Promisiunea ministrului Educaţiei: „Cel puţin 12 elevi din fiecare clasă din România vor lua bursă ”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Câmpeanu / FOTO: Arhivă
Sorin Câmpeanu / FOTO: Arhivă

Aproape jumătate dintre elevii din clasele din România vor putea primi bursă începând cu anul viitor, a promis ministrul Educaţiei la Forumul Educaţiei de la Iaşi.

Anul şcolar 2023-2024 va aduce de zece ori mai mulţi bani pentru bursele elevilor din România, a transmis ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, în cadrul Forumului Educaţiei, desfăşurat la Iaşi, sâmbătă, 6 august. Acesta a spus că noile măsuri în privinţa burselor elevilor vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023. 

„Raportaţi, vă rog, o clasă de 28 de elevi pentru a fi cât se poate de clar: 28 de elevi de liceu. Veţi şti că, pentru acea clasă, bugetul de burse, dacă vrei să coboram de la nivel de şcoală la nivel de clasă, este de 1.500 de lei înmulţit cu 28 de elevi, 42.000 de lei. Împărţiţi la numărul de luni de şcoală. Veţi vedea că aveţi peste 4.800 de lei pe lună burse. Dacă media între 500 de lei bursă de performanţa şcolară sau 300 de lei minim bursă socială este de 400 de lei, veţi vedea că în fiecare clasă de 28 de elevi aveţi cel puţin 12 elevi care vor lua bursă în fiecare clasă din România, iar cuantumul acestor burse va fi motivant”, a declarat ministrul Educaţiei. 

Sorin Câmpeanu a spus că fiecare clasă va avea puterea de a-şi pune în practică propria politică de susţinere a performanţei. 

„Vrem să dăm putere şcolilor, vrem să avem un management profesionist în şcoli. Propunerea din lege este următoarea: pentru fiecare elev al acestei ţări din cei 871.000 elevi din învăţământul primar – o alocaţie de 400 de lei pentru burse, sunt doar burse sociale în primar. Pentru învăţământul gimnazial este vorba cei 751.000 elevi – alocaţia este de 920 de lei. Pentru învăţământul liceal şi este vorba de cei 573.000 elevi în liceu, grupaţi în două categorii, alocaţia este de 1.500 lei pentru licee teoretice şi vocaţionale şi, pentru că vrem să susţinem învăţământul profesional cu adevărat, alocaţia este de 3.000 de lei per elev. În acest fel, fiecare şcoală va şti exact care este bugetul pe care îl are la dispoziţie, vom putea să transferăm principiul de la nivel naţional, la nivelul fiecărei şcoli, va avea un buget”, a mai declarat Câmpeanu. 

Noile măsuri vor veni şi în sprijinul persoanelor cu posibilităţi financiare reduse, din grupuri vulnerabile. 

"Fiecare părinte se uită şi îşi face calcule, de multe ori îşi face calcule în zonele vulnerabile, din perspectiva abandonului şcolar crescut, aşa cum nu ne dorim. Nu avem mecanisme să îi protejăm mai mult pe acei copii care nu sunt trimişi la şcoală sau care nu sunt lăsaţi să meargă la şcoală, pentru că au alte lucruri de făcut. În momentul în care acel părinte înţelege că trimiţându-şi copiii la şcoală, susţinându-i să înveţe, acei copii vor putea obţine burse care însumat, dacă are doi sau trei copii, va fi mult mai mult decât propriul lui venit, al adultului, al părintelui, sunt convins că acesta va fi un factor important în decizia de a-i trimite sau a nu-i trimite, de a susţine sau a nu susţine copiii la şcoală", a mai precizat ministrul.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

CENTENAR Marin Preda, ultimul singuratic postbelic. Poveşti mai puţin ştiute despre marele scriitor şi moartea lui misterioasă

Povestea Insulei Cailor, de lângă Galaţi:„Iarna mănâncă scoarţa de copac pentru a supravieţui”

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite