Oraşul unde locurile de joacă vor fi dezinfectate de patru ori pe săptămână de teama misterioasei hepatite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
tobogan

Autorităţile din municipiul Tecuci, judeţul Galaţi, au decis, de frica hepatitei misterioase, ca toate locurile de joacă să fie dezinfectate de patru ori pe săptămână. Anunţul a fost făcut de primarul oraşului, Lucian Costin

Primarul municipiului Tecuci, Lucian Costin, a anunţat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că toate locurile de joacă din oraş vor fi dezinfectate, de patru ori pe săptămână: luni, miercuri, vineri şi duminică. „Mai bine să prevenim, decât să tratăm”, afirmă edilul.

Astfel, leagănele, toboganele, balansoarele şi tot mobilierul de la locurile de joacă vor fi dezinfectate de angajaţii Primăriei Tecuci.

„Se pare că, de câteva zile, un nou pericol stă la pândă şi începe să-şi facă prezenţa. Este vorba despre un nou tip de hepatită care afectează copiii. A apărut în Europa, dar câteva cazuri au fost înregistrate şi în România. Drept urmare, am dispus dezinfecţia tuturor locurilor de joacă din oraş, de patru ori pe săptămână; luni, miercuri, vineri şi duminică. Sigur, pe lângă aceste măsuri este nevoie ca şi părinţii să fie atenţi, iar la cel mai mic simptom de hepatită să se adreseze urgent medicului”,  a spus primarul Lucian Costin. 

Aproape 200 de îmbolnăviri de hepatită au fost raportate până acum în 14 ţări din întreaga lume. Majoritatea celor afectaţi sunt copii cu vârste între o lună şi 16 ani.

Vă recomandăm şi:

Proiect spectaculos la Galaţi. Clădirea Grădinii Botanice va avea o terasă verde de unde vor fi văzute trei regiuni istorice

  

Aeroport regional în zona Galaţi-Brăila. Proiectul major pentru care cele două judeţe „rivale“ îşi dau mâna

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite