Halep, meci de coşmar la Washington: Simona a abandonat, sufocată de căldură şi de o rusoaică în mare formă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

Simona Halep (30 de ani, 16 WTA) şi-a încheiat participarea la Citi Open 2022 în turul II, după o confruntare cu Anna Kalinskaya (23 de ani, 71 WTA) în care a început prost partida şi a încheiat-o sleită de putere, având nevoie de îngrijiri medicale.

Simona Halep a început cu stângul pregătirea pentru US Open 2022 (29 august – 11 septembrie). Pentru că, ajunsă la Washington, constănţeanca n-a apucat să joace decât două meciuri aici.

Primul, cu Cristina Bucşa (Spania, 24 de ani, 123 WTA), câştigat în minimum de seturi (6-3, 7-5), a arătat o Simona nervoasă, cu un joc un pic „ruginit“ după o pauză de 25 de zile. Din păcate, lucrurile n-au arătat mai bine nici în turul II, în confruntarea cu Anna Kalinskaya. Din contră!

Halep a început catastrofal partida, disputată pe o căldură infernală – au fost 34 de grade Celsius, cu umiditate de 43%. 

Kalinskaya a făcut ce a vrut şi s-a dus la un incredibil 4-0! La acest scor, Simona a primit nişte vitamine şi minerale din partea medicului turneului. Şi a reuşit să revină în meci! În mod spectaculos. De la 4-0 pentru Kalinskaya, scorul a devenit 4-3. Apoi, rusoaica şi-a făcut serviciul pentru 5-3, iar la 5-4 a servit pentru câştigarea setului. „Simo“ însă, revigorată, a realizat break-ul şi a egalat, în premieră: 5-5!

Din păcate, revenirea Simonei s-a oprit aici. Mai întâi, şi-a pierdut serviciul, deşi a avut 40-0 şi trei mingi de 6-5! Apoi, Kalinskaya, încântată de cum a realizat un break nesperat, a închis setul pe serviciul propriu, la 15: 7-5 după 58 de minute.

În setul doi, Halep a fost, pur şi simplu, doborâtă de căldură. Şi-a pierdut serviciul din start, după care a cedat un game la zero. Când tabela arăta 7-5, 2-0 pentru Kalinskaya, Simona, epuizată vizibil, s-a aşezat câteva minute pe marginea terenului, ţinându-şi capul într-un prosop cu gheaţă. Degeaba însă! Arbitrul de scaun a anunţat că românca abandonează, iar aventura lui Halep la Citi Open s-a încheiat în turul II.

Pentru Halep urmează alte două întreceri de pregătire, înainte de US Open, după cum se poate vedea mai jos:

*Canadian Open, Toronto, Canada (8-14 august)

 

*Western & Southern Open, Cincinnati (15-21 august)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite