„Slăbirea” capacităţii militare a Rusiei, o nouă strategie a SUA: „Privim asta ca pe o investiţie” pe termen lung

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Pe măsură ce invazia rusă a Ucrainei se transformă într-un război de uzură, SUA şi aliaţii săi încep să manifeste o strategie nouă, pe termen lung, şi anume de a învinge Rusia atât de decisiv pe câmpul de luptă, încât să o împiedice să mai lanseze vreodată un astfel de atac.

Este mesajul transmis de secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, care a spus recent că SUA vor să vadă „Rusia slăbită până la punctul în care să nu mai poată face lucrurile pe care le-a făcut în Ucraina”. 

Comentariile şefulului Pentagonului sunt în concordanţă cu obiectivele Americii, şi anume „să facă din această invazie un eşec strategic pentru Rusia”, a spus un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, relatează CNN.

El a explicat: „Vrem ca Ucraina să câştige. Unul din obiectivele noastre este să limităm capacitatea Rusiei să facă din nou aşa ceva, cum a spus şi secretarul Austin. De aceea înarmăm Ucraina cu arme şi echipamente - pentru a se apăra de atacurile Rusiei - şi de aceea folosim sancţiuni şi controlul exporturilor care ţintesc industria de apărare a Rusiei - pentru a submina puterea economică şi militară a Rusiei de a-şi mai ameninţa şi ataca vecinii”.

Oficialii americani care au călătorit cu Austin la Kiev au spus că acesta intenţionează să reia mesajul, a dezvăluit un înalt oficial din administraţia americană. Ideea ca  Rusia să iasă mai slăbită din acest conflict a fost exprimată şi de alţi oficiali ai lui Biden.

    

Anterior însă aceştia au fost reţinuţi în a declara atât de deschis faptul că obiectivul SUA este să vadă Rusia eşuând militar iar pe termen lung să fie neutralizată, în timp ce au rămas prudent optimişti privind faptul că ar fi posibilă o înţelegere negociată.

Un oficial european a declarat pentru CNN că este o concepţie deosebit de frustrantă: Singura soluţie este ca Ucraina să câştige”.

Schimbarea de strategie a început să se contureze în ultimele săptămâni, prin prisma toleranţei crescute de asumare a unor riscuri tot mai mari, livrarea de armament complex către Ucraina, fiind o reflectare a credinţei că obiectivele lui Putin nu se vor încheia după ce reuşeşte să captureze o parte a ţării, cum nu a fost cazul nici în 2014, după ce a anexat Crimeea, spune un diplomat britanic.

În aceste condiţii, în care şi în eventualitatea unei înţelegeri, Putin ar putea continua pe aceeaşi cale, „ceea ce obţii pe câmpul de luptă acum este nu numai o victorie pe termen scurt, ci şi o strategie pe termen lung”.

În prezent însă, şi mai ales după masacrul civililor în Bucea, oficialii americani şi vestici sunt tot mai conştienţi de faptul că este necesar ca Rusia să fie lovită atât de serios economic şi pe câmpul de luptă încât agresiunea să fie oprită definitiv, au declarat oficiali americani pentru CNN.

Este ce a dat de înţeles şi Lloyd Austin după vizita la Kiev: Rusia „a pierdut deja mult din capacitatea ei militară. Şi o mare din trupele sale, ca să fim sinceri. Şi vrem să ne asigurăm că nu mai au capacitatea de a înlocui rapid aceste pierderi”.

Oficialii administraţiei Biden sunt optimişti că este un obiectiv posibil de atins, au declarat surse pentru CNN. Atât aceştia, cât şi surse din Congres  spun că sunt încrezători în faptul că un sprijin militar continuu pentru Ucraina poate avea ca rezultat lovituri importante pentru Rusia - care vor afecta capacitatea ei militară pe termen lung, creând simultan un beneficiu strategic pentru SUA.

„Privim asta ca pe o investiţie pentru a neutraliza armata şi marina Rusiei pentru următorii zece ani”, a declarat o sursă din congres, care este la curent cu asistenţa militară pentru Ucraina.

SUA a început deja să livreze arme grele şi echipament sofisticat pe care iniţial au fost reticente în a le furniza.

Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat luni că, deşi „evident, războiul este în Ucraina ”, Statele Unite şi aliaţii „vor să împiedice (Rusia) să extindă eforturile sale şi obiectivele preşedintelui Putin dincolo de ea”.

Pe de altă parte, o sursă la curent cu evaluările agenţiilor americane de informaţii cu privire la Rusia a spus că „există în mod cert o balanţă fină de care este necesar să se ţină cont” în represaliile occidentale fie că e vorba de  amploarea sancţiunilor, fie că e vorba de ajutoarele militare sau în domeniul informaţiilor de la servicii.

Ajutoarele militare de miliarde de dolari anunţate în ultima lună de administraţia Biden sunt un indiciu al faptului că, într-o anumită măsură, preocupările Iniţiale legate de o posibilă escaladare s-au diminuat.

Mai mult, SUA se pregătesc să antreneze forţele armate ucrainene în folosirea sistemelor de armament avansate de nivel NATO, ceea ce ar permite trimiterea de arme puternice Ucrainei mai prompt decât e cazul cu vechile echipamente sovietice pe care Occidentul se străduieşte să le adune.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite