Ţipete de ajutor dintr-un apartament din Alba Iulia. Poliţia a intervenit în forţă şi a reţinut un bărbat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii legii au intervenit în forţă în apartament. Foto: Poliţia Română
Oamenii legii au intervenit în forţă în apartament. Foto: Poliţia Română

Un bărbat din Alba Iulia a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a împiedicat-o pe fosta sa concubină să plece din locuinţa acestuia.

Luni, 4 iulie 2022, în jurul orei 9,15, în urma unui apel prin 112 făcut de o femeie din Alba Iulia, care a sesizat faptul că fiica sa este împiedicată să plece dintr-o locuinţă din municipiu, poliţiştii de ordine publică s-au deplasat la adresa indicată.

Întrucât nu s-a primit răspuns la apelul de a deschide uşa, iar din interior se auzeau ţipete de ajutor, poliţiştii au intrat în forţă în locuinţă. În interiorul apartamentului au fost identificaţi un bărbat de 27 de ani şi o femeie de 31 de ani.

Din primele cercetări a rezultat că, în seara zilei de 3 iulie 2022, femeia s-ar fi deplasat la locuinţa fostului său concubin, iar acesta ar fi ameninţat-o, agresat-o şi ar fi împiedicat-o să părăsească apartamentul.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate, lovire sau alte violenţe şi ameninţare, urmând ca în cursul zilei marţi, 5 iulie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Poliţiştii au emis, faţă de bărbat şi un ordin de protecţie provizoriu, prin care i-a fost interzis să se apropie de fosta sa parteneră. 

Vă mai recomandăm:

Staţiunea balneară construită de la zero într-un oraş din Ardeal. Când vor sosi primii turişti FOTO

 

Poveste din vremurile în care românii săraci trebuiau să ceară voie în scris, la primărie, să-şi cumpere încălţăminte

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite