Premierul Ciucă se implică în criza societăţii de termoficare din Focşani. Ce spune despre viitorul firmei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Firma se află în pragul familentului FOTO: Ştefan Borcea
Firma se află în pragul familentului FOTO: Ştefan Borcea

Premierul Nicolae Ciucă a decis să se implice în criza societăţii de termoficare din Focşani, aflată în insolvenţă, în condiţiile în care SC ENET SA mai livrează apă caldă şi căldură pentru o treime din locuinţele din municipiu şi trece prin mari probleme financiare.

Aflat pentru câteva ore în Focşani, localitate de unde a ajuns general al Armatei Române, primul ministru Nicolae Ciucă s-a întâlnit, sâmbătă, cu autorităţile locale şi judeţene.

Premierul a aflat despre problemele societăţii de termoficare, în insolvenţă de trei ani şi pe care o paşte spectrul falimentului. De altfel, vara aceasta societatea a fost debranşată pentru o lună de la gaze, lăsând oraşul fără apă caldă din cauză că nu s-a plătit la timp factura.

„Am discutat aspecte care ţin de unele probleme punctuale legate de termie în municipiul Focşani, înţelegând că structura locală este deja în insolvenţă. Deşi a derulat un proiect prin care să poată produce energie prin cogenerare, în momentul de faţă nu a reuşit să depăşească momentul şi am convenit să găsim o soluţie în comun cu Ministerul Energiei, astfel încât să ne asigurăm că în această iarnă cetăţenii municipiului Focşani vor beneficia de termie. Este clar că cea mai la îndemână este ca această societate să îşi ducă tot parcursul pe insolvenţă până la capăt, după care reînfiinţarea unei alte societăţi care să poată prelua tot ceea ce ţine de responsabilitatea asigurării termiei la nivelul municipiului Focşani. Sigur, sunt aspecte tehnice pe care autorităţile locale, împreună cu Ministerul Energiei, pot să le rezolve, ţinând cont că există deja discuţii preliminare în acest sens”, a spus Nicolae Ciucă.

A pierdut 20.000 de clienţi

De altfel, necazurile se ţin lanţ de această firmă a municipalităţii. Societatea ENET a primit o amendă de patru milioane euro pentru neachitarea contravalorii certificatelor de emisii CO2.

Certificatele sunt nişte taxe care se plătesc pentru poluare, iar la fiecare tonă de bioxid de carbon emis în atmosferă se cumpără un certificat, iar conform normelor ENET trebuia să cumpere 43.000 de certificate, fiecare certificat având o valoare de 100 de euro. Este greu de crezut că producătorul de energie termică va găsi banii necesari pentru plata amenzii.

ENET mai are puţin peste 10.000 de clienţi, din cei 30.000 în vremurile bune, când tot oraşul era încălzit.

Cei mai mulţi au plecat din sistemul centralizat după anul 2.000, când în fiecare an apa caldă se întrerupea pe timpul verii, iar duşurile binefăcătoare erau doar un vis frumos.

În ciuda investiţiilor de zeci de milioane de euro făcute în centrala termică, bani atraşi din fonduri europene, situaţia nu s-a stabilizat, în ultimii ani continuând în forţă debranşările.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Amendă de 4 milioane de euro pentru societatea de termoficare a Focşaniului. Salvarea de la faliment, tot mai improbabilă

Primăria a cerut de la Guvern 25 de milioane de lei pentru căldura de la iarnă, Cîţu i-a dat de şapte ori mai puţin

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite