LIVE TEXT | Război în Ucraina. Kievul rămâne fără muniţie şi cere ajutorul Occidentului. Ruşii bombardează Nikolaev din toate direcţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images
FOTO Getty Images

În 9 iunie nu au fost înregistrate pe linia frontului modificări semnificative. Severodoneţk, Lisichansk şi alte oraşe din Donbas, pe care ocupanţii le consideră acum ţinte cheie, rezistă.

UPDATE 20.18 Serviciile de informaţii ucrainene: Resursele Rusiei îi vor permite să continue războiul încă un an

Serviciile de informaţii militare ucrainene cred că Rusia are capacitatea de a continua încă un an războiul, în care artileria a devenit componenta principală, astfel că Ucraina are nevoie de mai multe arme grele occidentale pentru a face faţă.

''Leadershipul de la Kremlin va încerca probabil să îngheţe războiul pentru un timp astfel încât să convingă Occidentul să ridice sancţiunile, dar apoi să continue agresiunea (...) Resursele economice ale Rusiei îi vor permite ţării ocupante să continue războiul în ritmul actual încă un an'', notează într-o evaluare Directoratul principal de informaţii al Ministerului ucrainean al Apărării, conform Agerpres.

''Ucraina are o piesă de artilerie la 10-15 piese de artilerie ruseşti'', a rezumat raportul de forţe Vadim Skibiţki, responsabil al instituţiei menţionate.


UPDATE 19.45 Lupte grele în inima Europei. Armata ucraineană a distrus o baterie a armatei ruse folosind doar zece proiectile VIDEO

Armata ucraineană a distrus o întreagă baterie a armatei ruse, compuse din cel puţin 5 tunuri de calibrul 152 mm, cu doar 10 proiectile, în cadrul unui duel de artilerie în apropiere de oraşul Mirna, regiunea Herson.

Ucrainenii au distrus bateria rusă după ce au lansat 10 proiectile de artilerie. Unul dintre aceste proiectile a lovit în plin depozitul de muniţii al bateriei ruse. Cel puţin cinci tunuri ruseşti, model Msta-B, calibrul 152 mm, au fost distruse de focul de contrabaterie al artileriştilor ucraineni din cadrul Brigăzii 28 Mecanizate, susţine Kievul.


UPDATE 18.53 Summit B9. Ce conţine declaraţia comună adoptată de liderii ţărilor care fac parte din formatul Bucureşti 9

Şefii statelor care fac parte din Formatul Bucureşti 9 au adoptat, după reuniunea de vineri, o Declaraţie în 11 puncte în care au condamnat din nou agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei şi au reiterat sprijinirea statului agresat. Liderii formatului B9 au precizat că „NATO trebuie să tragă concluziile necesare în ceea ce priveşte relaţia sa cu Rusia”.


UPDATE 17.17 Preşedintele Poloniei: Este interesul întregii lumi libere să ne asigurăm că Ucraina se poate întoarce în frontierele sale recunoscute internaţional

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a afirmat, vineri, la Bucureşti, că se întâmplă multe în politica internaţională şi este datorita ”întregii lumi libere” să se asigure că Ucraina nu doar se poate apăra împotriva atacului Rusiei, dar poate reveni în frontierele sale recunoscute internaţional. Preşedintele polonez a afirmat că se doreşte ca Grupurile de Luptă NATO din ţările de pe Flancul Estic să fie ridicate la nivel de Brigadă, ceea ce înseamnă peste 3.000 de militari.

Preşedintele polonez Andrzej Duda a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis, că s-a discutat la Summit-ul B 9 despre cum să sporim securitatea pentru ţările noastre.  

”Se întâmplă multe în politica internaţională, trebuie accentuat acest lucru, în ceea ce priveşte securitatea Ucrainei. Ucraina se apără pe sine însăşi cu mare vitejie împotriva agresiunii ruse, este o agresiune nejustificată împotriva unui stat suveran care nu a făcut nimic care să justifice asta. Singura justificare este că Rusia vrea să-şi realizeze ambiţiile imperiale, vrea să preia controlul asupra Ucrainei, să o ocupe şi să-şi extinsă sfera de influenţă asupra acesteia”, a declarat preşedintele polonez, la Bucureşti.  

Acesta a precizat că ”ne apărăm împotriva acestui gen de lucru cu toată puterea”.  

”Ucrainenii îşi varsă sângele şi am discutat la Bucureşti cum putem să-i ajutăm (...) Este interesul nu numai al Ucrainei (...) ci şi interesul nostru, al poporului polonez, al întregului Flanc Estic, al UE şi al întregii lumi libere să ne asigurăm că Ucraina se poate întoarce în frontierele sale recunoscute internaţional”, a mai declarat Andrzej Duda.  


UPDATE 16.05 Oficial din serviciile militare ucrainene: „Rămânem fără muniţie. Acum, totul depinde de ceea ce ne furnizează Occidentul”

Soarta războiului din est depinde acum de armele furnizate de Vest, spune adjunctul directorului  serviciilor ucrainene de informaţii Vadim Skibiţki,  explicând pentru The Guardian că forţele ucrainene „pierd în domeniile de artilerie” în condiţiile în care forţa de artilerie este în prim-plan pe frontul de est.

Kievul şi-a epuizat tot armamentul de fabricaţie rusă şi sovietică şi depinde de-acum exclusiv de armamentul care-i este furnizat de aliaţii săi, şi anume artilerie occidentală, trag de asemenea un semnal de alarmă mai multe surse militare americane, relatează AFP, citat de news.ro.

Ucraina trage 5.000-6.000 de obuze de artilerie pe zi, a declarat pentru The Guardian adjunctul directorului serviciilor militare de informaţii din Ucraina.

”Este un război al artileriei acum (...), iar noi pierdem în domeniul artileriei. Ucraina deţine o piesă de artilerie la 10-15 ruseşti. Totul depinde acum de ceea ce ne furnizează Occidentul ne dă”, subliniază adjunctul directorului serviciilor militare ucrainene de informaţii.

„Aproape am epuizat muniţia noastră pentru artilerie şi folosim acum obuze standard NATO de 155 mm. Europa ne livrează muniţie de calibru mai mic, dar cum şi Europa rămâne fără volumele se împuţinează”, a spus el explicând că şi arsenalul Rusiei de rachete se epuizează:„ Am observat că Rusia efectuează mult mai puţine atacuri cu rachete şi a folosit rachete H-22; sunt vechi rachete sovietice din anii 197o. Asta arată că Rusia rămâne fără rachete”.

UPDATE 15.58 Londra, despre condamnarea la moarte a doi britanici şi a unui marocan de către separatişti: „O încălcare a Convenţiei de la Geneva”. Lavrov: „Au comis crime”

Ministrul britanic de Externe, Liz Truss, a declarat vineri că decizia de a-i condamna la morte pe cei doi britanici în aşa-zisa Republică Populară Doneţk încalcă convenţia de la Geneva.  Anterior ministrul rus de externe Serghei Lavrov afirma că cei doi britanici şi un marocan au comis crime pe teritoriul statului autoproclamat.

„Hotărârea împotriva lor este o încălcare flagrantă a Convenţiei de la Geneva”, a spus Truss într-o postare pe Twitter, după ce a vorbit cu ministrul de externe ucrainean Dmytro Kuleba  despre eliberarea prizonierilor de război deţinuţi de ruşi, conform Reuters.

Iar purtătorul de cuvânt al premierului Boris Johnson a declarat că Marea Britanie acordă prioritate discuţiilor cu Ucraina cu privire la situaţia celor doi britanici.


UPDATE 15.13 Cum a ajutat echipamentul Starlink trimis de Musk în Ucraina: „A distrus total campania de informare a lui Putin”

Serviciile Starlink ale SpaceX au fost indispensabile pentru armata ucraineană, de la trimiterea coordonatelor pentru atacurile de artilerie împotriva Rusiei până la difuzarea discursurilor preşedintelui Volodimir Zelenski în întreaga lume, a declarat generalul american Steven Butow pentru Politico.

Butow a lucrat în cadrul SpaceX în calitate de director al portofoliului spaţial la Unitatea de inovare în domeniul Apărării.

„Impactul strategic este că a distrus în totalitate campania de informare a lui Putin", a afirmat Butow pentru Politico. „El nu a reuşit niciodată, până în prezent, să-l reducă la tăcere pe Zelenski", a mai adăugat generalul american. 

Continuarea aici


UPDATE 14.33 Soldaţii ucraineni descriu eforturile epuizante de a apăra oraşele din Doneţk: „S-a dezlănţuit iadul”

De 13 săptămâni forţele ruse încearcă să captureze Lugansk şi Doneţk, iar după ce au reuşit să preia Popasna şi aproape întreg oraşul Severodoneţk, în avansul lor le stă în cale Bahmut, relatează The Guardian. La doar câţiva kilometri de linia frontului, în faţa unui spital, soldaţii se odihnesc la umbră, în timp ce zgomote înăbuşite de artilerie răsună din depărtare.

În oraşul pustiit, unde orice activităţi ce nu ţin de război au încetat, soldaţii ucrainenii epuizaţi descriu o zbatere continuă de a continua să reziste pe frontul din est. Trupele ruseşti procedează mereu la fel: bombardamente neobosite cu arme grele urmate rapid de tancuri şi infanterie, ai cărei soldaţi au sarcina să „cureţe” trupele ucrainene rămase să apere localitatea.

După ce ruşii au capturat Popasna, la 30 km est de Bahmut, şi marea parte a Severodoneţk, la peste 50 km nord-vest, următoarea ţintă este Bahmut, care le stă în cale.

Inamicul este copleşitor numeric – dar soldaţii ucrainenii nu şi-au pierdut încrederea că determinarea lor îi va ajuta să-l depăşească. Totuşi, volumul de tehnică militară angajat de Rusia în actualul război este incomparabil mai mare decât conflictul prin împuterniciţi dus de opt ani de Moscova.

În ciuda motivaţiei puternice a luptătorilor ucraineni, ei suferă din cauza inferiorităţii numerice şi lipsei de echipamente în ploaia de bombardamente şi rachete.

Harta cu luptele din est FOTO captură via The Guardian

Harta luptelor din est FOTO captură via The Guardian


UPDATE 14.05 Ruşii au ajuns să-şi „blindeze“ tancurile cu plase metalice umplute cu pietre, de frica „Sfintei” Javelina

Lipsurile de care au parte soldaţii fostei Armate Roşii sunt tot mai evidente. Astfel, după ce de frica celebrelor sisteme de rachete Javelin şi NLAW de fabricaţie americană, respectiv, britanico-suedeză, primite de ucraineni de la occidentali, ruşii şi-au „îmbrăcat” turele tancurilor cu „corturi” metalice, soldaţii fostei Armate Roşii au trecut la nivelul următor şi au montat pe maşinile de luptă plase metalice umplute cu pietre.

Ruşii au ajuns să-şi „blindeze“ tancurile cu plase metalice umplute cu pietre, de frica „Sfintei” Javelina
Ruşii au ajuns să-şi „blindeze“ tancurile cu plase metalice umplute cu pietre, de frica „Sfintei” Javelina

UPDATE 13.35 Contraofensivă a armatei ucrainene în Herson: Forţele aeriene au lovit poziţii ruseşti

Armata ucraineană a anunţat, vineri, că a atacat poziţii ruseşti în regiunea Herson din sudul Ucrainei, o regiune aflată aproape în întregime sub controlul forţelor ruse, unde Kievul se teme că Moscova va organiza în curând un referendum pentru anexarea la Rusia.


UPDATE 13.14 Bombardamente intense în Nîkolaev

Ruşii bombardează cu artilerie oraşul Nikolaev din toate direcţiile, iar trupele ruse se află la 20-30 km de oraş, a declarat pentru BBC primarul oraşului, Oleksandr Senkevici.

Patru silozuri cu grâu au ars ca urmare a bombardamentelor asupra portului la Marea Neagră din sudul Ucrainei, unul din cele mai importante pentru transporturile de grâne.

Liniile de front s-au deplasat după ce trupele ucrainene au fost nevoite să dea înapoi, iar în prezent au echipamente doar cât să apere oraşul, nu să şi lanseze atacuri.

De partea cealaltă, ruşii rămân în poziţie defensivă, astfel că situaţia nu se schimbă prea mult de la o zi la alta.


UPDATE 13.11 Continuă luptele de stradă în Severodoneţk

În Severodoneţk se duc „lupte de stradă îndârjite”, a scris pe Telegram guvernatorul regiunii Lugansk, Serhii Haidai.

„Epuizăm inamicul”, a precizat el, subliniind că forţele ucrainene au încă controlul centrului regional al Lugansk în timp ce drumul ce conectează Severodoneţk de localităţile vecine sunt în mâna ucrainene şi împiedică ruşii să încercuiască oraşul.

Situaţia de pe teren este destul de neclară după ce joi Haidai spunea că trupele ucrainene au fost împinse la periferia oraşului. Vineri dimineaţă, Ministerul Apărării din Marea Britanie a raportat că ruşii controlează cea mai mare parte a oraşului, însă nu au făcut prea mari progrese în ce priveşte încercuirea oraşului dinspre nord şi sud.


UPDATE 12.40 Rusia avertizează Occidentul cu o „confruntare militară directă”, dacă SUA continuă atacurile cibernetice asupra infrastructurii Moscovei

Avertismentul vine după ce site-ul ministerului rus al Construcţiilor şi Locuinţelor a fost atacat de hackeri weekend-ul trecut. Cei care încercau să acceseze adresa website-ului ministerial erau direcţionaţi către o pagină pe care era publicat mesajul „Glorie Ucrainei”. „„Militarizarea spaţiului informaţional de către Occident şi încercările de a-l transforma într-o arenă de confruntare interstatală au crescut foarte mult ameninţarea unei ciocniri militare directe, cu consecinţe imprevizibile”, se arată în comunicatul ministerului rus de Externe.


UPDATE 12.15 Ruşii retrag temuţii soldaţi buriaţi din Severodoneţk: „Cad ca muştele“

Ruşii şi-au retras trupele buriate de la Severodoneţk, deoarece acestea sunt semnificativ mai slabe decât trupele ucrainene: „Cad ca muştele. Raşiştii au scos ultimii buriaţi din Severodoneţk pentru că nu rezistă în lupta cu apărătorii ucraineni. Luptele aprige continuă în interiorul Severodoneţk. Buriaţii s-au retras pentru că sunt mult mai slabi decât apărătorii noştri“, a transmis Serhii Haidai, şeful Administraţiei Militare ucrainene a Regiunii Lugansk.

Soldati buriati - trupe buriate FOTO Twitter

UPDATE 12.00 Bilanţul pierderilor Rusiei

Cel mai recent bilanţ prezentat de Statul Major al Armatei Ucrainei arată că Rusia a pierdut:

31.900 soldaţi, 1.409 tancuri, 3.450 blindate de luptă, 2.438 alte vehicule militare, 712 sisteme artilerie, 222 sisteme de lansare de rachete, 178 elicoptere, 212 avioane, 572 drone, 13 nave maritime


UPDATE 10.40 Ruşii au distrus joi aproape 40 de clădiri rezidenţile din regiunea Lugansk şi patinoarul din Severodoneţk, un simbol al oraşului.


UPDATE 09.10 Zelenski îi interzice lui Putin să intre în Ucraina: ce sancţiuni i-a impus liderului de la Kremlin şi altor 35 de oficiali ruşi

Sancţiunile impuse pe termen nelimitat includ blocarea activelor, interzicerea operaţiunilor de import-export şi prevenirea retragerii capitalului din Ucraina. De asemenea, oficialilor de pe listă li se interzice intrarea pe teritoriul Ucrainei.


UPDATE 08.20 Invazia condusă de Rusia este „Covid-22“ şi armele sunt vaccinul, a spus Zelenski

Volodimir Zelenski a comparat invazia Rusiei cu Covid şi a descris armele şi sancţiunile ca pe un vaccin, pe măsură ce poziţia militară a Ucrainei în Donbas se înrăutăţeşte. El a întrebat retoric dacă preşedintele SUA, Joe Biden, şi membrii Congresului folosesc „toată capacitatea influenţei noastre şi a conducerii noastre” şi le-a cerut să fie „100% influenţi”. „Armele şi sancţiunile sunt... un vaccin... împotriva Covid-22 adus de Rusia", a spus Zelenski


UPDATE 07.30 Macron l-a asigurat pe Zelenski că-i va furniza armament greu

Într-o convorbire telefonică cu preşedintele Zelenski, Macron a subliniat că ţara sa este de partea Ucrainei. Cei doi lideri au discutat despre nevoile Kievului din punct de vedere militar, echipamente, sprijin politic şi financiar şi ajutor umanitar. 


UPDATE 06.23 Atacul asupra Slaviansk: Rusia se confruntă cu dificultăţi semnificative - ISW

Până în prezent, trupele ruse au făcut puţine progrese la nord de Slaviansk. Acest lucru a fost  declarat  de Institutul American pentru Studii de Război (ISW).

„Încercarile Rusiei de a ataca Sloviansk vor fi probabil îngreunate de râul Seversky Doneţ, pe care trebuie să-l traverseze cu succes la nord (lângă Svyatogorsk-Tetyanivka) şi la est (lângă Raigorodko) de Slovyansk”, au spus cei de la ISW.

Încercările anterioare ale Rusiei de a forţa Seversky Doneţ s-au terminat prost, dar acum debitul râului s-a micşorat din cauza căldurii.

Raportul mai precizează că Rusia continuă să încerce să împingă trupele ucrainene din Severodoneţk sub acoperirea focului de artilerie grea. Zonele rezidenţiale ale oraşului sunt sub control rusesc, dar Forţele Armate ţin apărarea în zona industrială sub foc constant de artilerie şi aerian.

În mod similar, trupele ruseşti avansează în direcţia Bakhmut, înregistrând succese parţiale în aşezările Komyshuvakha şi Rota.

UPDATE 05.51 Bombardarea  localităţii Makiivka, regiunea Doneţk a fost surprinsă de camerele de filmat.

UPDATE 04.43 Recolta în Ucraina, anul viitor ar putea fi cu 40% mai mică - Ministerul Politicii Agrare

Anul viitor, recolta Ucrainei ar putea fi cu până la 40% mai mică, din cauza invaziei ruseşti pe scară largă. Până în prezent, Ucraina a pierdut 25% din terenul arabil. Acest lucru a fost raportat către CNN de către ministrul adjunct al politicii agricole şi alimentaţiei din Ucraina, Taras Vysotsky.

„Am pierdut 25% din teren arabil. Din punct de vedere al volumului, bineînţeles, mai mult. Ne aşteptăm ca recolta să fie cu aproximativ 35%-40% mai mică decât în ​​anii precedenţi, ceea ce înseamnă cu aproximativ 30 de milioane de tone mai puţin, adică, aproape jumătate din recolta de anul trecut”, a spus Vysotsky.

El a mai precizat că Rusia a furat aproximativ 500.000 de tone de cereale în teritoriile ocupate .

UPDATE 02.25 Cum pot elibera Forţele Armate Ucrainiene Hersonul şi Melitopolul de sub ocupaţie, fără asalt

Astăzi, Forţele Armate ale Ucrainei acţionează foarte corect în toate direcţiile. Dar odată cu apariţia armelor occidentale, aceştia vor putea să se mişte şi mai activ şi să conducă nu o ofensivă tactică, ci o ofensivă strategică, inclusiv în regiunile Herson şi Zaporojie. Acest lucru a fost declarat de şeful Serviciului de Informaţii Externe al Ucrainei în 2005-2010, generalul de armată Mykola Malomuzh, relatează Obozrevatel.
Potrivit acestuia, dacă armata ucraineană va reuşi să străbată coridorul către mare, va crea condiţii pentru încercuirea ocupanţilor ruşi. Acest lucru, în opinia sa, va permite eliberarea Hersonului, Melitopolului şi a altor aşezări de sub ocupaţie, chiar şi fără asalt.
„Folosind cea mai recentă tehnologie care vine în Ucraina în aceste zile şi săptămâni, vom putea lovi nu numai pentru a distruge echipamentele de apărare, de exemplu, în zonele de apărare - Zaporojie, Herson. Nu trebuie să asalteze Herson, nici Melitopol, nici alte oraşe, pentru că, fiind înconjurat, inamicul va fugi ", - a notat Malomuzh.
În acelaşi timp, trupele ucrainene trebuie să lovească în alte părţi ale frontului pentru a slăbi poziţiile trupelor ruse, a spus generalul.

UPDATE 01.41 Mai multe obstacole la graniţa ruso-finlandeză

Finlanda plănuieşte să construiască mai multe bariere şi obstacole pe graniţa de peste 1300 de km pe care o împarte cu Rusia, pentru a fi mai bine pregătită în faţa ameninţărilor unui război hibrid. La acest moment, pe întreaga lungime a graniţei finlandezo-ruse, care parcurge vaste zone împădurite există doar borne de hotar, care delimitează teritoriile celor două state. 

ŞTIRE INIŢIALĂ În general, situaţia din prima linie nu a înregistrat modificări semnificative.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat că au fost înregistrate succese în lupta împotriva inamicului din regiunile Zaporojie şi Harkov.

În special, el a mulţumit specialiştilor care au reluat emisiunile de televiziune la Harkov în cursul zilei de după bombardamentul de dimineaţă din 9 iunie.

"Bombardarea centrelor TV, distrugerea canalelor de comunicare, lăsarea oamenilor în izolare - aceasta este o tactică a ocupanţilor, fără de care chiar nu pot. Pentru că deschiderea şi onestitatea sunt, de asemenea, arme împotriva a tot ceea ce face statul rus", - a spus preşedintele ucrainean.

De asemenea, el a spus că în 9 iunie nu au fost înregistrate pe linia frontului modificări semnificative

„Severodonetsk, Lysychansk şi alte oraşe din Donbass, pe care ocupanţii le consideră acum ţinte cheie, rezistă. Avem un fapt pozitiv în regiunea Zaporojie, unde planurile ocupanţilor sunt dejucate. Zelensky. El a mulţumit tuturor apărătorilor, datorită cărora acest lucru este posibil şi datorită cărora Ucraina a îndurat 106 zile de război la scară largă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite