Lupte de stradă, la Cluj, între suporteri şi jandarmi. Momentul în care un ultras e făcut KO de forţele de ordine VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Captură video
FOTO Captură video

Universitatea Cluj şi Steaua s-au înfruntat, joi, 7 aprilie, în derby-ul play-off-ului ligii secunde la fotbal, pe Cluj Arena. Rivalitatea dintre fanii celor două echipe a făcut ca incidentele să abunde, iar pe reţelele de socializare au apărut imagini cu bătăile între ultraşi şi suporteri.

Pe teren, „U” Cluj a fost mai bună şi s-a impus cu scorul de 1-0, însă evenimentul sportiv a fost trecut în plan secundar din cauza incidentelor de dinainte şi de după meciul disputat joi seara, pe 7 aprilie. Suporterii celor două echipe s-au provocat reciproc şi doar prezenţa numeroasă a jandarmilor, echipaţi special ca pentru un meci cu grad mare de risc, a făcut ca lucrurile să nu degenereze. Asta nu a însemnat că nu au existat bătăi între suporterii celor două echipe, pe de o parte, dar şi între suporteri şi oamenii legii.

Steaua a fost însoţită la Cluj de sute de fani, cea mai mare parte veniţi de la Bucureşti. Au ajuns la meci suporteri ai „roş-albaştrilor” şi din principalele oraşe din Ardeal, dar şi din Cluj.

Chiar înaintea partidei, când grupul de ultraşi stelişti se deplasa spre Cluj Arena, între ei şi jandarmi a izbucnit un conflict. Pe Imaginile postate de reţelele de socializare se vede cum un suporter al Stelei a fost doborât de un jandarm, care l-a lovit extrem de violent. 

        Vezi această postare pe Instagram                       O postare distribuită de Totul Despre Fotbal (@viata_in_peluza)

„Precizăm că până în acest moment nu avem informaţii despre vătămarea corporală a vreunui suporter şi vă confirmăm că în rândul forţelor de ordine nu au fost jandarmi răniţi. De asemenea, sunt în derulare activităţi de identificare a tutror celor implicaţi în aceste incidente, urmând a se dispune măsurile legale împotriva acestora”, au comentat reprezentanţii Jandarmeriei Cluj. 

Incidentele au continuat şi pe stadion, în timpul şi după terminarea meciului. La pauză, un ultras stelist a furat un steag al galeriei clujene, iar de aici până la un scandal în toată regula nu a mai fost decât un pas.

„Pe timpul desfăşurării partidei de fotbal, la finalul primei reprize, membri ai galeriei oaspete au încercat să pătrundă pe suprafaţa de joc prin distrugerea unor porţiuni din gardul care separă peluza oaspete, aruncând cu părţi din gard şi scaune. Întrucât stewarzii nu puteau face faţă acestui situaţii, Jandarmeria a constituit un cordon de ordine pentru a împiedica pătrunderea pe suprafaţa de joc şi conflictul direct între galerii”, mai spun reprezentanţii forţelor de ordine.

Conflictele au continuat apoi târziu în noapte, dar şi a doua zi, printre suporteri. Fanii Stelei le-au şi transmis ultraşilor clujeni că îi aşteaptă la Bucureşti, în retur, unde nucleele dure ale celor două galerii plănuiesc o nouă înfruntare directă.

Vă mai recomandăm şi:

CFR Cluj, punctaj istoric: Ce spun cifrele despre echipa care face legea în fotbalul românesc

Amenzi pentru suporterii de la meciul U Cluj – Steaua. Incidentele, provocate de fanii oaspeţilor 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite