O nouă acţiune de protest, la Iaşi, pentru preţurile la combustibil. „Se va circula cu 20 km/h“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul
FOTO: Arhiva Adevărul

Continuă protestele şoferilor români, nemulţumiţi de preţurile la combustibil. După acţiunile din benzinării, aceştia trec la marşuri auto.

Şoferii români organizează noi acţiuni de protest, fiind nemulţumiţi de creşterea preţurilor la combustibil. O astfel de acţiune este programată miercuri, 29 iunie, la Iaşi, unde ieşenii sunt invitaţi în parcarea Gării, de unde se va pleca în coloană, circulându-se cu viteze care să nu depăşească 20-25 km/h, după cum anunţă organizatorii. 

„Vă notific prin prezenta organizarea unei adunări publice, dinamică, sub formă de marş auto, având ca obiectiv manifestarea nemulţumirii faţă de slaba reacţie a guvernanţilor referitoare la creşterile de preţuri la combustibil şi energie. Se vor folosi mijloace de sonorizare (megafoane, boxe, claxoane). Estimăm un număr de 300 de autoturisme”, se arată într-o adresă trimisă de organizatori către Primăria Iaşi. 

Traseul anunţat de organizatori porneşte din faţa Gării Iaşi, ajunge până în cartierul Tătăraşi, prin centrul oraşului, via Bulevardul Independenţei şi în jurul Palatului Culturii. 


Vă recomandăm să citiţi şi: 

Sentinţă în cazul lui Andrei, băiatul de 13 ani omorât în bătaie pentru o fată, în centrul Mangaliei

Foşti spioni CIA: Putin poate fi înlăturat de la putere chiar de propriul anturaj. Cei trei oficiali de rang înalt văzuţi ca posibili complotişti

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite