Dominic Fritz, după descinderea DNA de la Primăria Timişoara. „O să auziţi multe atacuri, dezinformări şi minciuni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz FOTO
dominicprimar.ro
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz FOTO dominicprimar.ro

Procurorii DNA au descins vineri, 8 aprilie, la Primăria Timişoara, pentru o percheziţie într-un dosar care vizează compania de termoficare din Timişoara. După ce a refuzat să facă vreun comentariu în faţa presei, Dominic Fritz a reacţionat pe Facebook, dar fără a face vreo referire la ancheta DNA.

Vineri, 8 aprilie 2022, procurorii DNA Timişoara au descins la Primăria Timişoara pentru o percheziţie. DNA a anunţat doar că sunt percheziţii într-un dosar in rem, fiind cercetate fapte, fără a fi vizată vreo persoană anume. Primăria Timişoara a anunţat, prin purtătorul de cuvânt, că primăria colaborează cu anchetatorii, subliniind că e vorba de un dosar in rem, fără a oferi alte detalii.

Surprins de jurnaliştii Opinia Timişoarei pe holurile Primăriei Timişoara, primarul Dominic Fritz a refuzat orice comentariu. Primarul a reacţionat mai târziu, pe Facebook. Dominic Fritz nu a făcut nicio referire la ancheta DNA, lăsând doar să se înţeleagă că e vorba de o anchetă care vitzează compania de termoficare din Timişoara şi achiziţia certificatelor verzi.

„O să auziţi multe zilele astea despre certificate de emisii la Colterm. Multe atacuri, dezinformări şi minciuni. Puţini dintre cei care vorbesc despre această problemă o fac din grijă pentru oraş”, a scris Dominic Fritz.

În continuare, primarul Timişoarei a arătat că în prima parte a anului 2021 i-a cerut premierului de la vremea respectivă, Florin Cîţu, „o susţinere din partea guvernului care să ajute Colterm să evite o amendă”. 

„M-am bucurat atunci că a promis rezolvarea problemei, a pregătit o Hotărâre de Guvern care însă nu a mai intrat niciodată pe ordinea de zi, deşi premierul confirmase de repetate ori. Vă amintiţi de anunţul lui Alin Nica, cel care spunea că ”a rezolvat la Guvern” plata certificatelor. Ei bine, surprinzător, această promisiune fermă a picat, fără să primim nicio explicaţie”, a mai arătat Dominic Fritz.

În finalul postării sale, primarul Timişoarei a arătat că „miza celor care atacă politic este să găsească un vinovat pentru dezastrul termoficării din Timişoara”.

„Miza mea şi a echipei mele este să asigurăm continuitatea serviciului de termoficare, dar să şi respectăm Legea finanţelor publice şi să protejăm bugetul Timişoarei. Nu putem să lăsăm generaţiile viitoare să plătească pentru furtul şi incompetenţa din trecut”, a mai adăugat Fritz, care a ţinut să precizeze, la final, că înainte cu o zi de percheziţia făcută de DNA la Primăria Timişoara, el şi viceprimarul Laţcău au fost informaţi că o plângere pentru şantaj şi abuz în serviciu, formulată împotriva lor de un director din primărie, a fost clasată de DNA.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

De ce au menţinut judecătorii cea mai mare amendă din istoria Timişoarei: peste 20 de milioane de euro

Amenda uriaşă primită de compania de termoficare din Timişoara provoacă o nouă dispută în coaliţia PNL-USRPLUS

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite