Patru ani de sclavie pentru 12 români care munceau în Marea Britanie câte 16 ore pe zi, fără a fi plătiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: DIICOT
FOTO: DIICOT

Gruparea care i-a obligat pe cei 12 români la muncă timp de patru ani, fără a fi plătiţi, a fost destructurată de către DIICOT.

12 români au fost obligaţi să muncească 16 ore pe zi, şapte zile pe săptămână, timp de mai mult de patru ani, fără a fi plătiţi. Totul a fost organizat de către o grupare destructurată de către DIICOT. 

La data de 27.04.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi au efectuat un număr de 13 percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Iaşi, la domiciliile unor persoane suspectate de comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi spălare a banilor.

Simultan, pe teritoriul Marii Britanii, au fost efectuate 13 percheziţii domiciliare, în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă cu autorităţile judiciare britanice prin intermediul EUROJUST.

„În cauză s-a reţinut faptul că, începând cu luna ianuarie 2018, pe raza oraşului Târgu Frumos, judeţului Iaşi, a fost constituit un grup infracţional organizat care a acţionat până în anul 2022, în scopul obţinerii unor sume de bani din exploatarea prin muncă a persoanelor vătămate. Astfel, membrii grupului au racolat în perioada ianuarie 2018 – aprilie 2022 un număr de 12 persoane vătămate (bărbaţi şi femei), şi, sub pretextul oferirii unor locuri de muncă în străinătate, le-au transportat în Marea Britanie, unde acestea au fost exploatate fiind supuse la executarea unor munci în mod forţat. Persoanele vătămate proveneau din rândul persoanelor vulnerabile, cu o situaţie familială şi materială precară, şi erau ademenite prin promisiunea unui loc de muncă bine remunerat şi posibilitatea unui trai mai bun peste hotare”, transmite DIICOT. 

Odată ajunse pe teritoriul Marii Britanii, persoanelor vătămate le erau luate documentele de identitate, erau cazate în condiţii insalubre şi forţate să lucreze până la 16 ore pe zi, timp de 7 zile din 7, fără a fi remunerate pentru munca prestată sau primind sume modice de bani în schimbul activităţilor efectuate. De asemenea, cardurile bancare emise în vederea încasării salariilor de către persoanele vătămate erau reţinute de membrii grupului infracţional organizat, acestea fiind silite să continue să muncească în continuare, prin recurgerea la agresiune verbală şi fizică, şi împiedicate să părăsească teritoriul Marii Britanii.

În această modalitate, membrii grupării au obţinut sume importante de bani de pe urma exploatării prin obligarea la muncă forţată pe teritoriul Marii Britanii a mai multor persoane vătămate sume care, de-a lungul timpului, au fost transferate în România şi investite, prin interpuşi în bunuri mobile şi imobile (autoturisme de lux şi vile), precum şi în proiecte imobiliare (blocuri de locuinţe şi spaţii comerciale), în scopul ascunderii şi disimulării originii ilicite a acestor bunuri. 

Din activităţile de urmărire penală efectuate până în prezent, a rezultat că au fost recrutate 12 persoane în scopul exploatării prin muncă în beneficiul grupului infracţional organizat, cercetările vizând 14 persoane despre care există bănuiala că au fost implicate în activitatea infracţională.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate pe teritoriul României au fost descoperite şi ridicate în vederea indisponibilizării sumele 170.000 de euro, 220.000 de lei, 70.000 de coroane daneze, 13.000 de dolari, un autoturism de lux, 2 arme cu aer comprimat deţinute fără autorizaţie necesară, telefoane mobile şi înscrisuri.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 15 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfăşurarea activităţilor infracţionale.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

O nouă previziune a lui Francis Fukuyama despre războiul din Ucraina şi ce se va întâmpla în continuare cu fosta republică sovietică

Pentru prima oară în istoria sa, Comisia Europeană decide declanşarea „mecanismului de condiţionalitate” împotriva Ungariei. Cu ce consecinţe?

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite