Urşii flămânzi încep iar să bage spaima în satele de munte. Noi atacuri în Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
urs adevarul

Aflaţi în căutare de hrană, urşii au început şi în acest an să coboare din păduri prin gospodăriile sătenilor din zona de munte, prezenţele lor provocând spaimă.

Odată cu încălzirea vremii, situaţii petrecute anul trecut încep să se repete şi în 2022 în satele din zona de munte a judeţului Neamţ. Este vorba despre atacuri sau prezenţe ale urşilor în apropierea sau prin gosposăriile sătenilor, lucru care provoacă temeri localnicilor. 

Luna trecută, au fost patru astfel de cazuri. Ultimul s-a petrecut în comuna Bicaz Chei, Neamţ, pe data de 31 mai, la ora 08.25 un muntean sesizând autorităţile că o sălbăticiune este în grădina sa, în apropierea unui adăpost pentru

animale. Prima măsură a fost luată de ISU Neamţ, care a transmis mesaje Ro Alert, pentru a semnala pericolul. 

Apoi a fost constituită iar o comisie, la locul indicat ajungând reprezentanţi de la primărie, voluntari, cadre ISU, poliţişti şi jandarmi. Numai că forţele de intervenţie au constatat că animalul nu mai era în apropierea gospodăriei. La fel ca în alte situaţii asemănătoare, a fost întocmit un proces-verbal, zona a fost monitorizată, sperându-se ca sălbăticiunea să nu se mai întoarcă. 

Tot luna trecută, dar în noaptea de 4/5 mai 2022, localnicii din comuna Tazlău au avut parte de situaţii deloc plăcute. Au sunat de două ori la serviciul unic de urgenţă 112, semnalând că urşii sunt prin grădinile lor, în gospodăria unui sătean fiind sfârtecată o oaie. Cu câteva zile înainte, animalul, poate acelaşi sau altul, venise iar în comună, prilej cu care a distrus stupii din curtea unui apicultor. 

Iar localnicii se tem, după cum reiese din comentariile postate pe Facebook Tazlău: „Din nefericire, aşa se întâmplă. În seara asta venea agale pe aceeaşi stradă unde a atacat oaia. E a doua noapte când nu dorm! Cei din primarie chiar se străduiesc, însă e o porţiune destul de mare de acoperit“; „Până la urşi ne mănâncă câinii. La noi, în Pestiosu, am numărat aseară 17, mai coboară şi de la stână vreo trei şi umblă în haită“. 

Neamţean rănit grav de urs în timpul unei vânători 

Anul trecut, sălbăticiunile au dat iama prin zeci de gospodării din Neamţ, dar s-au înregistrat şi două atacuri la om. Ambele s-au consumat în pădurile din comuna Gârcina. 

Pe 8 octombrie, culesul ghebelor putea să-i fie fatal unui localnic de 38 de ani. La un moment dat, nemţeanul a dat nas în nas cu o femelă de urs, care avea doi pui. Animalul a reacţionat atacând, dar săteanul a avut zile. S-a întors cu spatele, iar norocul lui a fost faptul că a fost lovit exact în rucsac şi nu în vreo parte a corpului, fiind atuncat câţiva metri. De frică, pentru că era conştient că va fi iar încolţit, s-a aruncat într-o prăpastie. Acest lucru i-a salvat, cel mai probabil, viaţa, căderea în râpă fiindu-i atenuată de arbuştii crescuţi în zonă. 

Altă întâmplare asemănătoare a avut loc pe 17 octombrie 2021, un bărbat de 71 de ani fiind sfâşiat. Era la vânătoare cu câţiva amici, iar în urma atacului unui urs i-a fost sfâşiată pielea capului, muşcături profunde având pe coapte, mâini şi picioare. Septuagenarul a reuşit să contacteze pe unul dintre

preteni, iar acesta a sunat la 112, solictând ajutor. 

Conform unui Jandarmeriei Neamţ, anul trecut au avut loc 24 de intervenţii pentru îndepărtarea urşilor: „De la începutul anului şi până în prezent (octombrie - n. red.), jandarmii au intervenit la 24 de sesizări făcute prin apel la 112, care semnalau prezenţa urşilor, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, în apropierea gospodăriilor, în special la Bicaz Chei, Ceahlău, Izvorul Muntelui, Grinţieş, Taşca şi Tarcău. Din cele 24 de intervenţii, 17 au avut loc în Bicaz Chei“. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Organizaţia „Vulturul“. Securitatea a transformat jocul unor copii de 13 ani în atentat la siguranţa statului

Soarta tristă a unui bătrân refugiat din Ucraina. A murit înainte să fie operat

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite