Furnizarea apei calde, sistată pentru o lună în municipiul Ploieşti. 130.000 de persoane sunt afectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto ilustrativă: Arhivă
Foto ilustrativă: Arhivă

Consumatorii din Ploieşti racordaţi la sistemul centralizat de termoficare şi apă caldă au rămas, începând de luni, timp de o lună, fără apă caldă, oamenii fiind notificaţi prin anunţuri postate la intrările în bloc cu privire la faptul că se fac lucrări de mentenanţă. Printre instituţiile afectate se numără Maternitatea şi Spitalul pentru copii. Primarul Andrei Volosevici critică dur decizia de sistare a furnizării apei calde.

Peste 130.000 de ploieşteni care locuiesc în apartamente racordate la sistemul centralizat de termie şi apă caldă au fost anunţaţi că, începând de luni, timp de o lună nu mai au apă caldă. Oamenii au fost anunţaţi despre sistarea furnizării prin afişe postate la intrarea în blocuri. Printre instituţiile afectate se numără Spitalul de Obstetrică-Ginecologie şi Spitalul de Pediatrie Ploieşti. 

Primarul municipiului, Andrei Volosevici, susţine, într-un comunicat de presă, că decizia de sistare a furnizării apei calde este una cu caracter politic, al cărei scop este discreditarea sa. Administraţia locală subliniază că responsabili pentru situaţie sunt Consiliul Judeţean Prahova şi ADI Termoficare Prahova, ambele instituţii conduse de persoane care fac parte din acelaşi partid cu primarul, respectiv Partidul Naţional Liberal. 

"Din păcate, Municipiul Ploieşti nu poate face investiţii sau închiria soluţii termice alternative pentru că CET Brazi este în patrimoniul Consiliului Judeţean Prahova. Mie mi se pare că aceste măsuri sunt luate împotriva ploieştenilor. Chiar dacă jocul politic este împotriva mea, ca primar, de suferit au cei peste 130.000 de ploieşteni racordaţi la sistemul centralizat de termoficare. Am invitat şi săptămâna trecută conducerea ADI Termoficare Prahova, în speţă preşedintele Consiliului Judeţean Prahova - Iulian Dumitrescu şi directorul executiv al ADI Termoficare Prahova - Horia Tiseanu, la discuţii pentru a căuta soluţii viabile de a nu întrerupe furnizarea apei calde în oraş. Niciunul dintre cei doi nu a răspuns invitaţiei noastre. Este simplu să spui «avem încredere că va găsi Andrei o soluţie», dar este ca şi cum oricare dintre ploieşteni ar plăti reparaţiile în casa vecinului. Noi trebuie să găsim o soluţie legală de a rezolva situaţia, iar cea mai simplă ar fi ca reprezentanţii Consiliului Judeţean Prahova să execute această reparaţie pe banii judeţului, pentru că CET Brazi, subliniez din nou, este în patrimoniul Consiliului Judeţean Prahova. Totodată, am solicitat Veolia Energie să ne precizeze în ce condiţii a fost predat CET Brazi Consiliului Judeţean Prahova şi dacă existau probleme în funcţionarea acestui cazan. Din informaţiile pe care le deţinem noi ar mai fi un cazan funcţional, dar, doar din rea voinţă, acesta nu este folosit. De asemenea, am solicitat convocarea, în regim de urgenţă, a Comitetului Director şi a AGA ADI Termoficare Prahova”, a declarat primarul Andrei Volosevici. 

Cei doi şefi de instituţii invocaţi de edil în declaraţie sunt liberali, Iulian Dumitrescu fiind prim-vicepreşedinte al PNL şi şef al PNL Prahova, iar Horia Tiseanu fiind fost primar timp de mai multe mandate al celui de-al doilea municipiu din judeţ, Câmpina. 

Primăria Ploieşti anunţă, de asemenea, că a desemnat un reprezentat să verifice dacă se realizează lucrările de revizie anunţate de societatea Termoficare Prahova SA, la CET Brazi, lucrări ce au condus la întreruperea furnizării apei calde în municipiul Ploieşti. 

"Este inadmisibil, ca în secolul XXI, să existe asemenea oameni, care nu pot face lucrări de mentenanţă, în condiţii de confort pentru ploieşteni, şi care nu se gândesc că lasă fără apă caldă Maternitatea sau Spitalul de Pediatrie”, transmite instituţia.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite