar în mică măsură, fie nu s-au executat deloc, cu un prejudiciu apreciat la peste 800.000 de lei.

Procurorii au aflat că viceprimarul comunei a favorizat astfel cele trei firme să încaseze aceşti bani pentru care nu au făcut mai nimic.

La rândul său, primarul din Mera, Ion Sticlaru, a fost învinuit pentru  abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, instigare la abuz în serviciu, instigare la fals intelectual şi uz de fals, instigare la angajarea de cheltuieli peste limita bugetară şi complicitate la înşelăciune.

În plus, acesta a încheiat un contract pentru construirea unei baze sportive şi a plătit lucrări de balastare fără să respecte legea.

Vă mai recomandăm:

Primarul unei comune vrâncene, condamnat definitiv. Vulpe, pus de instanţă la muncă în folosul comunităţii

Un fost primar PSD a falsificat zeci de documente pentru a frauda fonduri europene. Motivarea instanţei prin care a fost condamnat cu executare

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite