Medici chirurgi din Vrancea, acuzaţi de malpraxis. Un copil de patru ani a murit pe masa de operaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilul de 4 ani a murit pe masa de operaţii FOTO Capură video Antena 1
Copilul de 4 ani a murit pe masa de operaţii FOTO Capură video Antena 1

Băieţelul a murit la începutul lunii mai, la Spitalul de Urgenţă Sfântul Pantelimon din Focşani, în urma unui stop cardio-respirator în timpul operaţiei de hernie inghinală.

Părinţii lui Georgian Gheorghiţă, un copil de 4 ani din Vrancea, mort pe masa de operaţie, au făcut plângere medicilor pentru malpraxis. Băieţelul din comuna Gura Caliţei, Vrancea, era supus unei a doua intervenţii chirurgicale în doar 48 ore, la Spitalul Focşani.

Moartea copilului a survenit la 6 mai, după un alt chin înfiorător relatat de tatăl său, suferit la prima operaţie. „Tatăl şi-a auzit băieţelul strigând de pe masa de operaţie în timp ce se presupune că era sedat. Mai mult, după ce s-a auzit îngrozitorul strigat, un medic a ieşit agitat din sala de operaţie şi a întrebat dacă <i s-a făcut anestezie?>“, declară avocatul familiei, Adrian Cuculis.

După două zile, micul Georgian era operat din nou, pentru că starea lui se înrăutăţise. 

„Avea o tumefacţie în zona inghinală, o complicaţie post operatorie hemoragică, care necesita o reintervenţie pentru realizarea hemostazei. Motiv pentru care l-am băgat în sală vineri dimineaţă, împreună cu echipa cu care am intrat prima dată. 

Am constatat că nu era nicio sursă de sângerare activă. Starea generală era bună. Am hotărât să îl deschidem să verificăm şi cavitatea intraperitoneală, să vedem dacă există o altă cauză a durerilor abdominale. Nu am găsit absolut nimic decât un lichid peritoneal din care s-au recoltat probe, am urmat procedura de închidere şi în acel moment a intrat în stop cardio-respirator“, a precizat medicul chirurg Ludmila Munteanu, care l-a operat pe micuţ.

Medicii chemaţi să verifice o operaţie de hernie au despicat trupul băiatului, deşi nu există un acord dat pentru această intervenţie chirurgicală. „Informaţiile sunt îngrozitoare şi susţinute de către raportul de necropsie“, arată avocatul Cuculis.

El cere ca în spital să se facă o investigaţie rapidă, astfel încât să fie înlăturat pericolul pentru ceilalţi pacienţi. Familia a făcut plângere la Parchet şi la Colegiul Medicilor din Vrancea. Preşedintele acestui for medical, dr. Costel Bîra, a făcut însă parte şi el din echipa de operaţie.

Vă mai recomandăm:

Copil de patru ani, mort pe masa de operaţie după o intervenţie chirurgicală banală VIDEO

Anchetă ministerială la Ambulanţa Vrancea. Bolnavă de cancer, tratată cu dispreţ de directorul medical al instituţiei

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite